Publicat pe

Copilul timid…

Îl recunoști imediat după maniera în care se ascunde în spatele mamei când te cunoaște pentru prima dată.

După îmbujorarea care-l cuprinde când i te adresezi.

După lacrimile care îi joacă în privire când îl soliciți să îți ofere un răspuns  sau să desfășoare o activitate nouă.

După neîncrederea pe care o are când e nevoit să demonstreze niște abilitați pe care le are, dar despre care nu vorbește pentru că nu le recunoaște sau consideră că nu sunt suficient de relevante, de importante și de apreciat.

În fine, ce vreau să zic este că tu, ca părinte ai un rol important în încurajarea copilului, fără de care nu se va vedea bun, suficient și nu va progresa. Tot tu, ești primul care ar trebui să îi descoperi talentele și să îl ajuți să și le dezvolte. 

Pictează toată ziua? Dezvoltă-i talentul și înscrie-l la cursuri care să îl ajute să deprindă toate tehnicile pentru a-și desăvârși lucrările. 

Îi place să cânte,  cumpără-i instrumentul acela muzical după care plânge de ceva vreme sau caută-i un profesor bun de canto, dacă face vocalize de dimineața până seara.

Își inventează tot felul de scenete și de roluri pe care le interpretează cu seriozitate? Du-l la teatru! 

Lasă expresiile de genul ,,Arta nu vă pune mâncarea pe masă!” sau ,,De muzică se ocupă doar lăutarii!” sau ,,Actorii mor de foame!”. Încurajează-ți copilul să își urmeze talentele și visurile, chiar dacă nu se mulează pe dorințele tale. Copilul trebuie să își urmeze calea lui, nu să te validezi tu prin rezultatele lui. Nu îl obliga pe copil să fie avocatul care nu ai ajuns tu! Nu va fi niciodată doctorul pe care îl dorești tu, dacă el visează să picteze sau să danseze pe o scenă!

Și, mai presus de toate, renunță la ideea că, pentru a avea succes în viață, trebuie să știe foarte bine matematica, să citească toată ziua și să fie premiantul clasei.

Iar tu, dascăl dedicat, după ce ai observat la ce e talentat fiecare copil din clasa ta, #maibine discută cu fiecare părinte. Spune-i ce copil minunat are! Arată-i cât este de important să îl susțină, să îl încurajeze și să îl lase să-și urmeze visul! Asta îi va asigura copilului împlinirea și succesul, cu siguranță!

…………………………………………………

Îmi amintesc prima săptămână din clasa pregătitoare. Un băiețel brunet, cu ochii negri și lacrimile șiroind, nu voia cu niciun chip să intre in clasă. Cu greu am reușit, eu și colega mea, să îl liniștim. Plângea, se zbătea, ne lovea cu pumnii și picioarele și abia aștepta să se deschidă o ușă pentru ca el să poată fugi spre poartă, în căutarea familiei. Încet-încet, s-a convins că suntem drăguțe, că e în siguranță cu noi, că ne e drag și că nimic rău nu i se va întâmpla la școală. 

Încurajările noastre, aprecierile sincere și discuțiile cu părinții au contribuit (credem noi) la creșterea stimei de sine și a încrederii în abilitățile pe care le are, atât la desen, cât și la scriere creativă. În perioada aceasta de școală online, parcă a prins și mai mult curaj și dorință de a arăta ce poate, iar rezultatele nu au întârziat să apară, premii și concursuri câștigate, o poveste publicată într-o carte și e doar începutul…

David este un caz fericit, pentru că părinții doresc ca el să își urmeze visurile, dar câți părinți sunt ca ai lui? Câți părinți își văd copiii și îi aud? Câți ascultă sfaturile dascălilor? Câți trec peste orgolii și merg la școală pentru a se consulta cu profesorii?

Vă las mai jos o mostră a lucrărilor lui. Eu sunt tare mândră de cum a evoluat până în prezent! Sunt convinsă că va ajunge un nume cunoscut în lumea artelor și nu numai!

Dragi părinți și dascăli, copilul timid înflorește cu încurajări multe, susținute și autentice!

Simona

Lucrările lui David le puteți admira și pe pagina lui de Instagram:

https://instagram.com/po_art11?igshid=1m5t2v0tj5wq5

Publicat pe

A te implica sau nu…

Întorcându-mă la viața mea de școlar, nu țin minte să-mi fi văzut părinții prea des pe la școală, la niciun ciclu de învățământ. 

Tata nu s-a implicat foarte mult în educația noastră, nu prea își exprima părerea, se asigura doar că mergem la școală și se interesa de parcursul nostru academic o dată pe an, la ședințele cu părinții, la care doar el participa. 

Mama, deși foarte ocupată cu serviciul, casă, gospodărie, copii (na, ca orice mamă), era preocupată să învățăm bine, să mergem la olimpiade, să fim premiante și să facem facultate (ea a fost nevoită să o abandoneze în anul doi pentru că avea copil mic bolnav de pneumonie…), să citim și să nu ,,pierdem vremea” la joacă, desenând sau făcând lucruri care nu aveau legătură cu școala. 

Nu condamn pe niciunul și nici nu încerc să îi pun într-o lumină nefavorabilă. La vremea și timpurile respective, credeau că aceasta este cea mai bună manieră de a ne ghida drumul în viață. Sunt convinsă că ambii aveau cele mai bune intenții: mama ,,să ajungem departe prin educație”, iar tata să facem ce ne place, dar ,,să plecăm cât mai departe” de viața pe care a trăit-o el. 

Până la urmă, noi am ajuns să ne trăim viața așa cum ne-am dorit-o, însă tind să cred că mamei i s-a îndeplinit visul legat de educația noastră, iar tata, de acolo de sus, ne privește și el cu mândrie. 

De ce vă spun toate acestea? Pentru că vremurile și timpurile s-au schimbat, iar ,,părinții de azi” sunt mai atenți la nevoile copiilor, la trăirile lor, la preocupările lor. De aceea, cred cu tărie că părinții trebuie să meargă dincolo de asigurarea nevoilor de bază ale copilului și să fie mai atenți la ce se întâmplă cu copilul la școală, la relația pe care o dezvoltă cu colegii și dascălii. Cred cu tărie că, pentru a produce o schimbare în sistemul de educație de azi, este nevoie de un parteneriat solid între părinte și dascăl. Fără acest parteneriat, școala nu se va schimba curând. Este nevoie de o cooperare părinte-dascăl în beneficul copilului, pentru că numai împreună îl pot ajuta pe acesta să aibă succes la școală, dar și în viața de adult de mai târziu.

Dar, parteneriatul nu înseamnă că tu, părinte, vei merge la școală să îi spui profesorului cum să își facă treaba, iar tu, dascăl, îl vei trata pe părinte ca pe elevul tău. Nu, în acest parteneriat mergeți împreună umăr la umăr și aveți în centrul preocupării voastre copilul. Amandoi vă focusați pe educația copilului, pe formarea lui ca individ cu tot ce înseamnă provocări în sfera academică, atitudinală, comportamentală sau de relaționare cu cei din jur. 

Haideți #MaiBine să nu ne mai vânăm greșelile reciproc și să pornim cu dreptul în această relație!

Simona

Publicat pe

Ar fi putut fi de vis…

Vă amintiți că v-am povestit despre experiența de la Măcin când am dormit (impropriu spus…) la cort. Atunci mi-am spus că ,,data viitoare” va fi mai îndepărtată, dar nu a fost așa…

Săptămâna trecută ne sună un prieten care ne povestește cât de frumos a fost când a mers el cu cortu’ la mare în weekend. A oferit atât de multe detalii: plaja în rezervație, liberă, oameni puțini și discreți, poze de la fața locului… ce să mai, ne-a convins! ⛺️

Și planificăm cum, la ce oră, ce ne trebuie… Întrebăm fetele dacă vor să experimenteze și tipul ăsta de cazare la mare (ca părinți care țin cont de opiniile copiilor lor). Adolescenta ne răspunde politicos că deja ne-a făcut o favoare mergând cu autorulota la munte și că preferă să rămână acasă. 🤷🏻‍♀️

Mezina nu pare foarte încântată, dar acceptă de dragul nostru. Însă, cu două seri înaintea plecării este invitată să doarmă la prietena ei pe care nu a mai văzut-o de dinainte de starea de urgentă, iar singura noapte negociată s-a transformat în mai multe…

Astfel, ne-am trezit că mergem la mare fără copii. Prietenii ne invidiau deja…

După un drum lung de 4 ore, cu accidente rutiere pe autostradă (la ora 6 dimineața…🤔), ajungem în rezervație și apoi pe plajă. Câteva corturi răzlețe. Bun așa! 👌

Ne bucurăm toată ziua de vremea frumoasă, ne plimbăm pe plajă la apus de soare, facem poze frumoase… Ce să mai? De vis! 🏖

Deschidem o sticlă de Prosseco și ne așezăm confortabil să privim cometa și cerul înstelat. 🍾🌚☄️

Stop cadru! 

În liniștea aceea odihnitoare, deodată răsună într-o boxă ,,Coco Jambo”… Privim nedumeriți în jur și observăm că, la vreo 80-100 m de noi, un grup de vreo zece persoane a aprins un foc pe plajă. Oripilați, ne spunem că nu poate fi adevărat și sperăm să fie doar o melodie, iar focul să nu dureze foarte mult. 😱

Da’ de unde? Se trece rapid de la Coco Jambo la o sârbă, apoi  ,,Ca la 20 de ani”, apoi la manele… Se încinge apoi o horă în jurul focului devenit din ce în ce mai mare, la fel de mare precum creștea și iritarea noastră.🎼

Încercăm să ignorăm, să ne bucurăm de sunetul mării înspumate, să savurăm din licoarea dulceagă și să admirăm cerul împânzit de stele. Așa cer nu am mai văzut de când copilăream în satul natal!🌌

Pe la ora 23:00 se oprește muzica. Ne bucurăm nespus și intrăm la somn. Nu știu dacă am reușit să adorm cinci minute că sunt trezită brusc de sunetul unei manele, din ce în ce mai aproape, mai tare, mai apăsătoare. Și chinul continuă până la ora 3, cu țipete, scăldat în miez de noapte, în apa învolburată precum mintea lor de la aburul alcoolului ingerat. 

Sunt tentată de câteva ori să ies la ei, să îi rog frumos să facă liniște, dar ceva mă oprește… Dimineață i-am văzut și m-am felicitat pentru decizie. Era evident că nu aș fi avut cu cine discuta, din nefericire. 🤷🏻‍♀️ 

(Și nu erau cei care au dansat în jurul focului, ci alții, care erau la mai mult de 200 m de noi, dar care au avut o boxă uriașă și microfon la care strigau dedicații).🤦🏻‍♀️

Și încep să mă gândesc la educație. La noi, părinții și dascălii care ne străduim să le arătăm copiilor că e bine să demonstreze bun simț în orice împrejurare, că nu e frumos să vorbești tare în public, să țipi și să asculți muzică dând volumul la maxim. 🎧

Că trebuie să fii atent și la ceilalți, nu doar la plăcerea ta. Că e bine să te pui și în locul persoanelor din jur și, dacă ție nu îți place să fii deranjat, atunci nici tu să nu deranjezi. 🙅🏻‍♀️

Să te gândești la semnificația cuvântului ,,Rezervație” și să înțelegi că, cei 5 lei pe care i-ai plătit ca să campezi în acel loc, nu îți oferă permisiunea de a face  focul pe plajă, iar boscheții nu sunt nici toalete publice, nici coșuri de gunoi. ❌

Că plaja pe care ti-ai instalat tu cortul, nu este proprietatea ta și nu trebuie să o împrejmuiești ca nimeni să nu îți agite ție nisipul. 🌅

Că în corturile din jur sunt familii cu copii mici, care vor să doarmă, nu să își ,,îmbogățească” vocabularul și să se ,,cultive muzical”. 👼👨‍👩‍👧‍👦

Că acele cupluri care au ales vacanța cu cortul pe o plajă îndepărtată, au ales asta nu pentru că nu și-ar fi permis să meargă la un hotel într-o stațiune, ci pentru că au visat să aibă liniște, să respecte regulile de distanțare socială și să le gâdile urechile doar sunetul valurilor care se sparg la mal. 👩‍❤️‍👨

Dar nu, se pare că încă nu am ajuns să fie #maibine pentru toată lumea. Se pare că legile sunt făcute doar pentru a fi încălcate de unii. Se pare că unii au trecut prin școală ca rața prin apă. Se pare că unora le lipsesc cu desăvârșire cei șapte ani de acasă.🥺

Și când te confrunți cu astfel de situații, parcă uiți să te mai bucuri de natură și de ceilalți oameni care emană inteligență și bun simț. ☹️

Nu îți vine să te întrebi decât ,,Când ne facem #maibine?”.🤔 

Hai, să auzim numai de bine!

Simona

Publicat pe

O noapte cu cortu’

Ei bine, dacă tot nu am cum să mă bucur de o tabără cu elevii mei, mi-am spus că aș putea suplini această nevoie cu alte activități în natură: drumeții montane, campare cu cortul sau autorulota, trasee cu bicicletele ș.a. alături de familie și câțiva prieteni cu copii… 

Astăzi este despre aventura cu cortul…

Vara aceasta am descoperit Munții Măcin și am hotărât să-i explorăm mai mult, să le străbatem potecile înguste, să admirăm necontenit flora și fauna acestora. Astfel că, la fiecare două săptămâni noi suntem pregătiți pentru aventură.⛰ De data aceasta, ne-am propus să și înnoptăm cu cortul o seară, pentru a-i oferi mezinei ocazia să afle cum este să dormi în natură și pentru a stinge dorul de tabără al amândurora. 🏕

Toate bune și frumoase, ajungem la baza muntelui, ne luăm rucsacul în spate și o luăm în sus pe cărare. 🏞Noi cu zâmbetul până la urechi, dorința de explorare și soarele arzător deasupra capului. Mezina, după primii 200 m începe să întrebe când ajungem. Când ajungem unde? Am pornit la drum cu gândul să ne bucurăm de plimbare, nu cu scopul de a ajunge undeva. Nu, nu e bine! Copiilor trebuie să le spui clar care este scopul acțiunii, unde ajungi, ce cauți acolo și când te întorci… Și uite așa am avut parte tot drumul de întrebări de genul: ,,De ce mergem?”, ,,Ce căutam?”, ,,Unde trebuie să ajungem?”, ,, Cât mai avem?” etc. Probabil că dacă se afla în compania colegilor de clasă, altfel ar fi stat situația…🤷🏻‍♀️

Nah, noi am venit la munte să ne conectăm cu natura și cu sunetul insectelor și al păsărilor pădurii, dar ea nu… Încercăm să răspundem cu tot calmul din lume tuturor întrebărilor copilului, îi distragem atenția de la ,,durerea ei” arătându-i fluturașii, formele copacilor și priveliștile extraordinare. Încercăm, că nu ne iese mereu! Căldura înăbușitoare pune capac situației și facem cale întoarsă, spre satisfacția copilului care nu înțelege ce rost au drumețiile când de fapt am plecat la munte cu gândul de a ,,sta cu cortu’ “. 😕 Fiecare cu dorințele lui! 

Entuziasmul tuturor atinge cote maxime la instalarea cortului în care urmează să înnoptăm. Ne bucurăm apoi de grătar, depănăm amintiri în jurul focului de tabără, ne minunăm de cântecul păsărelelor și sunetul insectelor, ne balansăm alene în hamac… 🔥

Moș Ene vine pe la gene. 🌘 După chinul spălatului pe picioare, pe dinți și îmbrăcatul cu pijamaua, luăm cu toții poziția de somn. Mezina adoarme instant, dar eu nu. Eu mă întorc de pe o parte pe cealaltă. Salteaua scârțâie. Soțul sforăie. Îi dau un ghiont în coastă să înceteze, el de ce doarme și eu nu? Aud un foșnet pe lângă cort…șarpe, animalele pădurii, câini…ce o fi asta? 🦔🕷Verific copilul dacă nu e cu spatele lipit de peretele cortului și îl asigur trăgând pilota mult sub el. Mai fac o încercare…în zadar. 🤦🏻‍♀️ 

Ajung să mă rog să treacă noaptea mai repede, dar ea se încăpățânează să mai stea. La prima rază de soare mă ridic și ies afară din cort. 🌞 E timpul să mă odihnesc în hamac. Măcar acum pot și vedea ce se petrece în jurul meu! 🤷🏻‍♀️

În loc de concluzie: e frumos la cort, dar nu să dormi. Degeaba mi-a plăcut cândva, că nu mai am 18 ani, vârsta la care nu îmi puneam atâtea întrebări și nu mă gândeam la atâtea riscuri. Acum sunt la vârsta aceea în care pun în balanță riscuri și beneficii și tind adesea să iau decizii în funcție de primele, chiar dacă mi-ar plăcea să le văd doar pe cele din urmă. 

Copiii însă simt altfel aventura la cort, le place ideea de a dormi altundeva decât într-un pat de hotel, le place să se joace în jurul focului de tabără, să caute lemne și să alerge în voie. La nivel teoretic, și adulților le place…numai că acum țin mai mult la confort. Cu toate acestea, probabil că ne vom mai aventura cu cortul în această vară… de dragul copiilor.🏕

Simona

Publicat pe

Oameni buni și mai puțin buni…

Bunicul tău ți-a spus cândva: ,,Fii bun, rău poate fi oricine!”. Nu era om cu multă carte, dar avea câteva vorbe înțelepte ce ți-au rămas bine întipărite în memorie.👴🏻

……………………………………………….

În cercul restrâns al copilăriei tale timpurii, rar ai întâlnit oameni răi, cei mai mulți se ajutau între ei, râdeau și își petreceau timpul liber împreună la clacă sau la diversele munci ale câmpului, primeau copiii vecinilor la masă și aveau grija unii de alții. (Sau așa îi vedeai tu…)Da, erau câteva babe mai urâcioase care vă alungau de pe stradă când deveneați prea gălăgioși, dar vi se părea amuzant vouă, copiilor de-o șchioapă. 🤭

………………………………………………..

Când ai intrat la școală, ai ajuns să te temi de tovarășii profesori ce foloseau nuaiaua pe elevi, căci la sat mulți credeau că ,,bătaia este ruptă din Rai”, iar unii părinți își dădeau acordul… Fie vorba între noi, unii încă mai cred asta!😱

…………………………………………………

Apoi ai crescut și ai pornit spre oraș (la liceu), încrezătoare că îți va merge bine, că lumea va fi bună cu tine, că te va susține și te va încuraja să îți îndeplinești visul de a ajunge mare. În schimb, ai întâlnit profesori care te-au umilit de la prima întâlnire cu afirmații de genul: ,,Hm, uită-te și tu la fetele astea de la oraș: frumoase, elegante…(și ridicau în picioare, spre exemplificare, două colege născute și crescute într-o localitate puțin mai mare decât satul copilăriei tale, dar era oraș, nah…)! Se vede că voi ( eu și alte câteva colege) sunteți de la țară!”. De menționat că profesoara respectivă preda psihologie…?! 🤦🏻‍♀️În primă fază te-a durut, apoi ai lucrat cu tine și ai iertat-o, dar nu ai uitat! Nu, așa ceva nu se uită!🧏🏻‍♀️

Probabil că și alții gândeau ca respectiva doamnă și nu acordau prea mult credit fetei de la țară. Cu toate acestea, nu te-ai lăsat descurajată, ci ai ajuns să îți îndeplinești visul, acela de a ajunge dascăl. 👩🏻‍🏫 Și ți-ai găsit primul post tot la țară, iar aici ai găsit și oameni buni, dar și oameni care te considerau arogantă pentru că nu îți puteai explica cum un copil a ajuns în clasa a IV-a fără să știe măcar a-și scrie numele. ,,Domnișoară, ți s-a pus pata pe copiii ăștia? Nu înțelegi că noi trebuie să îi trecem pe toți clasa, că altfel ne închide școala? Ce vrei, să fac naveta la bătrânețe?”… 🤷🏻‍♀️ Degeaba ai încercat să explici că lucrurile acestea nu îi vor ajuta pe copii și că era nevoie de implicare mai multă din partea dascălilor astfel încât să-i vezi pe copii înflorind, nu trecând ca gâsca prin apă. 🦆 Și da, li s-a închis școala câțiva ani mai târziu, iar tu ți-ai luat zborul spre o lume mai bună, deși te atașasei emoțional de copii și ei de tine. (Întâmplarea a făcut ca o fostă elevă să o întâlnească pe sora mai mică și să îi ceară să îi fie nașă pentru că, îi spuse ea: ,,Semeni cu fosta mea învățătoare.”. Și ai mers la nunta ei…of, chiar nu ești bătrână!🤣)

…………………………………………………

Apoi, cu pași mici, dar siguri, ai ajuns să lucrezi într-o școală particulară. 🔝Nu vă imaginați că aici toată lumea e cu Zen, calmă, bună și pozitivă. O, nu! Cred că cele mai dure lecții le-ai primit aici! Dure lecțiile, dar învățămintele bune! 🙏

Unele te-au întărit, altele te-au dărâmat. Uneori ai plâns și ți-ai scris demisia în gând, alteori te-ai încurajat singură și ți-ai spus că doar ești o luptătoare și nu merită să te consumi atât… 

…………………………………………………

Și da, acum nu te mai lași afectată de răutățile unora, ci îți vezi de drum, cu fruntea sus și încredere că Universul îți aduce doar oamenii de care ai nevoie pentru a te dezvolta. ♥️🙏 

Ai învățat în toți acești ani să spui ce gândești, chiar dacă mulți preferă o minciună frumoasă în locul adevărului dureros și crud. Da, mulți te plac, dar probabil tot atât de mulți te displac. Ideea e că acum ai învățat să te concentrezi asupra celor ce te plac și mai puțin a celorlalți. Și vai, ce bine e!🔊

,,Unii oameni apar în viața ta ca o binecuvântare, alții ca o lecție. (Maica Tereza)

Simona

Publicat pe

Examenele de grad… una dintre bubele sistemului de educație 👎

Te tot întrebi: ce relevanță au notele obținute la acestea și tot aștepți ziua aceea în care va fi regândit sistemul de evaluare a cadrelor didactice. 🙅🏻‍♀️

De ce spui asta? Pentru că ai cunoscut oameni care erau capabili să memoreze mii de pagini, să reproducă fragmente întregi din cărți citite, care puteau spune din ce cărți fac parte anumite pasaje și cine au fost autorii etc, 🤓dar care la catedră se prezentau lamentabil sau cunoșteau foarte bine continuturile, dar le prezentau copiilor într-o manieră rigidă, lipsită de culoare și tact pedagogic. 🤫

Și atunci te întrebi: nu #maibine s-ar merge pe evaluarea dascălului la catedră, în sala de clasă, în relațiile pe care le are cu elevii și părinții acestora? 👩🏻‍🏫Să vină periodic persoane avizate (nu inspectori numiți politic) care să verifice cum își prezintă acesta conținuturile, cum le structurează astfel încât toți elevii să le înțeleagă, dar mai ales să știe cum și când să le aplice în viața de zi cu zi. 🔐 Să facă sondaje printre elevi și părinți pentru a afla despre activitatea dascălului în raport cu aceștia: are o relație bună cu ei, este empatic, se concentrează pe nevoile lor, este apropiat de copii și îi înțelege, ține cont de inteligențele emoționale ale lor și își adaptează conținuturile în funcție de acestea etc? 🧏🏻‍♀️Să fie evaluat psihologic periodic, să se constate din timp și să fie ajutat dacă se află în burnout sau dacă are probleme de altă natură (și știm cu toții că există astfel de cazuri…). 💁🏻‍♀️

La ce bun că știi pe de rost taxonomiile lui Bloom, dacă nu știi cum să le folosești și/sau faci abuz de ele la clasă? La ce bun tot stresul acesta al memorării unor conținuturi care te ajută prea puțin în relația ta cu elevii, unele chiar depășite de actualitate? La ce bun că ai toate gradele, dar umilești copiii de câte ori ai ocazia? La ce sunt bune toate acestea? 🤷🏻‍♀️Ele nu fac decât să contribuie la creșterea orgoliului unor profesori și la menținerea în funcții a unor inspectori și alte cadre didactice care se ocupă de organizarea examenelor. 🤦🏻‍♀️

Și poți tu să te opui acestora și să mergi mai departe cu activitatea ta de dascăl dedicat? Nu, nu poți pentru că acestea contează la CV-ul tău, că toți directorii vor cadre didactice cu grade, că așa e bine…că așa s-a pomenit! Da, poate că este nevoie și de păstrarea tradițiilor (pe alocuri),dar si de asortarea lor la realitatea si cerințele timpului prezent pentru crearea unui viitor mai bun…🔝

Dar tu ești optimistă și aștepți ziua trezirii și regândirii sistemului de evaluare! Până atunci, ia de memorează! 🙇🏻‍♀️ În vară vei fi evaluată…

Simona

Publicat pe

De ziua învățătorului

Am făcut școală la țară, în vremuri triste, comuniste… Am avut șase învățători.😏 

1) Prima învățătoare era o domnișoară tânără, sensibilă și calmă. 👩🏻Era atât de sensibilă și de emotivă că a leșinat la deschiderea anului școlar. (Până la acel moment auzisem de la bunica expresia ,,a baldosit”, dar nu aveam idee cum arată un om baldosit sau leșinat…Când am ajuns să iau un dicționar în mână, am aflat că nu există cuvântul ,,baldosit” în limba română, ci ,,baldisit”. 😂 ) Domnișoara învățătoare probabil nu își dorise să lucreze la țară, că s-a transferat la oraș după primul trimestru. 👩🏻‍🏫🏢Am suferit mult atunci…

2) A urmat un domn învățător. Locuia la oraș și el, dar făcea naveta la țară. Domn impunător, serios, cu drag de meserie, dar școlit în sistemul vechi. La orele lui nu mișca nimeni. Îmi amintesc că de la el am luat primele, și ultimele bețe la palmă. Era o zi geroasă de iarnă, cu nămeți uriași, dar noi nu aveam voie afară pentru că intram cu zăpada pe ghete, zăpadă care se topea la intrarea în clasă și strica minunăție de parchet vintage. ❄️Și, nah, ce să facem și noi, copii mici de clasa I, ne căutam tot felul de jocuri pe holul școlii sau în clasă. Și uite așa îi vine ideea unui coleg năstrușnic să lipim bețișoarele pe care le foloseam la matematică pe godinul încins, pentru a le înfrumuseța cu o floricică la capete. 🥢Toate bune și frumoase, dar niciunul dintre noi nu a observat fumul din interior. 💨Numai pe tovarășul învățător l-a deranjat… Și atât de tare l-a supărat că parcă-l și văd, roșu la față de furie, cum îi spune unui coleg să meargă la cel mai rău învățător din școală să îi împrumute o nuia. 😡Doamne, până aici ne-a fost! Învățătorul respectiv era vestit printre elevi ca având cele mai dureroase nuiele…din lemn de nuc…groase…flexibile… Da, și vine colegul nostru, spășit și tremurând de spaimă, cu nuiaua. I-o înmânează, parcă în slow motion, învățătorului nostru, iar acesta începe altoiala… mă trec și acum fiorii!!! 😱Ideea este că, atunci când a ajuns la mine, parcă s-a mai înmuiat puțin…pesemne că îi era milă de mine, că eram copil cuminte și serios, sau poate se gândea că tata îi era prieten. În fine, m-a lovit cu nuiaua aceea mai ușor decât pe alți colegi, dar umilința a fost dureroasă rău de tot! 😥Când ne-am reîntâlnit după mulți ani, i-am spus că nu mi-a plăcut niciodată metoda aceasta și că mi-a lăsat o rană adâncă mult timp… 

Următorii trei învățători au fost suplinitori și nu au stat decât câteva luni fiecare. Nu am amintiri clare cu/despre ei…🤫

Însă, în clasa a IV-a a venit o domnișoară învățătoare titulară. Blândă, calmă, sensibilă. 👩🏼‍🏫Am iubit-o mult, atât de mult că i-am furat mamei un ruj💄 (…din acela verde, dar care, la atingerea buzelor, devenea roz) și un mărțisor mare făcut de tata din fulgi mari de fazan și bibilică, le-am ambalat cum m-am priceput eu mai bine și i le-am oferit cadou de ziua dumneaei, pe 5 martie. 🎁 Deși eram fericită că am putut și eu să îi ofer ceva domnișoarei mele învățătoare, am avut mustrări de conștiință mult timp după întâmplare…

Și atât de drag mi-a fost acest dascăl că atunci am avut primul gând ,,să devin învățătoare când o să mă fac mare”… Și visul mi s-a îndeplinit!🙏

În loc de concluzie: în copilărie, fiecare om cu care interacționăm lasă o amprentă în formarea noastră, ideea este să nu lase cicatrici… 

La mulți ani, dragi dascăli ce modelați viitori adulți! Să fiți mereu buni, calzi și iubitori! Să îi iubiți pe cei mici și să nu uitați să fiți #maibine modele de urmat, nu de evitat!🎉

Simona

Publicat pe

Despre cursurile care ne schimbă viața…

În contrast cu vremea ploioasă de la începutul lunii decembrie, am pornit cu entuziasm copilăresc spre locul care avea să contribuie la schimbarea mentalității mele de dascăl. 👧🏻🌧☂️

Deși participasem la multe cursuri de dezvoltare personală, cursul ,,Mentalitate deschisă în educație” m-a ajutat foarte mult în relația cu cei din jurul meu, dar mai ales cu părinții. 🙏

Când am auzit prima dată expresia ,,mentalitate deschisă” mi-am spus în sinea mea că nu voi afla nimic nou pentru că nu mă consideram un om cu o mentalitate închisă. ☝🏻

Ei bine, nu era deloc așa! 

Credeam, în ignoranța mea, că dacă aveam o relație deficitară cu anumite persoane, era doar vina lor, nu și a mea. Iar relațiile pozitive cu majoritatea îmi întăreau această convingere. 🤔

De fapt, aveam, cum bine spune Cristina Gheorghe, sclipiri de mentalitate deschisă. Nici acum nu pot afirma că privesc totul cu mentalitate deschisă, însă mă ajută foarte mult instrumentele aflate la acest curs, pentru că apelez la ele de fiecare dată când simt că intru în cutie față de anumite persoane.🤷🏻‍♀️

…………………………………………………

Îmi amintesc că am avut un exercițiu la un moment dat care ne cerea să scriem numele a trei elevi din clasă: primii doi pe care îi cunoaștem cel mai bine și cu care avem o relație bună și un elev cu care nu relaționăm prea bine. Trebuia să spunem ce știm noi despre fiecare copil, ce calități are, ce pasiuni…Am zâmbit. Am zâmbit pentru că exercițiul mi s-a părut floare la ureche ,,Cine, eu? Eu să nu îmi cunosc elevii?” Vai, ce lecție am primit! Când a trebuit să scriu despre elevul cu care nu aveam o relație foarte bună, m-am poticnit! Nu știam mai nimic! Am terminat exercițiul cu un nod în gât, dar mi-am promis că voi remedia situația. 🤦🏻‍♀️

În perioada următoare mi-am concentrat atenția asupra tuturor și a fiecăruia în parte, i-am întrebat despre ce le place să învețe și am ținut cont de dorințele lor atunci când am planificat lecțiile. Școala online mi-a confirmat că relația mea cu acești elevi este una minunată, am învățat de la ei multe lucruri. 🧏🏻‍♀️

Acum, când stabilesc continuturile, am permanent în minte principiul ,,Vezi măreția” discutat la cursul de Mentalitate deschisă în educație:

,,-procesul învățării este extraordinar arunci când văd măreția în cei cărora le predau-atunci când realizez că am la fel de multe ocazii să învăț de la elevii mei pe cât au elevii mei să învețe de la mine;

-măreția mea ca profesor depinde de capacitatea mea de a vedea măreția în cei cărora le predau.”👀

Mesajele de mulțumire și apreciere venite din partea copiilor îmi demonstrează că sunt pe drumul cel bun.😊🙏

…………………………………………………

Dacă anterior acestui curs îi priveam pe părinți ca pe obstacole în procesul educațional, acum îi văd ca pe oameni cu nevoi, îi ascult și încerc să mă pun în pielea lor pentru a le înțelege nevoile. Deși a fost greu la început să ies din zona mea de confort, acum sunt deschisă la a purta conversațiile dificile, dar necesare. Întâlnirile cu aceștia le văd acum ca pe ocazia perfectă de a ne manifesta aprecierea reală, de a da un feedback direct și, de ce nu? de a ne recunoaște reciproc greșelile.🙋🏻‍♀️

…………………………………………………

Am observat o oarecare îmbunătățite și în relația cu anumiți colegi de serviciu, însă e loc de #maibine. De fiecare dată când constat că intru într-o cutie față de un anumit coleg, reiau principiile învățate la curs, dar în special piramida și revin la construirea relației, îi ascult și încerc să îi înțeleg pentru a putea găsi cea mai bună cale de comunicare cu aceștia. 

…………………………………………………

Sunt multe de spus despre beneficiile acestui curs și îl recomand cu drag tuturor dascălilor! Școala românească are nevoie de o schimbare, iar schimbarea poate veni de la noi, de la abordarea cu o mentalitate deschisă a relațiilor cu ceilalți.

Simona

Publicat pe

Întâlnirile individuale

Pentru că, anterior pandemiei, ai investit energie și timp în crearea unei relații cu părinții elevilor tăi, nu puteai ignora acest aspect în această perioadă provocatoare pentru toți. 🤝

O relație solidă presupune interacțiune periodică, schimb de impresii, ,,măsurarea pulsului”, cum bine spune o doamnă model…💓🩺

Odată construită, relația trebuie consolidată. Și cum faci asta cu părintele? Îl implici în viața de școlar a copilului lui: realizezi activități comune profesor-elev-parinte, îl provoci să fie profesor pentru o oră în școala online sau îl inviți la o cafea virtuală să discutați despre ce au mai făcut în ultima vreme, despre provocările școlii online, despre cum îl vede pe copil și parcursul lui academic. ☕️💻

Întâlnirile acestea sunt extrem de importante atât pentru tine ca profesor pentru că ai nevoie de un feedback despre activitatea ta, dar mai ales pentru părinte, care își dorește să afle de la tine cum ii vezi copilul și implicarea lui în lecție. Să nu uităm că părinții, deși sunt acasă cu copiii, muncesc și ei tot online. E greu. E greu să îți faci treaba bine la serviciu și să-l supraveghezi și pe copil la lecții. O simți pe pielea ta…🤯

Și aici intervii tu. Tu, în calitatea ta de dascăl implicat, ești cel mai în măsură sa îl ții pe părinte la curent cu activitatea copilului.👩🏻‍🏫

Amintește-ți că tu și părintele formați o echipa, iar misiunea voastră este să construiți împreună echilibrul emoțional al copilului și să găsiți cele mai bune mijloace de comunicare în beneficiul acestuia din urmă. Relațiile voastre sunt inseparabile în procesul educațional.🧏🏻‍♀️

Întâlnirea nu înseamnă să torni părintelui ce nu a făcut copilul bine. Concentrează-te pe ce a făcut bine în proporție de 80% și restul de 20% pe ce are de îmbunătățit. Apreciază mai mult efortul copilului și mai puțin rezultatul. Cei mai mulți dascăli pun accent doar pe rezultate, ignorând eforturile depuse de elevi pentru a ajunge la acele rezultate. 🙅🏻‍♀️⚖️

Permanent ai în vedere obiectivele voastre comune (confortul emoțional al copilului, preocupările și pasiunile lui, rezultatele academice etc), nevoile părinților (să afle detalii concrete despre atitudinea și comportamentul copilului) și pe provocările pe care le-a adus școala online pentru voi toți.

…………………………………………………

Cu ce ai rămas în urma acestor întâlniri❓

*Părintele și-a putut exprima opinia referitoare la școala online, deoarece a avut acum ocazia să vadă cum se desfășoară lecțiile, cât de implicat este copilul lui în activitate, dar și cât de bine gestionezi situația, cum prezinți conținuturile și ce relație ai cu elevii în general. Pentru că, trebuie să recunoști, ai avut părinți care te-au asistat, anunțat sau nu. Nu ai putut să nu observi în oglinda din spatele elevei tale pe mămica grijulie care sorbea din ceașca de cafea și asculta liniștită cum decurge firul lecției. Sau pe mama îngrijorată că fiica sa nu răspunde prea des solicitărilor tale și a cărei voce, deși șoptită, nu aveai cum să o ratezi. ✅

*Părintelui care a fost ocupat cu serviciul și nu a putut participa la nicio lecție, i-ai oferit șansa să afle care a fost parcursul academic al copilului său în această perioadă.✅

*În general, părinților li s-a oferit ocazia de a afla că nu doar școala este responsabilă pentru educația copilului, iar timpul pe care i-l acordă acestuia este prețios. Au putut vedea, totodată, că acele minute de atenție suplimentară și ajutorul acordate pentru efectuarea unor sarcini, pentru realizarea împreună a anumitor proiecte i-a adus mai aproape de copiii lor, iar toate acestea au contribuit la progresul academic al acestora.✅

*Pentru tine, feedback-ul pozitiv venit din partea părinților este foarte important, iar aprecierile și/sau sugestiile lor sunt mai mult decât necesare pentru activitatea ta de dascăl dedicat.✅

Așadar, când stabilești astfel de întâlniri, îi arăți părintelui că îl vezi, îl asculți, îi înțelegi nevoile și îți ajustezi toate eforturile pentru a te face util.🔝

Tu ce ai făcut pentru a avea o relație mai bună cu părinții elevilor tăi?

Simona

Publicat pe

Despre laudă și puterea lui ,,dar…”

Părintele nu s-a născut învățat. Școala nu te pregătește pentru meseria asta, cum nu te pregătește nici liceul pedagogic pentru gestionarea rolurilor de părinte și dascăl. 👩🏻‍🏫Cel mai bun profesor este copilul. El este cel ce îți arată cum să reacționezi în anumite circumstanțe și cum să scoți ce ai mai bun în tine…👼

Cea mai mare nevoie a unui copil este aceea de a fi acceptat așa cum este și iubit pentru ceea ce este, nu pentru ce poate să facă sau nu la un moment dat, nu pentru rezultatele obținute.🙇🏻‍♀️

Ai primit multe lecții de la propriii copii, cum ai primit și de la elevii tăi. Se făcea că adolescenta era clasa a II-a. Fiindcă tu ai participat ca supraveghetor și evaluator la un concurs de limba română, ai acceptat sfatul soțului de a înscrie și copilul personal, să ,,îi vedeți nivelul”. Mare greșeală!🤦🏻‍♀️

Se termină concursul, tu intri la evaluare, copilul desenează liniștit la o masă din marea cancelarie. O colegă ajunge să verifice lucrarea fiicei tale și îți spune că a rezolvat corect, DAR că a fost depunctată pentru că a scris ,,giocel”.🧩 98 de puncte reprezintă un rezultat foarte bun.

Te întâlnești cu copilul, curios sa afle rezultatul, iar tu ii spui ,,Bravo! Felicitări! Ai luat un punctaj foarte bun, DAR trebuia sa fii mai atentă la scrierea cuvântului ,,ghiocel”. Acolo ai pierdut 2 puncte”🙅🏻‍♀️

Ajungi acasă, îți lauzi copilul în fața tatălui, însă pleacă în dormitor. Nu realizezi unde ai greșit și mergi după el. Plânge.

– Ce s-a întâmplat?

– Sunt supărată!

– De ce?

– Pentru că nu am obținut 100 de puncte.

– Dar ai obținut un rezultat foarte bun!

– Nu, nu este. Dacă era foarte bun, nu îmi spuneai ca am greșit cuvântul ăla… Am văzut eu privirea ta. Ai fost dezamăgită!😰

Ai încercat să îi explici că, uneori, adulții nu găsesc cele mai bune cuvinte să își exprime aprecierea. I-ai cerut iertare, ai îmbrățișat-o lung și ți-ai promis două lucruri: 1) că nu vei mai înscrie copilul la alt concurs, decât dacă va veni din dorința lui (a ales sa participe doar la anumite concursuri cu clasa ei) și 2) că vei renunța la ,,dar” în asociere cu lauda.🕵🏻‍♀️

Pentru că tu ai crescut într-un sistem în care critica era la ordinea zilei, iar ceea ce făceai bine nu era suficient pentru a primi laude, ai repetat modelul moștenit, inconștient.  🤷🏻‍♀️

În timp ce critica descurajează și știrbește încrederea în sine, laudele realiste îi hrănesc copilului această încredere și îl mobilizează. 🚶‍♀️& 🏃‍♀️

…………………………………………………

Pentru că ai aflat pe propria-ți piele despre puterea lui ,,dar”, ai ales să lucrezi la acest aspect nu doar cu copiii personali, ci și cu elevii tăi. De exemplu, atunci când copiii împărtășesc compunerea/povestea/cartea, iar ceilalți își exprimă opiniile personale despre creațiile colegilor, intotdeauna încep cu ce le place foarte mult. 📝📚

Dacă altădată copiii erau tentați să critice și își începeau pledoaria cu: ,,E frumos, dar…”, acum se concentrează pe aspectele pozitive, își încurajează colegii și oferă sugestii, sfaturi și recomandări într-o manieră prietenoasă.💝

🗣️ Ce diferență poate face un singur cuvânt! 🤭

Simona