Descătușarea copilului interior

Descătușarea copilului interior…

Când am debutat în cariera de dascăl, am simțit că trebuia să dovedesc celorlalți că mă pot ridica la înălțimea statului nou câștigat.

Așa se face că, atunci când aveam pornirea de a mă juca cu elevii mei în pauze, striga adultul care lua naștere în mine să mă opresc că sunt ridicolă. Nu știu de unde mi-a venit ideea asta… poate de la privirile cu subînțeles ale colegilor mai în vârstă, poate de la directorul care îmi spunea destul de des: ,,Fii serioasă, domnișoară!”, poate de la părinții mei care mă vedeau cu alți ochi acum și care se întrebau ce e cu mine când veneam obosită de la școală, supărată că mulți mă tratau ca pe o novice și nu îmi luau în seamă ideile… Îmi amintesc că într-o dimineață nu am vrut să mă trezesc pentru a merge la serviciu, nu îmi mai doream să dau ochii cu directorul sau cu părintele care m-a acuzat că ,,Mi s-a ridicat nivelul politic…”-nu am înțeles ce voia să spună cu asta-, pentru că i-am mutat copilul de lângă cel mai bun prieten. Atunci a venit tata la mine și mi-a spus că nu îmi mai permit să mă comport copilărește, să devin responsabilă și serioasă… Și am devenit.

Mult timp s-a dat în mine o luptă interioară: să îi dau voie copilului să se joace sau să las adultul să acționeze? Să dau în mintea copiilor sau să le arăt cine deține autoritatea?

După doi ani de învățământ primar, am ajuns să predau la grădiniță. Ei, aici trebuia să fiu copil, altfel nu aveam niciun succes la prichindei! Greu mi-a fost în primele săptămâni, dar apoi totul a decurs natural.

Acum, chiar dacă surprind uneori priviri înțepătoare, dacă simt și am chef de joacă, mă joc! Mă joc cu copiii personali, mă joc cu copiii mei de la școală, mă joc cu pisica…Mă dau în leagăn sau cu tiroliana, țopăi în trambulină sau…pe balotul de paie și apoi îmi testez articulațiile sărind de la înălțime! Și da, domn’le, acum chiar nu îmi mai pasă de ce cred ceilalți!

Cum ar fi lumea dacă toți adulții și-ar aminti de copilul interior și l-ar bucura din când în când cu câte un joc?

Tu când te-ai jucat ultima dată?

Simona

Mamă profesor, episodul 6

Ai auzit de Tik Tok, nu? Dacă nu ai auzit, înseamnă că nu ai un copil suficient de mare cât să te pună la curent cu noutățile. 

Tik Tok este o aplicație care îți permite să postezi filme de 15 secunde, filme în care reproduci un dans pe o melodie cunoscută.📹💃🕺

Într-o zi, te imploră copilul să își instaleze aplicația… Te documentezi înainte, afli că nu reprezintă niciun pericol, dar nici nu ți se pare că stimulează din punct de vedere intelectual. Totuși, ai încredere în copil, știi că e talentat la dans și că îi lipsesc mult cursurile în ultima vreme, așa că, îi dai ok-ul. 🙋

Ei, și de când a descoperit aplicația, totul se desfășoară în pași de dans. Îl chemi la masă, vine dansând. Îl trimiți la duș, se spală dansând. Atât de mult dansează, că tac-său (antitalent la dans 🕺) i se adresează numai cu mișcări amețitoare ale brațelor. 💆

Credeai că ai scăpat doar cu atât? Nuu, era prea banal… ,,Mami, accepți un challenge?” Ce? Challenge? Ăsta e nickname-ul meu 😂

Și te ghidează, îți arată mișcările și râde. Răzi și tu, dar nu te lași, faci progrese… așa crezi tu!

Se aude o ușă. E adolescenta. Trece pe lângă voi, aruncă o privire curioasă, mustăcește (Ei nu i se pare amuzant, doar vouă…) și își continuă drumul până la frigider. 🍫Consideri că a fost doar un pretext să vadă ce se petrece, de vreme ce doar a deschis și a închis, la fel de repede, ușa acestuia. Se întoarce pe călcâie, mormăie un ,,cringe” și se retrage în bârlog.🙊

Voi vă vedeți mai departe de dans.💃💃 Îți ies mișcările!!! Da, nu ești chiar așa de cringe!!! Dovadă că fiică-ta deschide tableta și filmează 🙈. Te panichezi: nu ești machiată💄, ești în pijama…bine că te-ai spălat pe cap și te-ai coafat mai devreme. Te liniștește imediat, nu îl face public, ci îl păstrează doar pentru ea, apoi se uită la tine cu dragoste și îți mărturisește că nu înțelege cum de ești profesoară, că ,,tu ești cam zuză, iar profesoarele sunt prea serioase”.

Dragi mămici, dar mai ales profesoare, nu mai fiți așa serioase! Copiii vă plac mai jucăușe… până la o vârstă, apoi vă văd ,,cringe”!🙃

Simona