Crescută fiind într-o familie cu mentalitatea că aproape totul e periculos și trebuie să ai mare grijă să nu pățești ceva, te-ai temut toată copilăria (și nu numai…) de două lucruri: mersul pe bicicletă și înotul.🚴🏻♀️🏊🏻♀️
🚲Să fi avut vreo 9-10 ani când ai văzut-o pe sora ta, mai mică cu vreo doi ani, cum se ostenea să încalece bicicleta bunicului. Deși îi admirai curajul, tresăreai de fiecare dată când o vedeai că se aventura pe uliță cu bicicleta, uriașă pe lângă ea, o puștoaică ce nu ajungea la șa. 👧🏻Ei bine, ea a reușit să deprindă mersul pe bicicletă, tu nu. Nu în copilărie, ci în jurul vârstei de 30 de ani, când ți-ai luat inima în dinți, soțul drept instructor și bicicleta fiicei tale (vă imaginați ce fel de bicicletă era , dacă fiica avea vreo 5-6 ani! Nu că ai fi tu prea înaltă…😂). Evident că locul cel mai bun pentru exersare era tot ulița copilăriei tale, unde altundeva? Acolo era cel mai potrivit loc de înfruntat frica! 🏘
Soțul începe să explice cum stau lucrurile cu pedalele, cum să urci pe șa, cum să ții echilibrul…în fine, teorie! E momentul pentru practică! 🚲
Bun! Urci pe bicicletă, el ține de șa, tu te dezechilibrezi, ai emoții, tremuri și transpiri, dar nu te lași. Și el are emoții, aleargă, transpiră și te încurajează cum a făcut și cu fiica ta. 🥵Și babele se strâng la poartă, iar moșii privesc peste gard. 👵🏻🧓🏼Tu nu ai ochi pentru ei, ci realizezi că ești jucătorul principal de pe terenul lor abia când auzi o vecină că-ți face galerie: ,,Haide, S că poți! Ce dracu’, conduci tu ditamai mașina și nu poți să mergi pe bicicletă?” 🙅🏻♀️Domn’le, ce să mai, așa motivată ai fost că ai reușit să înveți mersul pe bicicletă în ziua aia!😂
Cu înotul e altă poveste, nu aveai unde să exersezi pentru că nu exista nicio baltă în apropierea satului, ci doar un canal de irigații unde doar unii copii se aventurau. 🏖Unii învățau, dar alții se înecau, motiv pentru care nu te apropiai de acea apă… ❌ Când și-a pierdut viața o fată din sat în acel canal, nu ai dormit câteva săptămâni… Deci, nici înotul nu era pe lista de priorități a copilăriei tale. 🙈 Mai târziu, tot soțul s-a străduit să te îndrume, dar nu i-a reușit 100%, în sensul că, dacă nu simți nisipul sub picioare, te cam duci la fundul apei…Nah, mai ai timp să înveți, ai doar 40 de ani!💁🏻♀️
În loc de concluzie, dragi părinți, încurajați-vă copiii chiar și când pentru voi pare imposibil să reușească! 👏 Deși poți învăța orice la orice vârstă, unele lucruri le înveți cel #maibine și fără teamă în copilărie!
Voi ce temeri v-ați învins?👻
Simona
