Cu toată dragostea înainte!

Din dragoste adevărată s-au născut copiii noștri! 

Cu dragoste pură îi creștem pentru a ajunge OAMENI!

Din dragoste de ei, căutăm cele mai bune metode de a-i educa pentru viitor!

Cu dragoste și blândețe le alinăm durerea și suferința atunci când au nevoie!

Din dragoste pentru frumos, căutăm frumosul în fiecare ființă!

Cu dragoste necondiționată le arătăm copiilor noștri calea cea dreaptă!

Din dragoste pentru țara asta, îi învățăm pe copii s-o ocrotească!

Cu dragoste pentru părinții lor, noi, dascălii dedicați, deschidem calea comunicării eficiente!

Din dragoste pentru meseria aceasta, dedicăm timp prețios pregătirii profesionale!

Cu dragoste pentru copii și părinți, noi, dascălii dedicați, am ales calea #edumaibine!

Ca toată lumea, azi am vorbit și noi la școală despre dragoste. Despre dragostea adevărată pentru toate ființele vii. Pentru locul în care învățăm, creștem și ne dezvoltăm. Pentru planeta noastră și pentru tot ce ne înconjoară. Pentru colegii, părinții și dascălii noștri. Pentru poezie, lectură și scriere creativă.

Azi am făcut cunoștință cu obiceiurile și tradițiile de Dragobete. Azi, copiii l-au cunoscut și apreciat pe miticul june și l-au admirat mai mult decât pe rivalul său mai tânăr și mai comercial.

Azi au scris despre dragoste, au compus acrostihuri despre iubire, au confecționat cutia inimii sau au rezolvat careul zilei.

La final de zi, cu picioarele umflate și bateriile epuizate, am plecat zâmbind spre casă, căci am simțit dragostea lor, a copiilor! Au pus-o în cuvinte, în emoții și îmbrățișări  furate! Și asta-i tot ce contează!

Cu toată dragostea înainte!

Simona

#edumaibine

Și am început…

Sună alarma la 6:30. După o noapte cu somn agitat, îmi încep ritualul zilnic, cel de dinainte de școala online. Cu emoții în suflet, ridic cu dificultate rucsacul în spate, pornesc motorul mașinii și urmez drumul către școală. Aglomerație mare în trafic, dar nu mă panichez. La radio se difuzează o melodie care mă trezește la viață. Dansez pe scaun și zâmbesc. Un domn încruntat mă privește din mașina de alături… Îmi văd mai departe de drum și de melodie.

La poarta școlii mă așteaptă zâmbind agentul de pază care-mi măsoară, regulamentar, temperatura și mă ghidează către cabinetul unde se fac testările. 

Ajung în clasă. Bea, vizibil emoționată, stă cuminte în banca ei. Îmi mărturisește că nu a dormit bine pentru că aștepta cu nerăbdare ziua aceasta. Pe rând, încep să își facă apariția și ceilalți copii. Bucurie. Zumzet în toată școala. Salut cu cotul sau cu piciorul. Un copil îmi sare în brațe, mai să mă doboare. Constat că le-am rămas mică multora dintre ei. Ne minunăm unii de alții. Ne spunem cu ce gânduri începem noul semestru: unii nu mai vor niciodată școala online, alții încă tânjesc după ea. La unison, toți strigă: fără teme! Mai vor excursii și tabere, ore în aer liber, îmbrățișări și zâmbete fără mască.

Ne facem încălzirea cu niște jocuri în wordwall. Alcătuim enunțuri amuzante. Căutăm pe harta fizică granițe, forme de relief și râuri. Glumim și atmosfera e relaxantă. 

Mergem afară, înghețăm puțin, dar suntem veseli. La ora de teme scriem un Haiku. Nu am mai scris de multă vreme, e timpul să ne reamintim. Și despre ce să scriem, dacă nu despre ziua de azi?

Pentru cine nu știe, Haiku este un tip de poezie japoneză, alcătuită din trei versuri, fiecare vers respectând schema 5-7-5 silabe. 

Iată ce le-a rezultat!

Vouă cum v-a fost ziua?

Simona

#edumaibine

Unde se situează copilul meu?

Deși am mai vorbit despre asta, simt nevoia să revin și acum, la o săptămână de la începerea noului an școlar, tocmai pentru că acum mi se pare că s-a acutizat fenomenul…

Niciodată nu mi-au plăcut comparațiile! Poate pentru că am trăit cu ele: ,,Cutare ce notă a luat? Dar X a mers la olimpiadă! Fata lui Y a luat premiul I!”.

Pentru oamenii crescuți și educați în vremea comunismului poate era ,,normal” să își compare copiii cu ai altora, mai cu seamă pentru că sistemul își dorea uniformizarea…

Dar acum? Acum de ce mai sunt părinți care își compară copiii cu copiii prietenilor sau cu colegii de clasă? Să fie reminiscențele trecutului sau pur și simplu orgolii?

De multe ori, în cadrul întâlnirilor cu părinții, am auzit întrebarea aceasta: ,,Unde se situează copilul meu prin comparație cu ceilalți?”. Nu vă pot descrie senzațiile care mă trec la auzul acestor vorbe, de la furie, frustrare și până la milă față de copilul acelor părinți și chiar față de ei. Trebuie să fie greu să faci tot timpul comparații!

Cu ce te încălzește pe tine, ca părinte, să cunoști rezultatele academice ale celorlalți copii? Dormi mai bine dacă știi că al tău copil este singurul copil cu cel mai mare punctaj obținut la un concurs? Simți nevoia să te justifici tu pentru un rezultat mai slab al copilului intr-un anumit domeniu?

Cum e #maibine să se răspundă la aceasta întrebare? Simplu, copilul e unic si trebuie comparat cu el însuși si cu eforturile pe care le depune pentru a obține anumite rezultate. Părinții ar fi indicat să urmărească doar evoluția și progresul copilului personal și să caute să afle cum îl pot ajuta în domeniul în care nu performează și că nimeni nu este ,,cel mai bun” în toate domeniile.

Există părinți care parcă au o revelație la auzul acestor vorbe, dar și părinți care nu aud și o țin pe a lor: ,,Vreau să știu dacă e printre primii sau printre ultimii, ca să știu dacă trebuie să fac eu ceva!”.

Da, poți face ceva: să îți îmbrățișezi copilul mai des, să îi spui că îl iubești indiferent de rezultatele pe care le obține la școală, să îl ții aproape și să îi oferi suport atunci când are nevoie fără să îi reproșezi neajunsurile, să îi validezi sincer meritele și să nu îl mai compari cu alții!! Nici ceilalți copii nu sunt ca al tău: bun la științe, artă culinară, desen, șah, muzică sau la limbi străine.

E dureros să auzi din gura unui copil: ,,Sunt un prost! Nu sunt bun de nimic! Plâng pentru că nu am luat 100 de puncte și mă ceartă părinții! Trebuie să iau cel mai mare punctaj și să fiu cel mai bun, ca tata! Dacă iau o notă proastă, tata/mama o să fie foarte dezamăgit/ă!”

E greu să îl convingi tu, ca dascăl, că nu e nimic în neregulă cu el dacă întâmpină dificultăți într-un anumit domeniu, dacă acasă i se comunică altceva. Că a greși e omenește și că orice eșec poate fi primul pas spre obținerea unui mare succes.

Înainte de a spune că e vina sistemului de educație pentru că încă promovează concurența, dragi părinți, acordați-vă câteva minute de gândire: cine susține și încurajează concurența și comparațiile între copii?

Unii dascăli cedează presiunii  părinților pentru că altfel sunt blamați, comparați și ei cu alți colegi de breaslă cu ,,merite deosebite și culegeri nenumărate lucrate cu elevii”. Dar, vă spun, cei mai mulți și-ar dori să fie lăsați să se bucure alături de elevii lor de învățare, să caute împreună cu aceștia răspunsurile la dileme, întrebări și curiozități. Mulți dascăli își doresc parteneriate solide cu părinții, parteneriate în care punctul de interes comun să fie BINELE copilului!

Să căutăm așadar să ne apropiem mai mult, să construim o relație dascăl-părinte bazată pe comunicare sinceră, pe încredere reciprocă și pe ideea că fiecare vrea doar ce e #maibine pentru copii!

Simona

A merge sau nu la școală…

A merge sau nu la școală…

Mi-e dor de copiii mei de la școală! Mi-e dor de colegele mele din școală!

Mi-e dor de întâlnirile cu părinții!

Mi-e dor chiar și de consiliile profesorale!😢

Numai cine nu e dascăl nu poate înțelege ce simțim noi că de atâta vreme stăm departe de școală…😔

Cu tot dorul meu, mă întreb adesea dacă revenirea la școală pe 14 septembrie este cea mai bună soluție pentru noi toți: elevi, părinți, dascăli.🤔

Nu pot să nu mă gândesc la ce va însemna ,,distanțarea socială în clasă”, când noi, eu și copiii mei, ne îmbrățișam de nenumărate ori pe zi.

Cum ne vom abține noi acum? Să le spun: ,,Stop, nu mai avem voie să ne îmbrățișăm!”? Cu siguranță, ei abia așteaptă să reia concursul ,,Cine o îmbrățișează mai strâns pe Simo?”.🤗

Cum își vor da ei seama că le zâmbesc aprobator sau încurajator, dacă nu mi se va vedea zâmbetul?

(Cum mă va atenționa Sofia că nu mai am ruj pe buze?🤣)

Cum îmi voi da seama că un copil a înțeles sau nu anumite explicații, dacă eu nu îi pot vedea mimica? Să stea mai des cu mâna ridicată sau să mă strige mai tare?🖐

Cum vor interacționa între ei în pauze, dacă trebuie să stea la distanță? Ce facem cu jocul lor preferat ,,Mațele încurcate”?🤷🏻‍♀️

Cum vor mânca gustările în pauze? Pe sub mască? Ieșim afară să mâncăm și stăm la 1,5 m? 😷

Cum va proceda părintele dacă vine copilul acasă răcit? Îl va aduce iar cu nurofenul ascuns în ghiozdan și va spune că ,,îi curge puțin nasul de la aerul condiționat, dar nu are febră” sau își va lua concediu medical la fiecare episod de răceală?🤒

Cum va proceda școala dacă se îmbolnăvesc dascălii și nu mai pot veni la școală? Cine îi va înlocui? Și ce impact va avea asta asupra elevilor, în special a celor din clasele mici care se atașează de doamna lor? 🤕

Cum voi proceda eu, dacă fetele mele se îmbolnăvesc și trebuie să stau cu ele? Îmi iau concediu medical, apelez la înțelegerea conducerii școlii să îmi acorde zile libere? Ce vor face elevii mei în cazul acesta?🧏🏻‍♀️

Da, îi pot înțelege și pe părinții care sunt nevoiți să revină la serviciu și nu au cu cine lăsa copiii acasă. Dar dacă se îmbolnăvesc, copiii lor fac o formă ușoară, iar părinții au nevoie de spitalizare? Cu cine rămân copiii?🦠

Nu pot să nu mă gândesc la familiile monoparentale. Ce se întâmplă cu copilul, dacă părintele necesită spitalizare?👀

Nah, sunt doar câteva întrebări pe care mi le adresez în această perioadă și la care nu am găsit încă un răspuns…

Recunosc, mie mi-a plăcut foarte mult școala online și aș putea continua așa până când se vor crea condițiile necesare revenirii în siguranță în clasă. Am învățat, alături de elevii mei, multe lucruri noi. Am descoperit împreună softuri/aplicații educaționale interesante, care ne-au stimulat, provocat și încântat. Dacă se vrea a se învăța, dascălii o pot face (chiar e recomandat) în aceeași măsură și în același timp cu elevii săi. Doar îmbrățișările ne-au lipsit, dar de acestea nu vom avea parte oricum, chiar dacă vom reveni la școala normală… 👍

Cu toate acestea, oricâte griji am avea noi, ca părinți și dascăli, ar fi #maibine să încercăm să îi ținem departe pe copii de ele și să nu le transmitem și lor temerile noastre.

Să ne gândim totuși că ei vor fi la școală, unde vor fi nevoiți să suporte toate regulile noi si schimbările provocate de situația actuală.🙅🏻‍♀️

Așadar, voi cum vedeți revenirea la școală? Aveți emoții sau nu?💁🏻‍♀️

Simona

Absolvire… altfel

Am trăit emoții contradictorii zilele acestea…Pe de o parte am fost extrem de prinsă cu pregătirile pentru finalul de an școlar ca profesor, pe de altă parte, ca mamă, a trebuit să găsesc cuvintele cu care să îmi conving mezina că nu mă pot împarți în două și să o încurajez că viața merge înainte, iar dorul ei de doamna învățătoare se va stinge în timp…sau nu.🤷🏻‍♀️

Cum perioada aceasta nu a permis interacțiunea fizică, fiecare dascăl a gândit momentul de absolvire condiționat de distanțarea socială, de la întâlniri ferite de ochii lumii prin parcuri, la festivitate de absolvire online.👩🏻‍🏫

Mezina a avut întâlnire cu colegii și doamna învățătoare în parc pentru fotografii, iar momentul de rămas bun, la final de clasa a IV-a, pe Zoom. 📲 Știți cât de greu le este mamelor dascăli să se împartă între copiii personali și cei de la școală? Cine a trăit asta, cunoaște sentimentul! Cine nu, află acum un crâmpei… Ei bine, deși îi promisesem că voi fi alături de ea la sesiunea foto, nu am putut participa pentru că aveam lecții online cu elevii. 👩🏻‍💻Lacrimi, jale, muncă de lămurire…evident cu copilul meu, nu cu elevii mei. M-a durut cumplit când am văzut-o că pleacă tristă, cu lacrimi în ochi… (și a trebuit să dau explicații și pentru întârzierea la ședința de catedră…)😢M-am consolat cu gândul că voi putea fi alături de ea la absolvirea de pe Zoom, însă, nici de data asta, nu am putut fi prezentă pentru că, ce crezi?, a coincis cu ultimele mele două întâlniri în online cu elevii. Cum să te împarți? Cum? Eu încă nu am găsit metoda…🤷🏻‍♀️

Da, norocul meu că e copil bun, că poate înțelege rolul meu dublu și că acceptă că nu pot fi mereu alături de ea, deși doare asta cumplit… Dar azi, azi am lăcrimat împreună după ce am închis, în același timp, sesiunile online, fiecare cu clasa ei. Eu pentru că mi-a părut rău că nu i-am fost alături zilele acestea, dar și pentru că îmi va fi dor de elevii mei, iar ea pentru că a fost extrem de emoționantă ceremonia de absolvire a clasei a IV-a și pentru că îi va lipsi foarte mult doamna învățătoare. 😭

Nu, nu am terminat: tot azi am fost invitată să particip la absolvirea 🎓elevilor mei din generația anterioară, elevi pe care i-am iubit foarte mult și care îmi sunt la fel de dragi, copii cu care am amintiri minunate, copii buni, empatici și veseli. Emoțiile și amintirile m-au năpădit atât de tare!!!🙅🏻‍♀️Am retrăit într-o oră pe Zoom momentele amuzante, proiectele în care ne-am implicat împreună, discuțiile lungi din pauze sau din jurul focului de tabără, ori zilele când veneau cu flori și se plângeau că le e greu la gimnaziu, cu atâția profesori…👨🏻‍🔬👩🏻‍💼

Un băiat și-a amintit cum i-am confecționat un trandafir din hârtie prin clasa a II-a, de un Sf. Valentin, când era foarte trist că nu are ce să îi ofere unei fetițe pe care o plăcea… 👩‍❤️‍👨

Nah, cum să nu plângi? Cu vocea sugrumată și lacrimile șiroind, abia am putut articula câteva cuvinte…😭

Concluziile pe care le desprind la finalul acestei zile sunt următoarele:

-rolurile de mama și dascăl nu sunt întotdeauna compatibile;🤦🏻‍♀️

-despărțirile dintre elevi și dascălii dedicați vor rămâne întotdeauna dureroase, indiferent de metoda aleasă;

-absolvirea virtuală, deși emoționantă, nu poate înlocui interacțiunea fizică, îmbrățișarea de la final, lacrimile și emoțiile…

Haideți, să avem o vacanță liniștită!

Simona

Tabăra

…este ceea ce îți va lipsi cel mai mult în aceasta vară!!!😢

Recunoaște, în momentul în care ai organizat prima tabără cu copiii, ai avut emoții atât de mari că abia ai reușit să dormi noaptea! Îți amintești și acum transpirația rece și scenariile bolnave care îți chinuiau somnul:

-dacă îi trece vreunui copil prin cap să iasă pe balcon și cade?😱

-dacă se îmbolnăvește careva și nu știi ce să îi faci?🤕

-dacă își rupe cineva mâna și nu ai niciun spital aproape?😷

STOP! Tu ești un om norocos de obicei, iar necazurile stau departe de tine! Nah, ce puteai să îți spui altceva? Trebuia să te încurajezi cumva. Dacă nu tu, atunci cine? Soțul (numele lui mic este Precaut) era mai speriat decât tine: ,,E prea mare riscul, ai grijă! Știi în ce te bagi?” etc

În tine se dădea o luptă crâncenă, dar amintirile pe care le purtai din taberele copilăriei tale, puține la număr ce-i drept, erau atât de frumoase!!! De ce să nu se bucure și elevii tăi? Cine să le organizeze tabere, dacă tu nu o faci? Și ți-ai promis că vei merge încrezătoare și cu divinitatea aproape în ceea ce avea să fie prima tabără. 🏡

De atunci ai organizat multe tabere, cu agenții și fără, cu copii puțini sau cu toți elevii de primar din școală.🏕

În urma acestor experiențe, sunt câteva aspecte ce merită evidențiate și pe care ar fi #maibine să le noteze dascălii și părinții care stau pe gânduri, dacă merită sau nu să își lase copiii în tabere:

✅Cele mai reușite tabere sunt cele pe care le organizezi tu cap coadă, cu activități gândite de tine și cu program bine stabilit, nu cu agenție. De ce? Pentru că tu îți cunoști elevii, știi ce le place și astfel le poți organiza ateliere care să îi bucure și pe care să nu le uite niciodată. Implicându-te tu în organizarea lor, creezi o conexiune cu copiii mult mai mare decât atunci când privești de pe margine cum se chinuie câțiva animatori neexperimentați să îi distreze…🤹🏻‍♀️🎭

✅Ajungi să îi cunoști #maibine pe copiii timizi, să povestiți despre pasiunile voastre, să explorați împrejurimile împreună…Unii îți culeg flori parfumate, iar tu legi coronițe delicate din ele spre umirea și încântarea lor. 🌾🌸🌼

✅Rătăciți pe potecile munților împreună pentru a ajunge la stână. Copiii observă la fața locului cum e construită, asistă la mulsul oilor, observă cum câinii adună oile și apoi le păzesc cu grijă…🐑🐏🐕

✅Explorați minunatele peșteri ale țării, muzeele, bisericile, catedralele, sinagogile și mănăstirile. Acum ai ocazia de a le vorbi copiilor despre lucrurile pe care le vedeau în fotografii sau în filmele de pe internet, contribuind astfel la lărgirea orizontului cultural.🏛🕍⛪️💒

✅Îi înveți tot ce știi tu, iar ei se minunează continuu ,,Știi să faci asta? Ce tare!”. Le spui că tu nu te descurci cu înotul, iar ei se oferă bucuroși să-ți fie instructori. Nah, frica de apă nu se vindecă așa ușor! 🏊🏻‍♀️😰

✅Afli despre un elev că nu știe să meargă pe bicicletă și îți spui că el nu trebuie să aștepte ca tine vârsta de 30 de ani pentru a învăța. Iei bicicleta, copilul și porniți pe ulițe: alergi pe lângă el, ții bicicleta, te lovește peste picioare, transpiri și abia mai respiri, dar strigi cuvinte încurajatoare și cu o mână încerci să imortalizezi momentul, iar el vrea să îți demonstreze că poate, că de data asta va reuși, că acum e pregătit. Misiune îndeplinită! Satisfacția ta este mare, dar bucuria lui este peste așteptări. Cu siguranță nu va uita cine l-a învățat să meargă pe bicicletă! A meritat efortul? De mii de ori, da! 🚵🏻

✅Îți retrăiești copilăria alături de elevii tăi, când alergați după fluturi împreună, când mergeți la cules de zmeură, când cântați și dansați împreună, când intrați cu picioarele goale în apa rece a pârâului sau când inventați tot felul de jocuri amuzante…🦋🤾🏻‍♀️

✅Încerci activități ce ți se păreau imposibile cândva: de la călărie la tiroliana dintre stânci ( Vai, ce emoții ai avut! Și cum strigau ei de pe margine ,,Hai, poți! Du-te!”) sau traseele din parcurile de aventură.🧗🏻‍♀️

✅Zâmbești cu subînțeles când vezi cum se leagă idile între elevii mai mari sau cum băieții mai mici încearcă să îi imite și fac gesturi drăguțe pentru colege. Cum să nu îți amintești de băiețelul îndrăgostit de colega de clasă? Cum încerca el toate metodele să îi arate că o place: ,,Vrei să citim împreună pe malul râului?” sau ,,Ce să îți cumpăr de băut?”… Ori când o surprindea cu buchețele mici de flori culese de pe pajiște sau cu suveniruri cumpărate special pentru ea.😍

✅Focul de tabără, deși anunța că aventura voastră este pe final, era momentul cel mai așteptat. Cântecele și dansurile în jurul focului, lansarea de lampioane sau prepararea rapidă a sandvișurilor cu biscuiți, ciocolată și bezele coapte nu ai cum să le uiți vreodată, iar copiii nici atât! Nimic nu poate înlocui sentimentul acela de încântare pe care îl trăiești când îi vezi atât de fericiți și de murdari la gură de bezele sau ciocolată.🔥🍢🍫🧇

✅ Beneficiile pentru copii sunt uriașe. Pe lângă cele mai sus menționate, ei vor deveni mult mai independenți, mai responsabili și mai atenți cu lucrurile proprii, le va crește stima de sine, iar tu vei aduna muuulte amintiri plăcute!👩🏻‍🌾

Voi ce amintiri aveți din tabere?

Simona

Despre emoții și iubire…❣️

Ești genul de persoană empatică, atentă la nevoile și emoțiile celorlalți sau ești genul indiferent? Știi să îți arăți emoțiile sau porți mii de măști pentru a arăta celor din jur cât ești tu de puternic? Spui des ,,Te iubesc!” sau aștepți să își dea seama singuri cei apropiați? Plângi când ești emoționat sau lacrimile sunt pentru cei slabi? 

Da, mulți dintre noi am crescut în preajma unor adulți nefericiți, în vremuri nefericite. Nu mulți au fost mângâiați, îmbrățișați sau sărutați pe frunte la culcare. Cuvintele ,,Te iubesc!” nu existau în vocabularul nimănui. Puțini dintre noi vorbeam cu părinții despre emoțiile noastre, despre trăirile și frământările noastre interioare. Nu se cădea. Nu era în fișa postului din acele vremuri. 

Dar azi? Azi, copiii nu mai sunt cum eram noi și nici noi nu mai suntem cum erau părinții noștri. Pentru ei, dar și pentru noi, trebuie să învățăm să ne exprimăm emoțiile și să le gestionăm #maibine. Un părinte care este empatic, știe să își asculte copilul, să îi înțeleagă supărările, frustrările, nemulțumirile. Acest părinte va avea un copil cu o inteligență emoțională #maibine dezvoltată comparativ cu părintele indiferent sau autoritar. Profesorul empatic va avea elevi fericiți, elevi care-l vor căuta pentru un sfat sau o îmbrățișare și-i vor mulțumi mai târziu.

Dragi părinți și profesori, pentru că stați în case și trăiți tot felul de emoții în această perioadă, este timpul introspecției. Luați o pauză de la conferințe, școală virtuală, teme, gătit și gândiți-vă la cele de mai sus, apoi mergeți lângă cei dragi și vorbiți cu ei, îmbrățișați-i și spuneți-le cât de mult înseamnă pentru voi. Nu sunt lângă voi cei dragi? Puneți mâna pe telefon, scrieți un e-mail. Toată lumea are nevoie de iubire azi, de #maibine! ❤️🌈

Recomand vizionarea filmului Inside Out, în cazul în care l-ați ratat. Este un film care vorbește despre emoții pe înțelesul tuturor, copii și adulți deopotrivă.

Simona