Publicat pe

Gânduri…

Zilele trecute am participat la o conferință cu mai mulți profesori și elevi. Ceea ce este scris mai jos reprezintă gânduri postdezbatere…💭

Altădată se considera că profesorul este cel care trebuie doar să predea, iar elevul să asculte și să învețe. Vremurile s-au schimbat. Mulți dascăli au ales să renunțe la această abordare și să pornească actul educațional din rolul de facilitator. Lecțiile online oferă cadrul perfect pentru acest rol, precum și pentru cel de mediator. Acum se vede măiestria ta, harul tău și relația pe care ai construit-o cu elevii. 💻

Situația actuală cere ca tu să te schimbi, nu doar să te adaptezi la schimbare. Nu e suficient să accepți că școala se face altfel acum, ci e nevoie de mai mult. Este momentul potrivit să te dezvolți, să te autodepășești și să încetezi cu lamentările. Nu te aștepta ca lucrurile să meargă mai bine pentru tine, fără ca tu să ai o contribuție la această schimbare. 💪

Ai întâlnit suficient de mulți oameni fără chemare angajați în învățământ. Aceștia sunt cei ce se tem acum de lecțiile online. Sunt cei ce trimit o fișă de lucru pe WhatsApp și așteaptă rezolvarea din partea elevilor, dar nu oferă în schimb un feedback. Copiii rezolvă sarcinile, dar rămân cu frustrările. Știu că muncesc în zadar, că ,,Oricum, doamna nu verifică!”.😧

Ce s-a schimbat la acești profesori? Nimic, în afară de metoda de transmitere a sarcinii de lucru.👎

La polul opus sunt dascălii dedicați, aceia ce petrec ore în șir pe diferite platforme educaționale pentru a le descoperi uneltele, care se consultă atât cu colegii, cât și cu elevii și le cer sfatul în ceea ce privește utilizarea tehnologiei (doar sunt născuți în era digitală).📲💻 Sunt acei oameni care au renunțat la măști și se arată în fața elevilor ca ființe cu sentimente și emoții.🎭 Sunt acei dascăli care admit că nu le cunosc pe toate, dar sunt dispuși să învețe, inclusiv de la elevi.📝 Sunt acei profesori care pun mâna pe telefon și îl sună pe copilul care nu a reușit să finalizeze o sarcină de lucru și îi oferă ajutor suplimentar.📱 Aceștia sunt și vor rămâne în amintirea copiilor ca dascălii cărora le-a păsat de ei.💞

Atunci când pui copilul pe primul loc, vezi altfel implicarea ta în educația lui. Te interesează să îi fie bine, să se simtă apreciat și implicat în actul educațional. Și, credeți sau nu, copiii pot să vă învețe multe lucruri. 🔝

,,Este mult mai ușor, pentru cei mai mulți dintre profesori, să accepte metode noi de reformare a elevilor sau de schimbare a atmosferei clasei, decât să facă efortul de a se reforma ei înșiși. Cu toate acestea, autotransformarea este singura metodă asupra căreia profesorul deține, singur, controlul.” Profesorul eficient, Thomas Gordon 📖📚

Simona

Publicat pe

Zece tipologii de elevi ai clasei virtuale:

*Cel care niciodată nu te aude bine: ,,Nu te aud! Eu nu te aud…Tu mă auzi?”🙉🎧

*Somnorosul, cel care cască permanent, își freacă ochii și e încă în pijama: ,,Aahh, mi-eee sooomn!”🛌

*Atotștiutorul, cel ce cunoaște toate răspunsurile și îi întrerupe pe toți: ,,Știu eu! Știu eu! Știu eu!” Tot el este cel care e atât de nerăbdător să înceapă ora, că inițiază el întâlnirea.🤓🕵️

*Neatentul, cel ce întreabă imediat după ce ai terminat de oferit explicațiile: ,,Ce trebuie să fac?” Tot el este cel care îi blochează pe ceilalți când sunt numiți să răspundă, le dă microfonul pe mute sau îi scoate din lecție.🤔🎙️

*Întârziatul, cel ce dă join conferinței cu întârziere și/sau predă temele după multiple insistențe: ,,Scuze! Nu am reușit să mă conectez!”🤥

*Lentul, cel ce reacționează greu, e nedumerit permanent și pare că abia atunci aude pentru prima dată ce îi ceri: ,, Ăăă, am rămas în urmă… poți să repeți?”😵🤷

*Tăcutul, e elevul ce nu răspunde la primele solicitări pentru că nu nimerește microfonul sau deschide microfonul, dar tace…taaace până încep ceilalți să își piardă răbdarea.🙊

*Conformistul, cel care stă permanent cu mâna ridicată și așteaptă să îl vezi, deși aplicația permite să vezi doar patru copii pe ecran. El este cel care predă printre primii toate materialele pe care le-a lucrat și solicită mereu suplimentar.🤚✍️

*Invizibilul, cel ce nu se lasă văzut sau auzit până la finalul orei: ,,S-a blocat laptopul, camera, microfonul…”👀👻

*Elevul care are mereu nevoie la toaletă: ,,Pot să merg la baie? Am mâncat supă și știi că supa are multă apă! Ce să fac dacă ora e imediat după masa de prânz?”🙃😰

*Haiosul, elevul care dansează în fața camerei, care are mereu o glumă bună de spus, care e dornic să povestească tuturor câte ture a dat hamsterul lui în cușcă… ,,Stai! Am ceva să spun? Ți-am povestit despre…?”🃏🎭

Simona

Publicat pe

Mamă profesor, episodul 6

Ai auzit de Tik Tok, nu? Dacă nu ai auzit, înseamnă că nu ai un copil suficient de mare cât să te pună la curent cu noutățile. 

Tik Tok este o aplicație care îți permite să postezi filme de 15 secunde, filme în care reproduci un dans pe o melodie cunoscută.📹💃🕺

Într-o zi, te imploră copilul să își instaleze aplicația… Te documentezi înainte, afli că nu reprezintă niciun pericol, dar nici nu ți se pare că stimulează din punct de vedere intelectual. Totuși, ai încredere în copil, știi că e talentat la dans și că îi lipsesc mult cursurile în ultima vreme, așa că, îi dai ok-ul. 🙋

Ei, și de când a descoperit aplicația, totul se desfășoară în pași de dans. Îl chemi la masă, vine dansând. Îl trimiți la duș, se spală dansând. Atât de mult dansează, că tac-său (antitalent la dans 🕺) i se adresează numai cu mișcări amețitoare ale brațelor. 💆

Credeai că ai scăpat doar cu atât? Nuu, era prea banal… ,,Mami, accepți un challenge?” Ce? Challenge? Ăsta e nickname-ul meu 😂

Și te ghidează, îți arată mișcările și râde. Răzi și tu, dar nu te lași, faci progrese… așa crezi tu!

Se aude o ușă. E adolescenta. Trece pe lângă voi, aruncă o privire curioasă, mustăcește (Ei nu i se pare amuzant, doar vouă…) și își continuă drumul până la frigider. 🍫Consideri că a fost doar un pretext să vadă ce se petrece, de vreme ce doar a deschis și a închis, la fel de repede, ușa acestuia. Se întoarce pe călcâie, mormăie un ,,cringe” și se retrage în bârlog.🙊

Voi vă vedeți mai departe de dans.💃💃 Îți ies mișcările!!! Da, nu ești chiar așa de cringe!!! Dovadă că fiică-ta deschide tableta și filmează 🙈. Te panichezi: nu ești machiată💄, ești în pijama…bine că te-ai spălat pe cap și te-ai coafat mai devreme. Te liniștește imediat, nu îl face public, ci îl păstrează doar pentru ea, apoi se uită la tine cu dragoste și îți mărturisește că nu înțelege cum de ești profesoară, că ,,tu ești cam zuză, iar profesoarele sunt prea serioase”.

Dragi mămici, dar mai ales profesoare, nu mai fiți așa serioase! Copiii vă plac mai jucăușe… până la o vârstă, apoi vă văd ,,cringe”!🙃

Simona

Publicat pe

Despre emoții și iubire…❣️

Ești genul de persoană empatică, atentă la nevoile și emoțiile celorlalți sau ești genul indiferent? Știi să îți arăți emoțiile sau porți mii de măști pentru a arăta celor din jur cât ești tu de puternic? Spui des ,,Te iubesc!” sau aștepți să își dea seama singuri cei apropiați? Plângi când ești emoționat sau lacrimile sunt pentru cei slabi? 

Da, mulți dintre noi am crescut în preajma unor adulți nefericiți, în vremuri nefericite. Nu mulți au fost mângâiați, îmbrățișați sau sărutați pe frunte la culcare. Cuvintele ,,Te iubesc!” nu existau în vocabularul nimănui. Puțini dintre noi vorbeam cu părinții despre emoțiile noastre, despre trăirile și frământările noastre interioare. Nu se cădea. Nu era în fișa postului din acele vremuri. 

Dar azi? Azi, copiii nu mai sunt cum eram noi și nici noi nu mai suntem cum erau părinții noștri. Pentru ei, dar și pentru noi, trebuie să învățăm să ne exprimăm emoțiile și să le gestionăm #maibine. Un părinte care este empatic, știe să își asculte copilul, să îi înțeleagă supărările, frustrările, nemulțumirile. Acest părinte va avea un copil cu o inteligență emoțională #maibine dezvoltată comparativ cu părintele indiferent sau autoritar. Profesorul empatic va avea elevi fericiți, elevi care-l vor căuta pentru un sfat sau o îmbrățișare și-i vor mulțumi mai târziu.

Dragi părinți și profesori, pentru că stați în case și trăiți tot felul de emoții în această perioadă, este timpul introspecției. Luați o pauză de la conferințe, școală virtuală, teme, gătit și gândiți-vă la cele de mai sus, apoi mergeți lângă cei dragi și vorbiți cu ei, îmbrățișați-i și spuneți-le cât de mult înseamnă pentru voi. Nu sunt lângă voi cei dragi? Puneți mâna pe telefon, scrieți un e-mail. Toată lumea are nevoie de iubire azi, de #maibine! ❤️🌈

Recomand vizionarea filmului Inside Out, în cazul în care l-ați ratat. Este un film care vorbește despre emoții pe înțelesul tuturor, copii și adulți deopotrivă.

Simona

Publicat pe

Mamă profesor, episodul 2

Cu adolescenta în casă… în timpul pandemiei

Cred că nu există provocare mai mare pentru părinți ca aceea de a face față capriciilor copilului ajuns la adolescență! Știți ce spun? Trezitul la ore târzii din zi, trântitul ușilor când nu îi convine ceva (…și, credeți-mă pe cuvânt, în această perioadă nimic nu îi convine!), țipetele (O, da, acum nu știe a comunica altfel!) sau hainele aruncate pe jos. Se uită la tine și parcă îi auzi gândurile ,,Ce o mai vrea de la mine? Uită-te la ea/el ce penibil e! Vrea să fac patul în camera mea! Pfff! Dar cine te pune să intri în camera mea?” 

Acum, faceți primul exercițiu de imaginație: cum se manifestă acest copil când trebuie să îl ții închis în casă? 

Luăm, random (cum le place lor să spună 😉), ziua de duminică. Te trezești liniștită pe la ora 9:00 și mergi în sufragerie. Soțul ți-a pregătit deja micul-dejun și cafeaua. Mâncați împreună, în liniște, să nu treziți copiii. 

Pe la 10:00 pășește timid mezina casei. Nu spune nimic, e morocănoasă (Fie vorba între noi, dă și ea semne de preadolescență…). O întrebi dacă vrea să mănânce ceva, dar te refuză- e prea devreme pentru ea…

Te uiți la soț, el la tine și vă întrebați reciproc ,,Azi ce mai facem?”. Ce am făcut și zilele trecute: un film, ceva de mâncare, o carte, nimic deosebit, doar e duminică și pandemie. Nefericită combinație! 

Deodată, auzi o ușă trântindu-se. S-a trezit. Merge legănat spre baie. Te uiți la ea și te întrebi când a crescut atât de mare. Te cuprinde nostalgia, dar, ca un duș rece, te aduce cu picioarele pe pământ ușa de la frigider, trântită cu toată puterea!😱 Îi reamintești că frigiderul nu are nicio vină că e aproape gol, noi nu intrăm în categoria celor care au dat iama în supermarket să le golească. Comanda va veni abia marți… Mormăie ceva, iar tu te faci că nu auzi. Își pregătește bolul cu cereale, cu căștile în urechi, apoi se închide în dormitor.

Îi dai ceva timp, apoi bați timid la ușă și o întrebi de sănătate. E calmă. E de bine. Vorbește cu tine. Aleluia! Îi sună telefonul. O prietenă. Gata, face semn să ieși, iar tu îi respecți dorința…

Te întorci în fotoliu. Serialul se derulează, dar tu nu mai poți urmări firul… te tot gândești cum să scoți adolescenta din dormitor. Cea mică mai iese, mai dansează, mai întreabă dacă poate ajuta cu ceva, dar ea suferă în tăcere după prietenii ei. O înțelegi, stă de pe 9 martie în casă. 

Fursecuri! Da, asta e! O inviți să pregătiți împreună fursecuri și acceptă, dar fără chef. E bine și așa, măcar nu mai stă în pat. Căutați împreună o rețetă și vă apucați de treabă. Amestecați ingredientele, întindeți aluatul, iar ea se oferă să-l taie cu un pahar. Ia paharul, taie două fursecuri și la al treilea, trosc! Sparge paharul! 😱😱😱

Al doilea exercițiu de imaginație pentru voi: ce reacție au părinții?

Te-ai enervat? Normal că te-ai enervat, dar ai avut grijă să îți controlezi reacția. Cu calm, soțul a adunat cioburile de pe jos, iar tu ai strâns tot aluatul și…la gunoi cu el.

Te așteptai să cedeze și să se retragă în dormitor, dar nu, a întrebat dacă o puteți lua de la capăt. Evident că asta ați făcut!

Doar părinții care au un adolescent în casă pot înțelege!😉

Voi gestionați #maibine astfel de situații? Cum comunicați cu adolescenții voștri?

Simona

Publicat pe

Mamă profesor, episodul 1

Școala în vremea pandemiei…

Ca profesor, vă mărturisesc că ,, lecțiile online” nu sunt deloc așa simplu de organizat, cum par la prima vedere. Să vă explic de ce:

* Pregătirea materialelor acasă durează mai mult decât ați crede. La școală te poți folosi cu ușurință de colecția ta de  manuale, culegeri, reviste pentru că ai xerox, decupezi, lipești, multiplici și gata fișa. Pentru lecțiile la distanță nu funcționează lucrurile atât de simplu, ci trebuie să scrii totul la calculator și să te gândești bine cum ceri rezolvarea exercițiilor pentru că nu știi dacă are sau nu copilul imprimantă. Buun, dacă nu are imprimantă, poate să scrie tot ce-ai cerut tu pe caiet? Și scrii, apoi rescrii, te pui în pielea copilului de o mie de ori, te întrebi cât au cerut ceilalți profesori astfel încât să nu suprasoliciți elevul. 

* Întâlnirea virtuală e altă provocare interesantă și solicitantă. Deși ai un orar stabilit cu fiecare lecție, trebuie să fie cel puțin doi elevi care nu răspund invitației la momentul stabilit. Aștepți, trimiți din nou invitație, le scrii mesaj pe WhatsApp că începi lecția, timp în care ceilalți vorbesc între ei. Le iei microfonul. În sfârșit, ajung și întârziații. Începi să prezinți informațiile. Fiecare are ceva de spus. Intervine. Te întrerupe. Le iei iar microfonul și le reamintești regulile. Bun. Reiei predarea. Dai prima sarcină să afli dacă au înțeles copiii despre ce este vorba. Aștepți. Vin întrebările: ,,Aici e bine? Pot să scriu așa sau așa?” etc Te uiți la ceas și realizezi că trebuie să te oprești pentru că intră colegul în curând. Le promiți copiilor că le mai dai indicații pe e-mail sau WhatsApp, dar ei încep cealaltă oră în curând. Cu alt profesor. Care are și el cerințe…

* Verificarea temei… ee, aici e altă poveste. Copiii încurcă solicitările: profesorul X a cerut tema până la ora Y, profesorul Z până la ora Q și așa mai departe. Și uite așa mă trezesc eu cu teme de la altă disciplină. Scriu că a greșit destinatarul, dar săracul copil s-a apucat să lucreze la altceva și nu mai vede mesajul. Și eu aștept tema lui. Iar el o trimite la ora 23:00… 

Când primesc tema, ea trebuie corectată, iar eu trebuie să îi spun copilului ce a făcut bine și ce mai are de îmbunătățit. Îl rog să corecteze și aștept… și vine alt copil, cu altă temă… E, acum înmulțește asta cu câți elevi sunt într-o clasă!!! 

* La finalul zilei trebuie să raportezi superiorului care ți-a fost activitatea, cât ai predat, cât ai corectat, cine a participat la lecție și cine a lipsit, cine a dat tema corectă și cine nu, cine a avut de corectat și dacă a retrimis tema și tot așa…

Buun! Acum, pentru că sunt și părinte, nu doar profesor, iată și provocările de cealaltă parte a baricadei:

* Se trezește mezina familiei. Se uită la ceas și începe să plângă: că ai lăsat-o prea mult să doarmă (Normal, tu te pregăteai pentru lecție!), că are tableta descărcată (Adolescenta familiei s-a uitat la Netflix și a uitat să o bage la încărcat.), că mai are câteva teme de terminat și că azi testează doamna altă platformă (cea de zilele trecute nu e bună…) și nu știe cum să se conecteze. Verifică grupul lor de WhatsApp, citește mesajul doamnei și se panichează: ,,Zice că a trimis codurile pe e-mail? Ce e-mail? Nu am primit nimic pe e-mail?”. Las laptopul meu și mă ridic să liniștesc copilul. Citesc mesajul. Nu mi-e clar. Sunt la fel de confuză ca ea! Aa, stai, poate a trimis pe adresa mea de e-mail. Da, asta e! Deschide, citește, instalează. Mai sunt cinci minute până începe lecția. Baterie 10%!!! ,,Mi-e foame!” Ție îți vine să urli, mai ai de pregătit câte ceva pentru lecția ta.

Gata, se baricadează în camera ei! Te așezi la laptopul tău și continui treaba. Începi lecția on-line…

Închizi. Te doare capul. Îți spui că meriți o scurta pauză, însă vine soțul din dormitor, după ședința lui cu colaboratorii din străinătate, și te lovește cu întrebarea ,,Ce mâncăm?” 

Scrâșnești din dinți și treci la cratiță. Între timp, elevii îți cer detalii pe WhatsApp, mezina te roagă să îi explici o problemă de matematică, adolescenta se trezește și își pregătește, morocănoasă, micul dejun. E ora 14:00. Și ce dacă? Pe ea nu o deranjează niciun profesor cu nicio lecție. No comment!

Concluzii: 

– Dragi profesori, haideți să nu suprasolicităm elevii în această perioadă de teamă că nu vom avea când recupera materia! Mai bine mai puțin, dar concentrat, util și distractiv, dacă se poate.

– Dragi părinți, păstrați-vă calmul! Nu interveniți să le rezolvați temele copiilor, ci susțineți-i din umbră, oferiți sfaturi doar dacă vi se solicită și nu puneți presiune cu teme suplimentare. (Acum cred că este o bună ocazie de a vedea activitatea copilului personal, dar și de a aprecia munca profesorului…)

– Dragi elevi, încercați să vă faceți un program zilnic. Notați orarul într-un carnețel, disciplina și solicitările profesorului, precum și orele de predare a temelor. Și mai ales: nu vă panicați!

Hai, până aici, că nu cred că mai aveți răbdare să mai citiți!

Simona

Publicat pe

Olimpiadele școlare

Cui folosesc olimpiadele școlare!

Ce eficiență reală au în dezvoltarea copiilor?

Ce plus valoare aduc sistemului, școlii ca instituție? 

Cum ar fi cazul să reacționăm în situația prezentată mai jos?

Atâtea întrebări și realitatea … următoare:

Dragi colegi profesori,

Mesajul următor este pentru voi!!!

Azi am participat ca supraveghetor la o olimpiadă de limba engleză. 

Cum în sală trebuie să fie doi supraveghetori, am avut ghinionul de a avea alături o doamnă profesor de matematică la un liceu din București. 

Copiii, elevi de clasa a IX-a și a X-a, vizibil emoționați. 

Dar emoția lor am văzut-o doar eu, pentru că distinsa colegă îi trata ca pe obiecte: ,, De ce nu ai buletinul la tine? De la ce liceu ești? Aha, ești eleva doamnei X. Ia că o anunț eu cum ai venit tu la olimpiadă!” 

😱 Copila se înroșește la față și cere îndurare: ,,Doamna, vă rog, nu îi spuneți!”  

UMILINȚĂ!!! 

Se uită la mine și îmi ordonă să nu îi semnez lucrarea până nu cere lămuriri și iese furioasă din sală. O asigur pe copilă că totul va fi bine, dar se uită curios la mine. O văd? Da, o văd!

De ce? De ce, doamne profesoare, vă comportați așa cu copiii? Cum puteți să îi tratați ca pe niște obiecte? Sunt copii! Vă uitați oare vreodată în ochii lor? Le citiți vreodată emoția?

În sală era o fetiță care a ros pe rând, unghia de la degetul mare, cruciulița de la gât, pixul cu care scria când îi veneau ideile. Desena în momente de respiro. O vedeam cum se stresează. Dvs ați văzut-o?  Vă asigur că nu. Nu ați văzut niciun copil, așa cum nu m-ați văzut nici pe mine, colegă de breaslă. Colegă pe care o verificați mai ceva ca pe elevi.

Doamnelor, #maibine vă rezolvați frustrările în altă parte, nu la școală. 

Nu tăiați aripile copiilor noștri! 

Nu vă mai comportați cu ei de parcă nu valorează nimic! 

Nu vă mai atribuiți calități pe care nu le aveți, de mari dascăli! 

Dascăl e cel care vede copilul ca pe o ființă cu emoții și trăiri intense, e cel care ascultă și se face ascultat pentru că are ceva bun de spus, nu pentru că inspiră frică!

Publicat pe

Respirația

Ai citit postarea de ieri despre meditație, ți s-a părut interesantă, dar ești prinsă tot în alergătura de zi cu zi, nu? La serviciu ești sub presiune. Toată lumea vrea ceva de la tine, iar tu simți cum te sufoci. Respiri sacadat sau nici nu realizezi cum respiri…

Ia o pauză! Hai să îți spun despre o tehnică ce funcționează! Trezește-te cu jumătate de oră, cum spuneam ieri. Dacă nu ai casa pe plajă sau în inima pădurii, adu tu 🌅 și🏞️ la tine în suflet și minte.

Deschide larg fereastra.

Nu aprinde lumina.

Ia-ți căștile, setează muzica de relaxare și ia loc pe covor.

Acum, așază picioarele sub tine, în stil indian și pune mâinile pe genunchi cu palmele direcționate în sus.

Capul sus, spatele drept și relaxează mușchii!

Acum vine partea cu respirația: inspiră adânc umflând abdomenul și direcționând aerul spre plămâni.

Ține-l câteva secunde!

Acum expiră lent.

Repetă!

Nu-i așa că te simți mai bine?

Dacă simți că nu faci bine, așază mâna stângă sub buric, cu degetele răsfirate și mâna dreaptă pe piept. Repetă pașii de mai sus.

Te năpădesc gândurile? Cum spuneam mai sus, imaginează-ți că ești în natură, creează-ți un loc al tău unde te simți bine și rămâi acolo. La început este puțin mai greu să controlezi gândurile, dar dacă azi ți-a reușit pentru cinci minute, e foarte bine!

Mâine va fi mult #maibine pentru că vei avea experiența zilei de azi.😉 Mărește zilnic timpul de meditație până la jumătate de oră. Ai să vezi rezultatele în curând!

Împărtășește cu copiii tăi sau cei de la clasă. Când îi vezi că au emoții din cauza unui test sau pur și simplu nu se pot concentra la teme, dă-le pauză de respirație. Se vor detensiona astfel, rezultatele lor academice vor fi mult mai bune, iar tu vei fi un dascăl iubit pentru că ÎȚI PASĂ!

Simona

Publicat pe

Trezitul de dimineață

      Sună alarma. Dai să deschizi ochii, dar ei nu vor. Amâni alarma de câteva ori. Realizezi, după vreo zece minute (cel puțin), ce ai făcut și sari ca arcul din pat. Alergi spre baie și îți amintești că nu ai pus de cafea. Faci cale întoarsă spre bucătărie, dar te împiedici de jucării uitate pe podea. Înjuri printre dinți, ridici jucăriile, pornești cafetiera, scoți mâncarea pentru micul dejun și te întorci la baie. Pe repede înainte îți faci toaleta, tragi două linii la ochi, puțin rimel și gata! Alergi acum să trezești copilul. Nu vrea. Ți-e milă și îl mai lași puțin. Între timp, tu pregătești micul dejun. Te uiți la ceas și te ia groaza: în cinci minute ar trebui să plecați și copilul nu s-a dat jos din pat. Îți pierzi calmul și…de aici știi ce urmează.

      Te regăsești? Dacă da, am un sfat: fă-ți timp pentru tine!

      Pune-te pe primul loc! Da, poate suna egoist, dar nu este deloc. Dacă tu te trezești #maibine, vei fi mai veselă, mai organizată și mai calmă, ziua ta va fi mai bună, iar cei din jur vor observa cum radiezi bucurie, calm și bună dispoziție.

      Așadar, #maibine fixezi ceasul cu o jumătate de oră mai devreme, deschizi larg fereastra, îți alegi muzica de relaxare și meditezi. Da, meditezi!

      Meditația este tehnica ce te va ajuta să te regăsești, te va trezi la realitate și te vei putea concentra la lucrurile cu adevărat importante.

      Dacă ești dascăl, cu atât #maibine! Îi poți învăța și pe elevii tăi să mediteze.

      Eu am încercat la clasă și copiii sunt receptivi, le pace sentimentul de după, momentul de introspecție… Poate ți se pare mult, însă ei sunt mult mai deschiși la ce înseamnă starea de bine decât adulții din viața lor.

      De asemenea, poți introduce și un moment scurt de ,,recunoștință”. Eu scriu pe tablă pentru ce sunt recunoscătoare, iar copiii pe caiete, înainte de a scrie orice altceva.

      Da, probabil vor fi profesori care vor spune: ,, Și programa? Manualul? Lecțiile?” Te întreb doar atât: Ce îți amintești tu despre profesorii tăi? Îți amintești ce ți-au predat sau cum te-au făcut să te simți?

      Succes!

      Aștept impresii…😉
      Simona