Publicat pe

De ce nu mai citesc copiii?

Este întrebarea ce se află pe buzele tuturor adulților de azi…

Eu vin și întreb: voi când ați început să citiți cu drag?

Eu am descoperit lectura de plăcere în vacanța dintre clasele a X-a și a XI-a. Până la acel moment, am urât lectura. Citeam doar ce era dat de la școală sau dacă mă obliga mama. Și credeți-mă, mama era foarte insistentă! 

Când am devenit și eu mamă, am încercat diferite metode prin care să le fac pe fete să iubească lectura. Mi-a mers până au intrat ele la școală, apoi totul a devenit o negociere continuă: ,,Citesc doar ce îmi dă doamna! Nu e în lista de cărți de la școală!”.

Am încercat nenumărate variante: 

-am făcut clubul de lectură al familiei, în care fiecare membru citea ce dorea, apoi povestea în câteva propoziții despre ce era vorba în carte. Le-a plăcut pentru o perioadă, apoi nu a mai mers…

-le-am întrebat ce cărți preferă și le-am cumpărat doar pe cele pe care mi le cereau ele: Agatha Christie, Sherlock Holmes, Erin Hunter etc. A funcționat până au epuizat colecția, apoi… 

-am citit noi, ca părinți, în fața lor zilnic. Avem câte 3-4 cărți pe noptieră fiecare. Degeaba spun unii că va citi copilul, dacă își vede părintele făcând asta…adevărul este că nu acum, poate mai târziu. Sper!

-le-am lăudat și recompensat pentru fiecare carte citită. Degeaba…

În momentul în care le-am prezentat bibliografia școlară obligatorie, au refuzat din start să citească. Adolescenta mi-a răspuns că se descurcă folosind rezumatele de pe internet și că la școală ,,profa nu se prinde și nu insistă să citim”. Mezina mi-a confirmat bănuielile ,,citesc degeaba, că doamna nu ne verifică”.

Gândindu-mă că și părinții elevilor mei s-ar putea confrunta cu aceleași dificultăți, am implementat  la clasă, încă de la generația anterioară, câteva idei:

-am chemat diferite persoane să le citească o poveste copiilor, în cadrul proiectului ,,O nouă poveste, un alt povestitor”, despre care v-am mai scris…

-ne-am înscris în clubul de lectură al editurii Arthur, de la care cumpăram cărți pe placul copiilor

-am dedicat primele zece minute din fiecare oră de limba română lecturii. În primele cinci minute, copiii își adresează întrebări din ce au citit anterior, iar în următoarele cinci minute, câțiva copii citesc cu voce tare din carte. Ca temă, le-am dat de citit zilnic-la început câteva rânduri, apoi paragrafe, apoi pagini…

-pe perioada vacanțelor nu am dat niciun caiet de exerciții sau vreo culegere, ci doar de citit…

Și a funcționat! Da, elevii mei citesc și le place ca apoi să dezbată, să facă schimb de opinii, să argumenteze și să facă recomandări. A fost greu la început, dar acum sunt puțini cei care încearcă să mai sară peste lectura zilnică.

În urma acestor experiențe, atât din rolul de mamă, cât și din cel de dascăl, concluziile mele sunt următoarele:

-rolurile acestea nu se întrepătrund, ba uneori se bat cap în cap, riscând să strici relația cu copilul dacă ,,o faci pe profesoara acasă”;

-ca părinte, fă tot ce poți pentru a-i cultiva gustul pentru lectură în primii ani de viață, când vocabularul este în formare;

-după ce învață să citească, apreciază-i efortul și laudă-l sincer. În clasa I va fi dornic să îți demonstreze că și el poate să citească așa cum o faci tu. Apoi îi va trece. Bucură-te acum!

-ca dascăl, degeaba îi dai lista de lecturi dacă nu faci verificarea sub nicio formă. Copilul nu va fi motivat să citească pentru că nu are ocazia să îți demonstreze asta. Găsește o metodă prin care să verifici ce, cât și mai ales cât de conștient a citit din cartea pe care i-ai dat-o. Simpla întrebare ,,Ai citit?” nu este suficientă. El poate spune da, când de fapt răspunsul adevărat este NU! 

-tot din rolul de dascăl, dă-i ocazia copilului să-și folosească imaginația și să redea în cuvinte proprii povești: la început pe bază de imagini, apoi după titlu, inspirate din lecturile citite sau din întâmplările trăite ori visate, de ce nu? Cu cât începi mai devreme, cu atât mai bine! Nu zic că toți vor ajunge mari oratori, scriitori sau poeți, profesori de limba română sau lingviști, dar măcar își vor fi îmbogățit vocabularul și vor putea avea dialoguri inteligente cu ceilalți. 

Voi cum ați reușit să vă determinați copiii să citească de plăcere, nu din obligație?

Simona

Publicat pe

Îmblânzitoarea de litere…

Ieri am primit un mesaj de la eleva mea, Beatrice, în care îmi spunea că a mai scris o carte, pe care o dedică tuturor copiilor cu dificultăți de citire, eu fiind ,,îmblânzitoarea de litere”…

Mesajul ei m-a bucurat și, în același timp, mi-a trezit amintiri nu tocmai plăcute, de pe vremea când m-am confruntat la clasă cu situația copilului dislexic.

Da, este o situație dificilă atât pentru dascăli, cât și pentru copil, părinții copilului, dar și pentru colegii de clasă ai acestuia.

Să le luăm pe rând…

Dascălii, cel puțin cei din generația mea, nu au avut formare pe acest tip de dificultate în învățare. Îmi amintesc că la pedagogie ni s-a reamintit vag că există copii care întâmpină dificultăți la citire, scriere sau calcul matematic, dar că nu e de domeniul școlii, ci al altor specialiști. 

Ce am făcut eu până la momentul în care am avut la clasă un astfel de copil? Cred că ce ar face orice dascăl: am direcționat părinții către logoped. Știam că unii copii vor reuși să nu mai confunde b cu d, f cu v, s cu z cu timpul. Știam că cei care scriu de la dreapta la stânga, vor reuși să își corecteze acest aspect cu timpul. Știam că scrisul în oglindă se va corecta tot cu timpul. Însă nu știam că sunt unii copii care, în ciuda multiplelor exerciții făcute la clasă, vor continua să nu înțeleagă anumite noțiuni. 

Copilul nu înțelege de ce el nu poate și ceilalți pot; de ce la el fug literele pe foaie, iar la ceilalți nu; de ce uită repede ce l-ai învățat, iar ceilalți par să rețină cu ușurință totul… Și devine frustrat. Și începe să se întrebe ce e în neregulă cu el. Și plânge. Și se lovește. Și se numește singur ,,prost”… 

Părinții, pe de altă parte, se împart în două categorii: cei ce dau vina pe dascăl pentru că nu are metode să îl învețe pe copil și cei ce iau în seamă recomandările acestuia de a consulta un specialist. 

Toată lumea este frustrată! Însă, dacă măcar o parte din cei implicați, rămâne calmă și încearcă să caute soluții, lucrurile o iau pe un făgaș normal, la un moment dat.

Ce am făcut eu? Deși, repet, eu, dascălul, nu sunt în măsură să pun un diagnostic, pot face recomandări. Da, pot urmări activitatea copilului încă de la clasa pregătitoare și-i pot spune părintelui ce am notat, în urma observațiilor la clasă. Nu e suficient pentru a-l convinge pe părinte? Atunci îi solicit ajutorul consilierului școlii, care poate asista la orele de curs, poate avea o discuție individuală cu copilul, poate solicita o întâlnire cu părinții, la care să participi și tu, evident, și în care să prezentați concluziile voastre, îngrijorările și să faceți recomandările necesare.

Pentru mine, momentele acestea sunt momente de Aha!… Am început să caut tot felul de materiale sau cursuri care să mă ajute. Am participat la conferințe și întâlniri cu specialiști. În urma acestora am desprins câteva concluzii:

-dislexia afectează cam 10% din populație și nu este o boală, ci o dificultate în învățarea citit-scrisului;

-nefiind o boală, nu există vindecare; 

-este moștenire genetică;

-se manifestă pe tot parcursul vieții; pur și simplu, înveți să trăiești cu ea, utilizând diferite tehnici;

-dislexia nu înseamnă inteligență scăzută (unii elevi dislexici au un nivel de inteligență peste medie);

-singurul manual pentru copiii dislexici este unul tipărit prin anii ‘70;

-copiii dislexici încurcă des stanga cu dreapta;

-învățarea cititului se face prin asociere cu imagini, la clasele mici;

-sunt recomandate evaluările orale și fișele de lucru pe coală galbenă;

-copilul trebuie învățat să își noteze temele și lecțiile într-o agendă;

-profesorul de sprijin poate fi de ajutor, acolo unde se poate…

 Pentru părinții și dascălii ce doresc să aprofundeze subiectul, în București există un centru ce vine în sprijinul lor. Se numește Edulier și este coordonat de Cristiana Ionescu, căreia îi mulțumesc, pe această cale, pentru tot sprijinul acordat atunci când am avut nevoie!

În loc de concluzie: nu mă declar ,,îmblânzitoarea de litere”, dar măcar mă străduiesc…😉

Simona

https://www.storyjumper.com/book/read/92865756/5fb945c825e4a

Publicat pe

Surpriza zilei… de ieri

Pe când mă pregăteam să intru într-o nouă întâlnire online, îmi sună telefonul. Un număr necunoscut. Răspund. ,,Am un plic pentru dumneavoastră!” îmi spune o voce masculină. Îmi intuiește întrebarea și-mi răspunde scurt ,,De la Anastasia…”

Din nou fac o pauză, apoi îmi amintesc discuția avută cu eleva mea. Mi-a cerut adresa pentru a-mi trimite cartea scrisă de ea. Mama i-a cumpărat-o de pe storyjumper și s-a gândit că mi-ar plăcea să o am în bibliotecă. (Vă amintiți aplicația despre care v-am vorbit luna trecută, sper!😉) 

Și chiar m-am bucurat atât de tare, că acum vreau să împărtășesc bucuria mea și cu voi!!! 🥳

De la generația aceasta, am în bibliotecă două cărți cu dedicații de la copiii mei, autori de povești. Le voi păstra cu drag și le voi folosi drept exemple și pentru generațiile viitoare. 📚

Poate pentru mulți adulți nu înseamnă mult, dar pentru copilul încurajat să își depășească limitele și pentru dascălul care i-a fost alături, aceste momente sunt de neprețuit! Cât despre părinți, sunt convinsă că sunt mândri de realizările ei și că o vor susține în continuare! 👏

……………………………………………………..

Dragi părinți, chiar dacă cel mic nu a accesat încă la școală această aplicație, vă puteți juca împreună de-a scriitorii. Încă un avantaj al acesteia e și posibilitatea de a înregistra vocea copilului povestind. (Cum credeți că se va simți, ca adult, auzindu-și vocea de copil?🙏) 

Și, pentru că tot se apropie sărbătorile, Moșul🎅 îi poate face cadou propria carte! 

Ne-am bucura să împărtășiți cu noi impresiile și chiar rezultatele!

Simona

Publicat pe

Școala ca o poezie

Îmi place la nebunie să ,,le arunc elevilor mei câte o provocare”, din când în când.

Zilele trecute, după ce am discutat despre textul în versuri, le-am dat ,,temă bonus”. Am numit-o așa pentru a nu simți cumva vreo presiune a obligativității îndeplinirii acestei sarcini. Pentru fiecare poezie, mai scurtă sau mai lungă, cu rimă sau fără, au primit cinci +, adică un FB. 

Am înțeles, de-a lungul anilor, că fiecare copil are preocupările lui, că unii copii încă nu se simt confortabil să scrie liber, că au emoții și devin stângaci atunci când sunt nevoiți să aștearnă câteva rânduri pe hârtie. Am înțeles și am acceptat că unii copii au alte abilitați, dar, chiar și așa, dacă tu, ca dascăl, nu le desființezi imediat textul, pe motiv că nu respectă toate criteriile, acei copii prind curaj să scrie…

Așa se face că am primit poezii de la câțiva elevi, dar ce poezii! 

Eu știu că am copii talentați în clasă. Știu și ei asta, dar vreau să aflați și voi. Vă las doar două poezii azi… 😉

   Furnicimea

        de Beatrice Laufer

Cu ochișorii ca mărgica

Trecea grăbită ieri furnica.

Ducea în spate-un bob de mei

La mușuroiul de sub tei.

Acolo nimeni nu stătea,

Iar furnicimea robotea,

De dimineața până seara

Muncea cu drag toată suflarea.

Stânga, dreapta, sus și jos

Toată lumea-i de folos,

Ca să pună în cămară

Tot ce-au strâns din greu în vară.

Iar când frigul va veni

Fericite vor mai fi,

Că toată vara au lucrat 

Și niciun minut n-au stat.

           Bufnița

                 de Maria Niculae

Aseară, pe înserat,

Bufnița s-a arătat.

A-nceput să buhăie,

Lumea ca s-o sperie.

Ce mai zarvă! Ce scandal,

În seara de carnaval!

Șoriceii se-alergau, se jucau și chițăiau,

Bufnița n-o auzeau!

Bufnițoaica bosumflată,

A mai buhăit o dată.

Șoriceii cei hazlii

Se ascund peste câmpii.

Iepurașii cei fricoși 

Se uitau cam curioși

Și cu multă înțelepciune 

Se ascundeau în vizuine.

Vulpea brună și șireată

Dintr-odată se arată

Și poate, din întâmplare,

Se alege cu-o gustare.

După deal, un liliac

Foarte tare a țipat.

Bufnița l-a auzit

Și, din nou, s-a zgribulit.

S-a gândit, s-a răzgândit…

Să atace la-ntâmplare

Sau să mai aștepte oare?

Vulpea a încremenit,

Liliacul s-a oprit,

Iepurașii s-au pitit, 

Șoriceii au fugit.

Ce să mai mănânce oare?

Să meargă ea la culcare

Nemâncată, supărată;

Poate-o șansă mai apare

De o nouă vânătoare!

Așadar, dragi dascăli, cum ar fi dacă uneori ați mai trece peste exercițiile anoste din manual și v-ați mai surprinde elevii cu câte o provocare de genul: hai să fim poeți azi! Acolo, două-trei versuri dacă reușesc să scrie, apreciați-le copiilor efortul și încurajați-i să scrie în continuare. Nu se știe ce viitori poeți sau scriitori aveți în clasă, încă neșlefuiți!😉

Iar voi, dragi părinți, puteți juca acest joc în mașină sau la cină, la cumpărături sau în parc… 

-Ia să vedem, ce rimează cu supă? -Cupă!

-Dar cu școală? 

-Coală!

S-a plictisit de acest joc? Foarte bine, treceți la nivelul următor: compuneți primele versuri împreună, voi un vers, copilul altul.

,,Pe aleea de sub tei,

Veneau mama și Andrei.”

Deci, ce versuri ați compus cu copiii?

Simona

Publicat pe

O nouă poveste, un alt povestitor

Știm cu toții că lectura, ca activitate intelectuală, contribuie masiv la dezvoltarea personalității copilului, îmbogățindu-i orizontul cultural, dezvoltându-i gândirea, imaginația dar și capacitate de comunicare. 🧑🏻‍🎓

Deoarece am observat de-a lungul timpului cum lectura a pierdut teren în fața tehnologiei, am inițiat acest proiect cu speranța că le voi stimula elevilor interesul și dragostea pentru lectură.📚&📲

Adolescenta, când a devenit școlăriță, a fost cea care mi-a arătat cât este de important ca sugestiile pentru lectură să vină și de la școală, dar nu cu titlu obligatoriu, ci prezentând poveștile într-o manieră atractivă. Când copilul este transportat în lumea magică a poveștilor de către un bun povestitor, devine tot mai curios, mai avid de cunoaștere, mai dornic să exploreze.🧙🏻‍♀️🎠🎡

Astfel a luat naștere proiectul ,,O nouă poveste, un alt povestitor”, un proiect de suflet început la generația anterioară și care a fost foarte bine primit, atât de către elevi, cât și de către invitați.💓

Ce trebuie să facă mai exact un povestitor care acceptă invitația?

*în primul rând să iubească lectura;✅

*să aleagă o poveste accesibilă copiilor;✅

*în funcție de povestea aleasă, poate să le-o citească elevilor integral sau parțial, urmând ca aceștia să continue lectura individual;✅

*să îi provoace pe copii să gândească critic, să analizeze firul logic al evenimentelor, să argumenteze propriile idei, să adreseze întrebări și să caute răspunsuri, să găsească alternative pentru finalul poveștii.✅

Simona