Publicat pe

De prin școli (și grădinițe) adunate… Episodul 6

Aceeași grădiniță de stat… Într-o zi, mă cheamă directoarea în birou să o ajut să așeze niște documente în dosare. Îmi preiau sarcinile și mă retrag cu toate dosarele într-un colț al biroului. Încăperea era cumva în formă de L, iar eu nu mă vedeam dacă intra cineva în birou. Și cum răsfoiam eu hârtiile, aud la un moment dat glasul cristalin al directoarei care o chema pe prietena ei (educatoarea despre v-am vorbit în episodul 5): ,,Vino să facem repartizările alea!”. Și vine, se așază pe scaun și începe spectacolul:

-Pe ăsta îl vrei?

-Ce e tac-su?

-Avocat.

-Ăoleu! Nu-mi da mie d-ăștia!

-Ia, hai să vedem ce sunt părinții lu’ ăsta! A, uite, mă-sa-i florăreasă! Îl vrei?

-Da, da! Mie d-ăștia să îmi dai, nu copii de doctori sau avocați!

Fac ochii mari și nu-mi vine a crede. Deci așa se repartizau copiii la grupe? În naivitatea mea, credeam că altele erau criteriile. În fine, am aflat ulterior de ce își dorea colega mea copii de florărese și muncitori. Se împrietenise repede cu părinții și își permitea să le ceară diverse: de la a-i lua florile primite pentru revânzare la florărie și ei să-i dea banii, până la a le cere drept cadou bijuterii din aur, cu care se lăuda apoi printre colege.

Cele două erau prietene bune și cu inspectoarea de la vremea respectivă și membre ale unui partid ce le susținea și acoperea foarte bine spatele.

Așa se face că, într-o seară, rămânând mult peste program, aveam să văd cât de bune prietene erau cele trei. Șoferul inspectoarei trăsese mașina în ușa grădiniței, astfel încât eu nu mai aveam acces spre ieșire. Toată lumea a rămas blocată. Ei că nu știau ce caut acolo, eu că nu înțelegeam de ce cară în portbagajul mașinii atâtea cutii cu săpun, șervețele și hârtie igienică. Nu, nu le aduceau din portbagaj în grădiniță, ci invers. A doua zi, colega mea mi-a confirmat bănuiala: erau materiale aduse de copii și se făcea acum zeciuiala cu inspectoarea!

Toată lumea se făcea că nu vede ce se întâmplă. Era un firesc să nu te bagi… Așa am fost sfătuită și eu, dar nu am rezistat mult și am plecat, din nou…

Simona

Publicat pe

De prin școli adunate… Episodul 5

Mă transfer la o grădiniță mai aproape de casă. Sunt repartizată la o grupă mixtă, pe care o împart cu o doamnă educatoare cu experiență (eu fiind încă începătoare, chiar dacă aveam deja definitivatul luat), o doamnă extraordinară de care mă leagă și acum o prietenie frumoasă.

La prima ședință a cadrelor didactice, mă orbește aurul de pe pieptul unei colege și-mi asurzește urechile glasul ei strident. Se gudura pe lângă directoare, făcea glume nepotrivite pentru un dascăl și râdea de se zguduiau ferestrele. Aveam să o cunosc pe cea mai bună prietenă a directoarei, mâna dreaptă a acesteia și fostă femeie de serviciu. Tocmai absolvise un colegiu (lumea spunea că la fără frecvență și plătit de soț) și se pregătea să intre la clasă, pentru al doilea an. Anunțul i-l făcuse chiar soțul, pe când aceasta mătura curtea grădiniței: ,,Aruncă mătura, că de azi ești educatoare!”. 

În fine, mi-am zis să nu aplec urechea la povești și să îi acord doamnei o șansă, poate chiar avea har pentru această meserie, dar nu a avut șansa să intre la liceul pedagogic. Mi-a trecut repede când a început să vină tot mai des la mine să o ajut să realizeze proiecte pentru activități, chiar și pe cele pentru examenul de definitivat. Am avut astfel ocazia să constat că notițele ei aveau extrem de multe greșeli gramaticale sau de ortografie. 

Într-o zi, vin eu la serviciu și în fața ochilor îmi apare o imagine pe care nu cred că o voi uita vreodată. Doamna X ținea pe frunte o găină congelată! Mă uit mai bine, poate mă înșel. Nu! Chiar e o găină. Cu picioarele de-o parte și de alta a capului și cu pieptul fix pe frunte. Întreb, înăbușindu-mi un hohot de râs, ce face cu găina congelată pe cap și-mi răspunde că tocmai s-a rostogolit pe scări și și-a pus ceva rece la frunte să nu i se ridice vreun cucui. 🤦🏻‍♀️

……………………………………………………..

Avem ceea ce avem acum în sistem pentru că, mult timp, în colegii a intrat cine a vrut și a ieșit cine a dat bani cui trebuia. Desființarea liceelor pedagogice a fost o mare greșeală, iar acum plătim polițele. 

Bineînțeles, am avut și colege educatoare minunate, absolvente de colegii. Acestea nu și-au ales doar o meserie. Au fost nu doar tolerante cu elevii, ci i-au iubit ca pe propriii copii și le-au fost dascăli model, inspirați, cu vocație.

Așadar, să sperăm la #maibine în educație și la un sistem de formare a cadrelor didactice eficient și corect, dar și la unul de evaluare periodică la clasă, dar care să nu fie doar de ochii lumii, ci să urmărească dacă dascălul are tact pedagogic și este apt din punct de vedere academic și psihologic să se afle în fața copiilor. 

Simona