Cui folosesc olimpiadele școlare!
Ce eficiență reală au în dezvoltarea copiilor?
Ce plus valoare aduc sistemului, școlii ca instituție?
Cum ar fi cazul să reacționăm în situația prezentată mai jos?
Atâtea întrebări și realitatea … următoare:
Dragi colegi profesori,
Mesajul următor este pentru voi!!!
Azi am participat ca supraveghetor la o olimpiadă de limba engleză.
Cum în sală trebuie să fie doi supraveghetori, am avut ghinionul de a avea alături o doamnă profesor de matematică la un liceu din București.
Copiii, elevi de clasa a IX-a și a X-a, vizibil emoționați.
Dar emoția lor am văzut-o doar eu, pentru că distinsa colegă îi trata ca pe obiecte: ,, De ce nu ai buletinul la tine? De la ce liceu ești? Aha, ești eleva doamnei X. Ia că o anunț eu cum ai venit tu la olimpiadă!”
😱 Copila se înroșește la față și cere îndurare: ,,Doamna, vă rog, nu îi spuneți!”
UMILINȚĂ!!!
Se uită la mine și îmi ordonă să nu îi semnez lucrarea până nu cere lămuriri și iese furioasă din sală. O asigur pe copilă că totul va fi bine, dar se uită curios la mine. O văd? Da, o văd!
De ce? De ce, doamne profesoare, vă comportați așa cu copiii? Cum puteți să îi tratați ca pe niște obiecte? Sunt copii! Vă uitați oare vreodată în ochii lor? Le citiți vreodată emoția?
În sală era o fetiță care a ros pe rând, unghia de la degetul mare, cruciulița de la gât, pixul cu care scria când îi veneau ideile. Desena în momente de respiro. O vedeam cum se stresează. Dvs ați văzut-o? Vă asigur că nu. Nu ați văzut niciun copil, așa cum nu m-ați văzut nici pe mine, colegă de breaslă. Colegă pe care o verificați mai ceva ca pe elevi.
Doamnelor, #maibine vă rezolvați frustrările în altă parte, nu la școală.
Nu tăiați aripile copiilor noștri!
Nu vă mai comportați cu ei de parcă nu valorează nimic!
Nu vă mai atribuiți calități pe care nu le aveți, de mari dascăli!
Dascăl e cel care vede copilul ca pe o ființă cu emoții și trăiri intense, e cel care ascultă și se face ascultat pentru că are ceva bun de spus, nu pentru că inspiră frică!
