Publicat pe

Mamă Profesor, episodul 5

Gospodina…

Spălatul geamurilor, datul cu aspiratorul, călcatul hainelor…toate îți dau frisoane. Ai face orice să scapi de ele. 🤔

Când erai copil, împărțeai sarcinile (lăsate de mama…) cu sora mijlocie: una spăla vasele și cealaltă mătura prin casă sau prin curte. Ce alegeai tu? În niciun caz vasele! Urăști să speli vasele! Efectiv te ia cu dureri de cap când le vezi înghesuite în chiuvetă! 

Nu, tu nu ești făcută pentru așa ceva! Ai auzit și tu că sunt femei care se relaxează spălând vase sau călcând haine… Ferească Dumnezeu!

Nu, nu, nu! Relaxare înseamnă să stai cu un pahar de vin în mână și să te uiți la un film. Sau să lenevești în pat, citind, în pijamaua ta satinată. Sau să stai cu coatele pe pervaz, să admiri florile din grădină și să asculți păsările cerului. Sau să pictezi. Sau să meditezi. Sau să stai. Efectiv să stai! Să nu faci nimic. Să nu te strige nimeni. Să nu îți ceară nimeni nimic. Nu-i așa că sună #maibine?

Bun! Discuția de mai sus rămâne între noi, doamnelor! Ca mamă, tu ești model, dar și cel mai bun profesor pentru copiii tăi în ceea ce privește munca în gospodărie. Așa că, arată-i copilului de mic, de când învață să se joace cu jucăriile pe covor: ,,Acum strângem: una tu, una eu! Gata, toate sunt în căsuța lor!”.

A mai crescut puțin, ia-l în bucătărie să te ajute: gătiți împreună, puneți vasele în mașina de spălat împreună (Da, am scăpat de vase!😉), tu mături și el ține fărașul, tu dai cu aspiratorul și el șterge praful. Atât timp cât totul este făcut în joacă și nu din obligație, copilul nu te va refuza, ba îi va face plăcere să te ajute. 

Dacă faci toate acestea când e mic, când va ajunge la adolescență, tu ai să te relaxezi cu paharul de vin în mână, în timp ce el îți pregătește cina! Și tu ești mândră! Și copilul e responsabil, independent și dornic să îți arate că se poate descurca și singur! 😉

Voi cum vă relaxați azi?

P.S. Nu contează că ai băiat sau fată, sfaturile sunt valabile pentru ambele categorii…

Simona

Publicat pe

Despre emoții și iubire…❣️

Ești genul de persoană empatică, atentă la nevoile și emoțiile celorlalți sau ești genul indiferent? Știi să îți arăți emoțiile sau porți mii de măști pentru a arăta celor din jur cât ești tu de puternic? Spui des ,,Te iubesc!” sau aștepți să își dea seama singuri cei apropiați? Plângi când ești emoționat sau lacrimile sunt pentru cei slabi? 

Da, mulți dintre noi am crescut în preajma unor adulți nefericiți, în vremuri nefericite. Nu mulți au fost mângâiați, îmbrățișați sau sărutați pe frunte la culcare. Cuvintele ,,Te iubesc!” nu existau în vocabularul nimănui. Puțini dintre noi vorbeam cu părinții despre emoțiile noastre, despre trăirile și frământările noastre interioare. Nu se cădea. Nu era în fișa postului din acele vremuri. 

Dar azi? Azi, copiii nu mai sunt cum eram noi și nici noi nu mai suntem cum erau părinții noștri. Pentru ei, dar și pentru noi, trebuie să învățăm să ne exprimăm emoțiile și să le gestionăm #maibine. Un părinte care este empatic, știe să își asculte copilul, să îi înțeleagă supărările, frustrările, nemulțumirile. Acest părinte va avea un copil cu o inteligență emoțională #maibine dezvoltată comparativ cu părintele indiferent sau autoritar. Profesorul empatic va avea elevi fericiți, elevi care-l vor căuta pentru un sfat sau o îmbrățișare și-i vor mulțumi mai târziu.

Dragi părinți și profesori, pentru că stați în case și trăiți tot felul de emoții în această perioadă, este timpul introspecției. Luați o pauză de la conferințe, școală virtuală, teme, gătit și gândiți-vă la cele de mai sus, apoi mergeți lângă cei dragi și vorbiți cu ei, îmbrățișați-i și spuneți-le cât de mult înseamnă pentru voi. Nu sunt lângă voi cei dragi? Puneți mâna pe telefon, scrieți un e-mail. Toată lumea are nevoie de iubire azi, de #maibine! ❤️🌈

Recomand vizionarea filmului Inside Out, în cazul în care l-ați ratat. Este un film care vorbește despre emoții pe înțelesul tuturor, copii și adulți deopotrivă.

Simona

Publicat pe

Mamă profesor, episodul 2

Cu adolescenta în casă… în timpul pandemiei

Cred că nu există provocare mai mare pentru părinți ca aceea de a face față capriciilor copilului ajuns la adolescență! Știți ce spun? Trezitul la ore târzii din zi, trântitul ușilor când nu îi convine ceva (…și, credeți-mă pe cuvânt, în această perioadă nimic nu îi convine!), țipetele (O, da, acum nu știe a comunica altfel!) sau hainele aruncate pe jos. Se uită la tine și parcă îi auzi gândurile ,,Ce o mai vrea de la mine? Uită-te la ea/el ce penibil e! Vrea să fac patul în camera mea! Pfff! Dar cine te pune să intri în camera mea?” 

Acum, faceți primul exercițiu de imaginație: cum se manifestă acest copil când trebuie să îl ții închis în casă? 

Luăm, random (cum le place lor să spună 😉), ziua de duminică. Te trezești liniștită pe la ora 9:00 și mergi în sufragerie. Soțul ți-a pregătit deja micul-dejun și cafeaua. Mâncați împreună, în liniște, să nu treziți copiii. 

Pe la 10:00 pășește timid mezina casei. Nu spune nimic, e morocănoasă (Fie vorba între noi, dă și ea semne de preadolescență…). O întrebi dacă vrea să mănânce ceva, dar te refuză- e prea devreme pentru ea…

Te uiți la soț, el la tine și vă întrebați reciproc ,,Azi ce mai facem?”. Ce am făcut și zilele trecute: un film, ceva de mâncare, o carte, nimic deosebit, doar e duminică și pandemie. Nefericită combinație! 

Deodată, auzi o ușă trântindu-se. S-a trezit. Merge legănat spre baie. Te uiți la ea și te întrebi când a crescut atât de mare. Te cuprinde nostalgia, dar, ca un duș rece, te aduce cu picioarele pe pământ ușa de la frigider, trântită cu toată puterea!😱 Îi reamintești că frigiderul nu are nicio vină că e aproape gol, noi nu intrăm în categoria celor care au dat iama în supermarket să le golească. Comanda va veni abia marți… Mormăie ceva, iar tu te faci că nu auzi. Își pregătește bolul cu cereale, cu căștile în urechi, apoi se închide în dormitor.

Îi dai ceva timp, apoi bați timid la ușă și o întrebi de sănătate. E calmă. E de bine. Vorbește cu tine. Aleluia! Îi sună telefonul. O prietenă. Gata, face semn să ieși, iar tu îi respecți dorința…

Te întorci în fotoliu. Serialul se derulează, dar tu nu mai poți urmări firul… te tot gândești cum să scoți adolescenta din dormitor. Cea mică mai iese, mai dansează, mai întreabă dacă poate ajuta cu ceva, dar ea suferă în tăcere după prietenii ei. O înțelegi, stă de pe 9 martie în casă. 

Fursecuri! Da, asta e! O inviți să pregătiți împreună fursecuri și acceptă, dar fără chef. E bine și așa, măcar nu mai stă în pat. Căutați împreună o rețetă și vă apucați de treabă. Amestecați ingredientele, întindeți aluatul, iar ea se oferă să-l taie cu un pahar. Ia paharul, taie două fursecuri și la al treilea, trosc! Sparge paharul! 😱😱😱

Al doilea exercițiu de imaginație pentru voi: ce reacție au părinții?

Te-ai enervat? Normal că te-ai enervat, dar ai avut grijă să îți controlezi reacția. Cu calm, soțul a adunat cioburile de pe jos, iar tu ai strâns tot aluatul și…la gunoi cu el.

Te așteptai să cedeze și să se retragă în dormitor, dar nu, a întrebat dacă o puteți lua de la capăt. Evident că asta ați făcut!

Doar părinții care au un adolescent în casă pot înțelege!😉

Voi gestionați #maibine astfel de situații? Cum comunicați cu adolescenții voștri?

Simona

Publicat pe

Mamă profesor, episodul 1

Școala în vremea pandemiei…

Ca profesor, vă mărturisesc că ,, lecțiile online” nu sunt deloc așa simplu de organizat, cum par la prima vedere. Să vă explic de ce:

* Pregătirea materialelor acasă durează mai mult decât ați crede. La școală te poți folosi cu ușurință de colecția ta de  manuale, culegeri, reviste pentru că ai xerox, decupezi, lipești, multiplici și gata fișa. Pentru lecțiile la distanță nu funcționează lucrurile atât de simplu, ci trebuie să scrii totul la calculator și să te gândești bine cum ceri rezolvarea exercițiilor pentru că nu știi dacă are sau nu copilul imprimantă. Buun, dacă nu are imprimantă, poate să scrie tot ce-ai cerut tu pe caiet? Și scrii, apoi rescrii, te pui în pielea copilului de o mie de ori, te întrebi cât au cerut ceilalți profesori astfel încât să nu suprasoliciți elevul. 

* Întâlnirea virtuală e altă provocare interesantă și solicitantă. Deși ai un orar stabilit cu fiecare lecție, trebuie să fie cel puțin doi elevi care nu răspund invitației la momentul stabilit. Aștepți, trimiți din nou invitație, le scrii mesaj pe WhatsApp că începi lecția, timp în care ceilalți vorbesc între ei. Le iei microfonul. În sfârșit, ajung și întârziații. Începi să prezinți informațiile. Fiecare are ceva de spus. Intervine. Te întrerupe. Le iei iar microfonul și le reamintești regulile. Bun. Reiei predarea. Dai prima sarcină să afli dacă au înțeles copiii despre ce este vorba. Aștepți. Vin întrebările: ,,Aici e bine? Pot să scriu așa sau așa?” etc Te uiți la ceas și realizezi că trebuie să te oprești pentru că intră colegul în curând. Le promiți copiilor că le mai dai indicații pe e-mail sau WhatsApp, dar ei încep cealaltă oră în curând. Cu alt profesor. Care are și el cerințe…

* Verificarea temei… ee, aici e altă poveste. Copiii încurcă solicitările: profesorul X a cerut tema până la ora Y, profesorul Z până la ora Q și așa mai departe. Și uite așa mă trezesc eu cu teme de la altă disciplină. Scriu că a greșit destinatarul, dar săracul copil s-a apucat să lucreze la altceva și nu mai vede mesajul. Și eu aștept tema lui. Iar el o trimite la ora 23:00… 

Când primesc tema, ea trebuie corectată, iar eu trebuie să îi spun copilului ce a făcut bine și ce mai are de îmbunătățit. Îl rog să corecteze și aștept… și vine alt copil, cu altă temă… E, acum înmulțește asta cu câți elevi sunt într-o clasă!!! 

* La finalul zilei trebuie să raportezi superiorului care ți-a fost activitatea, cât ai predat, cât ai corectat, cine a participat la lecție și cine a lipsit, cine a dat tema corectă și cine nu, cine a avut de corectat și dacă a retrimis tema și tot așa…

Buun! Acum, pentru că sunt și părinte, nu doar profesor, iată și provocările de cealaltă parte a baricadei:

* Se trezește mezina familiei. Se uită la ceas și începe să plângă: că ai lăsat-o prea mult să doarmă (Normal, tu te pregăteai pentru lecție!), că are tableta descărcată (Adolescenta familiei s-a uitat la Netflix și a uitat să o bage la încărcat.), că mai are câteva teme de terminat și că azi testează doamna altă platformă (cea de zilele trecute nu e bună…) și nu știe cum să se conecteze. Verifică grupul lor de WhatsApp, citește mesajul doamnei și se panichează: ,,Zice că a trimis codurile pe e-mail? Ce e-mail? Nu am primit nimic pe e-mail?”. Las laptopul meu și mă ridic să liniștesc copilul. Citesc mesajul. Nu mi-e clar. Sunt la fel de confuză ca ea! Aa, stai, poate a trimis pe adresa mea de e-mail. Da, asta e! Deschide, citește, instalează. Mai sunt cinci minute până începe lecția. Baterie 10%!!! ,,Mi-e foame!” Ție îți vine să urli, mai ai de pregătit câte ceva pentru lecția ta.

Gata, se baricadează în camera ei! Te așezi la laptopul tău și continui treaba. Începi lecția on-line…

Închizi. Te doare capul. Îți spui că meriți o scurta pauză, însă vine soțul din dormitor, după ședința lui cu colaboratorii din străinătate, și te lovește cu întrebarea ,,Ce mâncăm?” 

Scrâșnești din dinți și treci la cratiță. Între timp, elevii îți cer detalii pe WhatsApp, mezina te roagă să îi explici o problemă de matematică, adolescenta se trezește și își pregătește, morocănoasă, micul dejun. E ora 14:00. Și ce dacă? Pe ea nu o deranjează niciun profesor cu nicio lecție. No comment!

Concluzii: 

– Dragi profesori, haideți să nu suprasolicităm elevii în această perioadă de teamă că nu vom avea când recupera materia! Mai bine mai puțin, dar concentrat, util și distractiv, dacă se poate.

– Dragi părinți, păstrați-vă calmul! Nu interveniți să le rezolvați temele copiilor, ci susțineți-i din umbră, oferiți sfaturi doar dacă vi se solicită și nu puneți presiune cu teme suplimentare. (Acum cred că este o bună ocazie de a vedea activitatea copilului personal, dar și de a aprecia munca profesorului…)

– Dragi elevi, încercați să vă faceți un program zilnic. Notați orarul într-un carnețel, disciplina și solicitările profesorului, precum și orele de predare a temelor. Și mai ales: nu vă panicați!

Hai, până aici, că nu cred că mai aveți răbdare să mai citiți!

Simona

Publicat pe

Olimpiadele școlare

Cui folosesc olimpiadele școlare!

Ce eficiență reală au în dezvoltarea copiilor?

Ce plus valoare aduc sistemului, școlii ca instituție? 

Cum ar fi cazul să reacționăm în situația prezentată mai jos?

Atâtea întrebări și realitatea … următoare:

Dragi colegi profesori,

Mesajul următor este pentru voi!!!

Azi am participat ca supraveghetor la o olimpiadă de limba engleză. 

Cum în sală trebuie să fie doi supraveghetori, am avut ghinionul de a avea alături o doamnă profesor de matematică la un liceu din București. 

Copiii, elevi de clasa a IX-a și a X-a, vizibil emoționați. 

Dar emoția lor am văzut-o doar eu, pentru că distinsa colegă îi trata ca pe obiecte: ,, De ce nu ai buletinul la tine? De la ce liceu ești? Aha, ești eleva doamnei X. Ia că o anunț eu cum ai venit tu la olimpiadă!” 

😱 Copila se înroșește la față și cere îndurare: ,,Doamna, vă rog, nu îi spuneți!”  

UMILINȚĂ!!! 

Se uită la mine și îmi ordonă să nu îi semnez lucrarea până nu cere lămuriri și iese furioasă din sală. O asigur pe copilă că totul va fi bine, dar se uită curios la mine. O văd? Da, o văd!

De ce? De ce, doamne profesoare, vă comportați așa cu copiii? Cum puteți să îi tratați ca pe niște obiecte? Sunt copii! Vă uitați oare vreodată în ochii lor? Le citiți vreodată emoția?

În sală era o fetiță care a ros pe rând, unghia de la degetul mare, cruciulița de la gât, pixul cu care scria când îi veneau ideile. Desena în momente de respiro. O vedeam cum se stresează. Dvs ați văzut-o?  Vă asigur că nu. Nu ați văzut niciun copil, așa cum nu m-ați văzut nici pe mine, colegă de breaslă. Colegă pe care o verificați mai ceva ca pe elevi.

Doamnelor, #maibine vă rezolvați frustrările în altă parte, nu la școală. 

Nu tăiați aripile copiilor noștri! 

Nu vă mai comportați cu ei de parcă nu valorează nimic! 

Nu vă mai atribuiți calități pe care nu le aveți, de mari dascăli! 

Dascăl e cel care vede copilul ca pe o ființă cu emoții și trăiri intense, e cel care ascultă și se face ascultat pentru că are ceva bun de spus, nu pentru că inspiră frică!

Publicat pe

Trezitul de dimineață

      Sună alarma. Dai să deschizi ochii, dar ei nu vor. Amâni alarma de câteva ori. Realizezi, după vreo zece minute (cel puțin), ce ai făcut și sari ca arcul din pat. Alergi spre baie și îți amintești că nu ai pus de cafea. Faci cale întoarsă spre bucătărie, dar te împiedici de jucării uitate pe podea. Înjuri printre dinți, ridici jucăriile, pornești cafetiera, scoți mâncarea pentru micul dejun și te întorci la baie. Pe repede înainte îți faci toaleta, tragi două linii la ochi, puțin rimel și gata! Alergi acum să trezești copilul. Nu vrea. Ți-e milă și îl mai lași puțin. Între timp, tu pregătești micul dejun. Te uiți la ceas și te ia groaza: în cinci minute ar trebui să plecați și copilul nu s-a dat jos din pat. Îți pierzi calmul și…de aici știi ce urmează.

      Te regăsești? Dacă da, am un sfat: fă-ți timp pentru tine!

      Pune-te pe primul loc! Da, poate suna egoist, dar nu este deloc. Dacă tu te trezești #maibine, vei fi mai veselă, mai organizată și mai calmă, ziua ta va fi mai bună, iar cei din jur vor observa cum radiezi bucurie, calm și bună dispoziție.

      Așadar, #maibine fixezi ceasul cu o jumătate de oră mai devreme, deschizi larg fereastra, îți alegi muzica de relaxare și meditezi. Da, meditezi!

      Meditația este tehnica ce te va ajuta să te regăsești, te va trezi la realitate și te vei putea concentra la lucrurile cu adevărat importante.

      Dacă ești dascăl, cu atât #maibine! Îi poți învăța și pe elevii tăi să mediteze.

      Eu am încercat la clasă și copiii sunt receptivi, le pace sentimentul de după, momentul de introspecție… Poate ți se pare mult, însă ei sunt mult mai deschiși la ce înseamnă starea de bine decât adulții din viața lor.

      De asemenea, poți introduce și un moment scurt de ,,recunoștință”. Eu scriu pe tablă pentru ce sunt recunoscătoare, iar copiii pe caiete, înainte de a scrie orice altceva.

      Da, probabil vor fi profesori care vor spune: ,, Și programa? Manualul? Lecțiile?” Te întreb doar atât: Ce îți amintești tu despre profesorii tăi? Îți amintești ce ți-au predat sau cum te-au făcut să te simți?

      Succes!

      Aștept impresii…😉
      Simona