Absolvire… altfel

Am trăit emoții contradictorii zilele acestea…Pe de o parte am fost extrem de prinsă cu pregătirile pentru finalul de an școlar ca profesor, pe de altă parte, ca mamă, a trebuit să găsesc cuvintele cu care să îmi conving mezina că nu mă pot împarți în două și să o încurajez că viața merge înainte, iar dorul ei de doamna învățătoare se va stinge în timp…sau nu.🤷🏻‍♀️

Cum perioada aceasta nu a permis interacțiunea fizică, fiecare dascăl a gândit momentul de absolvire condiționat de distanțarea socială, de la întâlniri ferite de ochii lumii prin parcuri, la festivitate de absolvire online.👩🏻‍🏫

Mezina a avut întâlnire cu colegii și doamna învățătoare în parc pentru fotografii, iar momentul de rămas bun, la final de clasa a IV-a, pe Zoom. 📲 Știți cât de greu le este mamelor dascăli să se împartă între copiii personali și cei de la școală? Cine a trăit asta, cunoaște sentimentul! Cine nu, află acum un crâmpei… Ei bine, deși îi promisesem că voi fi alături de ea la sesiunea foto, nu am putut participa pentru că aveam lecții online cu elevii. 👩🏻‍💻Lacrimi, jale, muncă de lămurire…evident cu copilul meu, nu cu elevii mei. M-a durut cumplit când am văzut-o că pleacă tristă, cu lacrimi în ochi… (și a trebuit să dau explicații și pentru întârzierea la ședința de catedră…)😢M-am consolat cu gândul că voi putea fi alături de ea la absolvirea de pe Zoom, însă, nici de data asta, nu am putut fi prezentă pentru că, ce crezi?, a coincis cu ultimele mele două întâlniri în online cu elevii. Cum să te împarți? Cum? Eu încă nu am găsit metoda…🤷🏻‍♀️

Da, norocul meu că e copil bun, că poate înțelege rolul meu dublu și că acceptă că nu pot fi mereu alături de ea, deși doare asta cumplit… Dar azi, azi am lăcrimat împreună după ce am închis, în același timp, sesiunile online, fiecare cu clasa ei. Eu pentru că mi-a părut rău că nu i-am fost alături zilele acestea, dar și pentru că îmi va fi dor de elevii mei, iar ea pentru că a fost extrem de emoționantă ceremonia de absolvire a clasei a IV-a și pentru că îi va lipsi foarte mult doamna învățătoare. 😭

Nu, nu am terminat: tot azi am fost invitată să particip la absolvirea 🎓elevilor mei din generația anterioară, elevi pe care i-am iubit foarte mult și care îmi sunt la fel de dragi, copii cu care am amintiri minunate, copii buni, empatici și veseli. Emoțiile și amintirile m-au năpădit atât de tare!!!🙅🏻‍♀️Am retrăit într-o oră pe Zoom momentele amuzante, proiectele în care ne-am implicat împreună, discuțiile lungi din pauze sau din jurul focului de tabără, ori zilele când veneau cu flori și se plângeau că le e greu la gimnaziu, cu atâția profesori…👨🏻‍🔬👩🏻‍💼

Un băiat și-a amintit cum i-am confecționat un trandafir din hârtie prin clasa a II-a, de un Sf. Valentin, când era foarte trist că nu are ce să îi ofere unei fetițe pe care o plăcea… 👩‍❤️‍👨

Nah, cum să nu plângi? Cu vocea sugrumată și lacrimile șiroind, abia am putut articula câteva cuvinte…😭

Concluziile pe care le desprind la finalul acestei zile sunt următoarele:

-rolurile de mama și dascăl nu sunt întotdeauna compatibile;🤦🏻‍♀️

-despărțirile dintre elevi și dascălii dedicați vor rămâne întotdeauna dureroase, indiferent de metoda aleasă;

-absolvirea virtuală, deși emoționantă, nu poate înlocui interacțiunea fizică, îmbrățișarea de la final, lacrimile și emoțiile…

Haideți, să avem o vacanță liniștită!

Simona

De ziua învățătorului

Am făcut școală la țară, în vremuri triste, comuniste… Am avut șase învățători.😏 

1) Prima învățătoare era o domnișoară tânără, sensibilă și calmă. 👩🏻Era atât de sensibilă și de emotivă că a leșinat la deschiderea anului școlar. (Până la acel moment auzisem de la bunica expresia ,,a baldosit”, dar nu aveam idee cum arată un om baldosit sau leșinat…Când am ajuns să iau un dicționar în mână, am aflat că nu există cuvântul ,,baldosit” în limba română, ci ,,baldisit”. 😂 ) Domnișoara învățătoare probabil nu își dorise să lucreze la țară, că s-a transferat la oraș după primul trimestru. 👩🏻‍🏫🏢Am suferit mult atunci…

2) A urmat un domn învățător. Locuia la oraș și el, dar făcea naveta la țară. Domn impunător, serios, cu drag de meserie, dar școlit în sistemul vechi. La orele lui nu mișca nimeni. Îmi amintesc că de la el am luat primele, și ultimele bețe la palmă. Era o zi geroasă de iarnă, cu nămeți uriași, dar noi nu aveam voie afară pentru că intram cu zăpada pe ghete, zăpadă care se topea la intrarea în clasă și strica minunăție de parchet vintage. ❄️Și, nah, ce să facem și noi, copii mici de clasa I, ne căutam tot felul de jocuri pe holul școlii sau în clasă. Și uite așa îi vine ideea unui coleg năstrușnic să lipim bețișoarele pe care le foloseam la matematică pe godinul încins, pentru a le înfrumuseța cu o floricică la capete. 🥢Toate bune și frumoase, dar niciunul dintre noi nu a observat fumul din interior. 💨Numai pe tovarășul învățător l-a deranjat… Și atât de tare l-a supărat că parcă-l și văd, roșu la față de furie, cum îi spune unui coleg să meargă la cel mai rău învățător din școală să îi împrumute o nuia. 😡Doamne, până aici ne-a fost! Învățătorul respectiv era vestit printre elevi ca având cele mai dureroase nuiele…din lemn de nuc…groase…flexibile… Da, și vine colegul nostru, spășit și tremurând de spaimă, cu nuiaua. I-o înmânează, parcă în slow motion, învățătorului nostru, iar acesta începe altoiala… mă trec și acum fiorii!!! 😱Ideea este că, atunci când a ajuns la mine, parcă s-a mai înmuiat puțin…pesemne că îi era milă de mine, că eram copil cuminte și serios, sau poate se gândea că tata îi era prieten. În fine, m-a lovit cu nuiaua aceea mai ușor decât pe alți colegi, dar umilința a fost dureroasă rău de tot! 😥Când ne-am reîntâlnit după mulți ani, i-am spus că nu mi-a plăcut niciodată metoda aceasta și că mi-a lăsat o rană adâncă mult timp… 

Următorii trei învățători au fost suplinitori și nu au stat decât câteva luni fiecare. Nu am amintiri clare cu/despre ei…🤫

Însă, în clasa a IV-a a venit o domnișoară învățătoare titulară. Blândă, calmă, sensibilă. 👩🏼‍🏫Am iubit-o mult, atât de mult că i-am furat mamei un ruj💄 (…din acela verde, dar care, la atingerea buzelor, devenea roz) și un mărțisor mare făcut de tata din fulgi mari de fazan și bibilică, le-am ambalat cum m-am priceput eu mai bine și i le-am oferit cadou de ziua dumneaei, pe 5 martie. 🎁 Deși eram fericită că am putut și eu să îi ofer ceva domnișoarei mele învățătoare, am avut mustrări de conștiință mult timp după întâmplare…

Și atât de drag mi-a fost acest dascăl că atunci am avut primul gând ,,să devin învățătoare când o să mă fac mare”… Și visul mi s-a îndeplinit!🙏

În loc de concluzie: în copilărie, fiecare om cu care interacționăm lasă o amprentă în formarea noastră, ideea este să nu lase cicatrici… 

La mulți ani, dragi dascăli ce modelați viitori adulți! Să fiți mereu buni, calzi și iubitori! Să îi iubiți pe cei mici și să nu uitați să fiți #maibine modele de urmat, nu de evitat!🎉

Simona

Despre cursurile care ne schimbă viața…

În contrast cu vremea ploioasă de la începutul lunii decembrie, am pornit cu entuziasm copilăresc spre locul care avea să contribuie la schimbarea mentalității mele de dascăl. 👧🏻🌧☂️

Deși participasem la multe cursuri de dezvoltare personală, cursul ,,Mentalitate deschisă în educație” m-a ajutat foarte mult în relația cu cei din jurul meu, dar mai ales cu părinții. 🙏

Când am auzit prima dată expresia ,,mentalitate deschisă” mi-am spus în sinea mea că nu voi afla nimic nou pentru că nu mă consideram un om cu o mentalitate închisă. ☝🏻

Ei bine, nu era deloc așa! 

Credeam, în ignoranța mea, că dacă aveam o relație deficitară cu anumite persoane, era doar vina lor, nu și a mea. Iar relațiile pozitive cu majoritatea îmi întăreau această convingere. 🤔

De fapt, aveam, cum bine spune Cristina Gheorghe, sclipiri de mentalitate deschisă. Nici acum nu pot afirma că privesc totul cu mentalitate deschisă, însă mă ajută foarte mult instrumentele aflate la acest curs, pentru că apelez la ele de fiecare dată când simt că intru în cutie față de anumite persoane.🤷🏻‍♀️

…………………………………………………

Îmi amintesc că am avut un exercițiu la un moment dat care ne cerea să scriem numele a trei elevi din clasă: primii doi pe care îi cunoaștem cel mai bine și cu care avem o relație bună și un elev cu care nu relaționăm prea bine. Trebuia să spunem ce știm noi despre fiecare copil, ce calități are, ce pasiuni…Am zâmbit. Am zâmbit pentru că exercițiul mi s-a părut floare la ureche ,,Cine, eu? Eu să nu îmi cunosc elevii?” Vai, ce lecție am primit! Când a trebuit să scriu despre elevul cu care nu aveam o relație foarte bună, m-am poticnit! Nu știam mai nimic! Am terminat exercițiul cu un nod în gât, dar mi-am promis că voi remedia situația. 🤦🏻‍♀️

În perioada următoare mi-am concentrat atenția asupra tuturor și a fiecăruia în parte, i-am întrebat despre ce le place să învețe și am ținut cont de dorințele lor atunci când am planificat lecțiile. Școala online mi-a confirmat că relația mea cu acești elevi este una minunată, am învățat de la ei multe lucruri. 🧏🏻‍♀️

Acum, când stabilesc continuturile, am permanent în minte principiul ,,Vezi măreția” discutat la cursul de Mentalitate deschisă în educație:

,,-procesul învățării este extraordinar arunci când văd măreția în cei cărora le predau-atunci când realizez că am la fel de multe ocazii să învăț de la elevii mei pe cât au elevii mei să învețe de la mine;

-măreția mea ca profesor depinde de capacitatea mea de a vedea măreția în cei cărora le predau.”👀

Mesajele de mulțumire și apreciere venite din partea copiilor îmi demonstrează că sunt pe drumul cel bun.😊🙏

…………………………………………………

Dacă anterior acestui curs îi priveam pe părinți ca pe obstacole în procesul educațional, acum îi văd ca pe oameni cu nevoi, îi ascult și încerc să mă pun în pielea lor pentru a le înțelege nevoile. Deși a fost greu la început să ies din zona mea de confort, acum sunt deschisă la a purta conversațiile dificile, dar necesare. Întâlnirile cu aceștia le văd acum ca pe ocazia perfectă de a ne manifesta aprecierea reală, de a da un feedback direct și, de ce nu? de a ne recunoaște reciproc greșelile.🙋🏻‍♀️

…………………………………………………

Am observat o oarecare îmbunătățite și în relația cu anumiți colegi de serviciu, însă e loc de #maibine. De fiecare dată când constat că intru într-o cutie față de un anumit coleg, reiau principiile învățate la curs, dar în special piramida și revin la construirea relației, îi ascult și încerc să îi înțeleg pentru a putea găsi cea mai bună cale de comunicare cu aceștia. 

…………………………………………………

Sunt multe de spus despre beneficiile acestui curs și îl recomand cu drag tuturor dascălilor! Școala românească are nevoie de o schimbare, iar schimbarea poate veni de la noi, de la abordarea cu o mentalitate deschisă a relațiilor cu ceilalți.

Simona

Întâlnirile individuale

Pentru că, anterior pandemiei, ai investit energie și timp în crearea unei relații cu părinții elevilor tăi, nu puteai ignora acest aspect în această perioadă provocatoare pentru toți. 🤝

O relație solidă presupune interacțiune periodică, schimb de impresii, ,,măsurarea pulsului”, cum bine spune o doamnă model…💓🩺

Odată construită, relația trebuie consolidată. Și cum faci asta cu părintele? Îl implici în viața de școlar a copilului lui: realizezi activități comune profesor-elev-parinte, îl provoci să fie profesor pentru o oră în școala online sau îl inviți la o cafea virtuală să discutați despre ce au mai făcut în ultima vreme, despre provocările școlii online, despre cum îl vede pe copil și parcursul lui academic. ☕️💻

Întâlnirile acestea sunt extrem de importante atât pentru tine ca profesor pentru că ai nevoie de un feedback despre activitatea ta, dar mai ales pentru părinte, care își dorește să afle de la tine cum ii vezi copilul și implicarea lui în lecție. Să nu uităm că părinții, deși sunt acasă cu copiii, muncesc și ei tot online. E greu. E greu să îți faci treaba bine la serviciu și să-l supraveghezi și pe copil la lecții. O simți pe pielea ta…🤯

Și aici intervii tu. Tu, în calitatea ta de dascăl implicat, ești cel mai în măsură sa îl ții pe părinte la curent cu activitatea copilului.👩🏻‍🏫

Amintește-ți că tu și părintele formați o echipa, iar misiunea voastră este să construiți împreună echilibrul emoțional al copilului și să găsiți cele mai bune mijloace de comunicare în beneficiul acestuia din urmă. Relațiile voastre sunt inseparabile în procesul educațional.🧏🏻‍♀️

Întâlnirea nu înseamnă să torni părintelui ce nu a făcut copilul bine. Concentrează-te pe ce a făcut bine în proporție de 80% și restul de 20% pe ce are de îmbunătățit. Apreciază mai mult efortul copilului și mai puțin rezultatul. Cei mai mulți dascăli pun accent doar pe rezultate, ignorând eforturile depuse de elevi pentru a ajunge la acele rezultate. 🙅🏻‍♀️⚖️

Permanent ai în vedere obiectivele voastre comune (confortul emoțional al copilului, preocupările și pasiunile lui, rezultatele academice etc), nevoile părinților (să afle detalii concrete despre atitudinea și comportamentul copilului) și pe provocările pe care le-a adus școala online pentru voi toți.

…………………………………………………

Cu ce ai rămas în urma acestor întâlniri❓

*Părintele și-a putut exprima opinia referitoare la școala online, deoarece a avut acum ocazia să vadă cum se desfășoară lecțiile, cât de implicat este copilul lui în activitate, dar și cât de bine gestionezi situația, cum prezinți conținuturile și ce relație ai cu elevii în general. Pentru că, trebuie să recunoști, ai avut părinți care te-au asistat, anunțat sau nu. Nu ai putut să nu observi în oglinda din spatele elevei tale pe mămica grijulie care sorbea din ceașca de cafea și asculta liniștită cum decurge firul lecției. Sau pe mama îngrijorată că fiica sa nu răspunde prea des solicitărilor tale și a cărei voce, deși șoptită, nu aveai cum să o ratezi. ✅

*Părintelui care a fost ocupat cu serviciul și nu a putut participa la nicio lecție, i-ai oferit șansa să afle care a fost parcursul academic al copilului său în această perioadă.✅

*În general, părinților li s-a oferit ocazia de a afla că nu doar școala este responsabilă pentru educația copilului, iar timpul pe care i-l acordă acestuia este prețios. Au putut vedea, totodată, că acele minute de atenție suplimentară și ajutorul acordate pentru efectuarea unor sarcini, pentru realizarea împreună a anumitor proiecte i-a adus mai aproape de copiii lor, iar toate acestea au contribuit la progresul academic al acestora.✅

*Pentru tine, feedback-ul pozitiv venit din partea părinților este foarte important, iar aprecierile și/sau sugestiile lor sunt mai mult decât necesare pentru activitatea ta de dascăl dedicat.✅

Așadar, când stabilești astfel de întâlniri, îi arăți părintelui că îl vezi, îl asculți, îi înțelegi nevoile și îți ajustezi toate eforturile pentru a te face util.🔝

Tu ce ai făcut pentru a avea o relație mai bună cu părinții elevilor tăi?

Simona

Gânduri…

Zilele trecute am participat la o conferință cu mai mulți profesori și elevi. Ceea ce este scris mai jos reprezintă gânduri postdezbatere…💭

Altădată se considera că profesorul este cel care trebuie doar să predea, iar elevul să asculte și să învețe. Vremurile s-au schimbat. Mulți dascăli au ales să renunțe la această abordare și să pornească actul educațional din rolul de facilitator. Lecțiile online oferă cadrul perfect pentru acest rol, precum și pentru cel de mediator. Acum se vede măiestria ta, harul tău și relația pe care ai construit-o cu elevii. 💻

Situația actuală cere ca tu să te schimbi, nu doar să te adaptezi la schimbare. Nu e suficient să accepți că școala se face altfel acum, ci e nevoie de mai mult. Este momentul potrivit să te dezvolți, să te autodepășești și să încetezi cu lamentările. Nu te aștepta ca lucrurile să meargă mai bine pentru tine, fără ca tu să ai o contribuție la această schimbare. 💪

Ai întâlnit suficient de mulți oameni fără chemare angajați în învățământ. Aceștia sunt cei ce se tem acum de lecțiile online. Sunt cei ce trimit o fișă de lucru pe WhatsApp și așteaptă rezolvarea din partea elevilor, dar nu oferă în schimb un feedback. Copiii rezolvă sarcinile, dar rămân cu frustrările. Știu că muncesc în zadar, că ,,Oricum, doamna nu verifică!”.😧

Ce s-a schimbat la acești profesori? Nimic, în afară de metoda de transmitere a sarcinii de lucru.👎

La polul opus sunt dascălii dedicați, aceia ce petrec ore în șir pe diferite platforme educaționale pentru a le descoperi uneltele, care se consultă atât cu colegii, cât și cu elevii și le cer sfatul în ceea ce privește utilizarea tehnologiei (doar sunt născuți în era digitală).📲💻 Sunt acei oameni care au renunțat la măști și se arată în fața elevilor ca ființe cu sentimente și emoții.🎭 Sunt acei dascăli care admit că nu le cunosc pe toate, dar sunt dispuși să învețe, inclusiv de la elevi.📝 Sunt acei profesori care pun mâna pe telefon și îl sună pe copilul care nu a reușit să finalizeze o sarcină de lucru și îi oferă ajutor suplimentar.📱 Aceștia sunt și vor rămâne în amintirea copiilor ca dascălii cărora le-a păsat de ei.💞

Atunci când pui copilul pe primul loc, vezi altfel implicarea ta în educația lui. Te interesează să îi fie bine, să se simtă apreciat și implicat în actul educațional. Și, credeți sau nu, copiii pot să vă învețe multe lucruri. 🔝

,,Este mult mai ușor, pentru cei mai mulți dintre profesori, să accepte metode noi de reformare a elevilor sau de schimbare a atmosferei clasei, decât să facă efortul de a se reforma ei înșiși. Cu toate acestea, autotransformarea este singura metodă asupra căreia profesorul deține, singur, controlul.” Profesorul eficient, Thomas Gordon 📖📚

Simona

Mamă-profesor, episodul 3

Ești întrebată adesea dacă te plictisești în această perioadă stând în casă… aș!🤷

Întrebarea aceasta cred că este jignirea supremă pentru o femeie. Când ai avea timp să te plictisești, când toată ziua alergi ca o furnică: lecții, curățenie, mâncare? 🐜

Ai fi tentată să te plângi, nu-i așa? Doar că nu îți stă în fire și pentru că te iubești, îți faci timp pentru tine și pentru ce îți place.❤️

Fie că acum citești mai mult, fie că meditezi sau croșetezi, vezi un film sau bei un pahar cu vin, fă ceva ce îți bucură sufletul! Nu te mai plânge! La ce îți folosește?

Lasă-i pe alții să se plângă sau să se plictisească, tu adu la suprafață talente latente, dorințe ascunse, idei îndrăznețe.🌠  

#maibine fii creativă și ai să treci mai ușor peste toate!

De exemplu, ia o pensulă și un borcan cu acrilic și ,,exprimă-te pe pereți”! Fără nicio reținere, dacă gândul acesta nu îți dă pace de câțiva ani încoace… Pe lângă plăcerea de a picta s-ar putea să ai surpriza să își dorească și adolescenta ta morocănoasă să te acompanieze. Ee, și ce bucurie mai mare poate să aibă o mamă decât aceea de a crea ceva frumos împreună cu copilul ei? Și când ai doi sau mai mulți copii, e și mai interesant…🎨

Iată ce ne-a ieșit nouă! Îți place? 

Arată-mi și tu ce poți! Te provoc, că tot e la modă!😉

Simona

Despre emoții și iubire…❣️

Ești genul de persoană empatică, atentă la nevoile și emoțiile celorlalți sau ești genul indiferent? Știi să îți arăți emoțiile sau porți mii de măști pentru a arăta celor din jur cât ești tu de puternic? Spui des ,,Te iubesc!” sau aștepți să își dea seama singuri cei apropiați? Plângi când ești emoționat sau lacrimile sunt pentru cei slabi? 

Da, mulți dintre noi am crescut în preajma unor adulți nefericiți, în vremuri nefericite. Nu mulți au fost mângâiați, îmbrățișați sau sărutați pe frunte la culcare. Cuvintele ,,Te iubesc!” nu existau în vocabularul nimănui. Puțini dintre noi vorbeam cu părinții despre emoțiile noastre, despre trăirile și frământările noastre interioare. Nu se cădea. Nu era în fișa postului din acele vremuri. 

Dar azi? Azi, copiii nu mai sunt cum eram noi și nici noi nu mai suntem cum erau părinții noștri. Pentru ei, dar și pentru noi, trebuie să învățăm să ne exprimăm emoțiile și să le gestionăm #maibine. Un părinte care este empatic, știe să își asculte copilul, să îi înțeleagă supărările, frustrările, nemulțumirile. Acest părinte va avea un copil cu o inteligență emoțională #maibine dezvoltată comparativ cu părintele indiferent sau autoritar. Profesorul empatic va avea elevi fericiți, elevi care-l vor căuta pentru un sfat sau o îmbrățișare și-i vor mulțumi mai târziu.

Dragi părinți și profesori, pentru că stați în case și trăiți tot felul de emoții în această perioadă, este timpul introspecției. Luați o pauză de la conferințe, școală virtuală, teme, gătit și gândiți-vă la cele de mai sus, apoi mergeți lângă cei dragi și vorbiți cu ei, îmbrățișați-i și spuneți-le cât de mult înseamnă pentru voi. Nu sunt lângă voi cei dragi? Puneți mâna pe telefon, scrieți un e-mail. Toată lumea are nevoie de iubire azi, de #maibine! ❤️🌈

Recomand vizionarea filmului Inside Out, în cazul în care l-ați ratat. Este un film care vorbește despre emoții pe înțelesul tuturor, copii și adulți deopotrivă.

Simona

Mamă profesor, episodul 2

Cu adolescenta în casă… în timpul pandemiei

Cred că nu există provocare mai mare pentru părinți ca aceea de a face față capriciilor copilului ajuns la adolescență! Știți ce spun? Trezitul la ore târzii din zi, trântitul ușilor când nu îi convine ceva (…și, credeți-mă pe cuvânt, în această perioadă nimic nu îi convine!), țipetele (O, da, acum nu știe a comunica altfel!) sau hainele aruncate pe jos. Se uită la tine și parcă îi auzi gândurile ,,Ce o mai vrea de la mine? Uită-te la ea/el ce penibil e! Vrea să fac patul în camera mea! Pfff! Dar cine te pune să intri în camera mea?” 

Acum, faceți primul exercițiu de imaginație: cum se manifestă acest copil când trebuie să îl ții închis în casă? 

Luăm, random (cum le place lor să spună 😉), ziua de duminică. Te trezești liniștită pe la ora 9:00 și mergi în sufragerie. Soțul ți-a pregătit deja micul-dejun și cafeaua. Mâncați împreună, în liniște, să nu treziți copiii. 

Pe la 10:00 pășește timid mezina casei. Nu spune nimic, e morocănoasă (Fie vorba între noi, dă și ea semne de preadolescență…). O întrebi dacă vrea să mănânce ceva, dar te refuză- e prea devreme pentru ea…

Te uiți la soț, el la tine și vă întrebați reciproc ,,Azi ce mai facem?”. Ce am făcut și zilele trecute: un film, ceva de mâncare, o carte, nimic deosebit, doar e duminică și pandemie. Nefericită combinație! 

Deodată, auzi o ușă trântindu-se. S-a trezit. Merge legănat spre baie. Te uiți la ea și te întrebi când a crescut atât de mare. Te cuprinde nostalgia, dar, ca un duș rece, te aduce cu picioarele pe pământ ușa de la frigider, trântită cu toată puterea!😱 Îi reamintești că frigiderul nu are nicio vină că e aproape gol, noi nu intrăm în categoria celor care au dat iama în supermarket să le golească. Comanda va veni abia marți… Mormăie ceva, iar tu te faci că nu auzi. Își pregătește bolul cu cereale, cu căștile în urechi, apoi se închide în dormitor.

Îi dai ceva timp, apoi bați timid la ușă și o întrebi de sănătate. E calmă. E de bine. Vorbește cu tine. Aleluia! Îi sună telefonul. O prietenă. Gata, face semn să ieși, iar tu îi respecți dorința…

Te întorci în fotoliu. Serialul se derulează, dar tu nu mai poți urmări firul… te tot gândești cum să scoți adolescenta din dormitor. Cea mică mai iese, mai dansează, mai întreabă dacă poate ajuta cu ceva, dar ea suferă în tăcere după prietenii ei. O înțelegi, stă de pe 9 martie în casă. 

Fursecuri! Da, asta e! O inviți să pregătiți împreună fursecuri și acceptă, dar fără chef. E bine și așa, măcar nu mai stă în pat. Căutați împreună o rețetă și vă apucați de treabă. Amestecați ingredientele, întindeți aluatul, iar ea se oferă să-l taie cu un pahar. Ia paharul, taie două fursecuri și la al treilea, trosc! Sparge paharul! 😱😱😱

Al doilea exercițiu de imaginație pentru voi: ce reacție au părinții?

Te-ai enervat? Normal că te-ai enervat, dar ai avut grijă să îți controlezi reacția. Cu calm, soțul a adunat cioburile de pe jos, iar tu ai strâns tot aluatul și…la gunoi cu el.

Te așteptai să cedeze și să se retragă în dormitor, dar nu, a întrebat dacă o puteți lua de la capăt. Evident că asta ați făcut!

Doar părinții care au un adolescent în casă pot înțelege!😉

Voi gestionați #maibine astfel de situații? Cum comunicați cu adolescenții voștri?

Simona

Mamă profesor, episodul 1

Școala în vremea pandemiei…

Ca profesor, vă mărturisesc că ,, lecțiile online” nu sunt deloc așa simplu de organizat, cum par la prima vedere. Să vă explic de ce:

* Pregătirea materialelor acasă durează mai mult decât ați crede. La școală te poți folosi cu ușurință de colecția ta de  manuale, culegeri, reviste pentru că ai xerox, decupezi, lipești, multiplici și gata fișa. Pentru lecțiile la distanță nu funcționează lucrurile atât de simplu, ci trebuie să scrii totul la calculator și să te gândești bine cum ceri rezolvarea exercițiilor pentru că nu știi dacă are sau nu copilul imprimantă. Buun, dacă nu are imprimantă, poate să scrie tot ce-ai cerut tu pe caiet? Și scrii, apoi rescrii, te pui în pielea copilului de o mie de ori, te întrebi cât au cerut ceilalți profesori astfel încât să nu suprasoliciți elevul. 

* Întâlnirea virtuală e altă provocare interesantă și solicitantă. Deși ai un orar stabilit cu fiecare lecție, trebuie să fie cel puțin doi elevi care nu răspund invitației la momentul stabilit. Aștepți, trimiți din nou invitație, le scrii mesaj pe WhatsApp că începi lecția, timp în care ceilalți vorbesc între ei. Le iei microfonul. În sfârșit, ajung și întârziații. Începi să prezinți informațiile. Fiecare are ceva de spus. Intervine. Te întrerupe. Le iei iar microfonul și le reamintești regulile. Bun. Reiei predarea. Dai prima sarcină să afli dacă au înțeles copiii despre ce este vorba. Aștepți. Vin întrebările: ,,Aici e bine? Pot să scriu așa sau așa?” etc Te uiți la ceas și realizezi că trebuie să te oprești pentru că intră colegul în curând. Le promiți copiilor că le mai dai indicații pe e-mail sau WhatsApp, dar ei încep cealaltă oră în curând. Cu alt profesor. Care are și el cerințe…

* Verificarea temei… ee, aici e altă poveste. Copiii încurcă solicitările: profesorul X a cerut tema până la ora Y, profesorul Z până la ora Q și așa mai departe. Și uite așa mă trezesc eu cu teme de la altă disciplină. Scriu că a greșit destinatarul, dar săracul copil s-a apucat să lucreze la altceva și nu mai vede mesajul. Și eu aștept tema lui. Iar el o trimite la ora 23:00… 

Când primesc tema, ea trebuie corectată, iar eu trebuie să îi spun copilului ce a făcut bine și ce mai are de îmbunătățit. Îl rog să corecteze și aștept… și vine alt copil, cu altă temă… E, acum înmulțește asta cu câți elevi sunt într-o clasă!!! 

* La finalul zilei trebuie să raportezi superiorului care ți-a fost activitatea, cât ai predat, cât ai corectat, cine a participat la lecție și cine a lipsit, cine a dat tema corectă și cine nu, cine a avut de corectat și dacă a retrimis tema și tot așa…

Buun! Acum, pentru că sunt și părinte, nu doar profesor, iată și provocările de cealaltă parte a baricadei:

* Se trezește mezina familiei. Se uită la ceas și începe să plângă: că ai lăsat-o prea mult să doarmă (Normal, tu te pregăteai pentru lecție!), că are tableta descărcată (Adolescenta familiei s-a uitat la Netflix și a uitat să o bage la încărcat.), că mai are câteva teme de terminat și că azi testează doamna altă platformă (cea de zilele trecute nu e bună…) și nu știe cum să se conecteze. Verifică grupul lor de WhatsApp, citește mesajul doamnei și se panichează: ,,Zice că a trimis codurile pe e-mail? Ce e-mail? Nu am primit nimic pe e-mail?”. Las laptopul meu și mă ridic să liniștesc copilul. Citesc mesajul. Nu mi-e clar. Sunt la fel de confuză ca ea! Aa, stai, poate a trimis pe adresa mea de e-mail. Da, asta e! Deschide, citește, instalează. Mai sunt cinci minute până începe lecția. Baterie 10%!!! ,,Mi-e foame!” Ție îți vine să urli, mai ai de pregătit câte ceva pentru lecția ta.

Gata, se baricadează în camera ei! Te așezi la laptopul tău și continui treaba. Începi lecția on-line…

Închizi. Te doare capul. Îți spui că meriți o scurta pauză, însă vine soțul din dormitor, după ședința lui cu colaboratorii din străinătate, și te lovește cu întrebarea ,,Ce mâncăm?” 

Scrâșnești din dinți și treci la cratiță. Între timp, elevii îți cer detalii pe WhatsApp, mezina te roagă să îi explici o problemă de matematică, adolescenta se trezește și își pregătește, morocănoasă, micul dejun. E ora 14:00. Și ce dacă? Pe ea nu o deranjează niciun profesor cu nicio lecție. No comment!

Concluzii: 

– Dragi profesori, haideți să nu suprasolicităm elevii în această perioadă de teamă că nu vom avea când recupera materia! Mai bine mai puțin, dar concentrat, util și distractiv, dacă se poate.

– Dragi părinți, păstrați-vă calmul! Nu interveniți să le rezolvați temele copiilor, ci susțineți-i din umbră, oferiți sfaturi doar dacă vi se solicită și nu puneți presiune cu teme suplimentare. (Acum cred că este o bună ocazie de a vedea activitatea copilului personal, dar și de a aprecia munca profesorului…)

– Dragi elevi, încercați să vă faceți un program zilnic. Notați orarul într-un carnețel, disciplina și solicitările profesorului, precum și orele de predare a temelor. Și mai ales: nu vă panicați!

Hai, până aici, că nu cred că mai aveți răbdare să mai citiți!

Simona

Olimpiadele școlare

Cui folosesc olimpiadele școlare!

Ce eficiență reală au în dezvoltarea copiilor?

Ce plus valoare aduc sistemului, școlii ca instituție? 

Cum ar fi cazul să reacționăm în situația prezentată mai jos?

Atâtea întrebări și realitatea … următoare:

Dragi colegi profesori,

Mesajul următor este pentru voi!!!

Azi am participat ca supraveghetor la o olimpiadă de limba engleză. 

Cum în sală trebuie să fie doi supraveghetori, am avut ghinionul de a avea alături o doamnă profesor de matematică la un liceu din București. 

Copiii, elevi de clasa a IX-a și a X-a, vizibil emoționați. 

Dar emoția lor am văzut-o doar eu, pentru că distinsa colegă îi trata ca pe obiecte: ,, De ce nu ai buletinul la tine? De la ce liceu ești? Aha, ești eleva doamnei X. Ia că o anunț eu cum ai venit tu la olimpiadă!” 

😱 Copila se înroșește la față și cere îndurare: ,,Doamna, vă rog, nu îi spuneți!”  

UMILINȚĂ!!! 

Se uită la mine și îmi ordonă să nu îi semnez lucrarea până nu cere lămuriri și iese furioasă din sală. O asigur pe copilă că totul va fi bine, dar se uită curios la mine. O văd? Da, o văd!

De ce? De ce, doamne profesoare, vă comportați așa cu copiii? Cum puteți să îi tratați ca pe niște obiecte? Sunt copii! Vă uitați oare vreodată în ochii lor? Le citiți vreodată emoția?

În sală era o fetiță care a ros pe rând, unghia de la degetul mare, cruciulița de la gât, pixul cu care scria când îi veneau ideile. Desena în momente de respiro. O vedeam cum se stresează. Dvs ați văzut-o?  Vă asigur că nu. Nu ați văzut niciun copil, așa cum nu m-ați văzut nici pe mine, colegă de breaslă. Colegă pe care o verificați mai ceva ca pe elevi.

Doamnelor, #maibine vă rezolvați frustrările în altă parte, nu la școală. 

Nu tăiați aripile copiilor noștri! 

Nu vă mai comportați cu ei de parcă nu valorează nimic! 

Nu vă mai atribuiți calități pe care nu le aveți, de mari dascăli! 

Dascăl e cel care vede copilul ca pe o ființă cu emoții și trăiri intense, e cel care ascultă și se face ascultat pentru că are ceva bun de spus, nu pentru că inspiră frică!