Publicat pe

Diminutivele…

Nu-i așa că e drăguț când încep copiii să vorbească și stâlcesc cuvintele? Ca părinte, simți cum îți tresaltă inima de bucurie la primul ,,mama” sau ,,tata”, iar când încearcă să pronunțe cuvinte mai grele și i se încurcă limba în gură copilului, tu ești nu numai încântat de eforturile pe care le face, dar și amuzat din cauza pronunției deficitare. Și ce faci? Continui să râzi sau încerci să corectezi pronunția?

În interacțiunile noastre cu părinți cu copii mai mici sau mai mari, am întâlnit ambele tipuri de părinți: părinții care nu se puteau abține să nu le spună copiilor de 6 ani ,,Țe vlea puiul meu să pape? Vlea piureuț cu cărniță sau ciorbiță cu smântânică?” și părinții care rosteau în mod repetat un cuvânt până când copilul reușea să îl pronunțe corect.

Ca dascăl, am întâlnit părinți care se adresau copiilor de zece ani cum o făceau când aceștia erau bebeluși ,,Țe fațe iubita mea? Ți-a fost dol de mami/tati?”. Nimic mai dureros pentru tine, care te chinui la școală să îl faci pe copil să rostească și mai apoi să scrie corect cuvinte precum ,,pâine, farfurie, lapte etc”…

Mulți copii vin în școală cu vocabularul extrem de limitat și sunt contrariați când le ceri un lucru pe care ,,nu l-ai alintat”. Într-o zi, exasperată fiind de atâtea diminutive auzite în jur (caiețel, ghiozdănel, cărticica…), am făcut un exercițiu cu elevii mei și, timp de o oră, am vorbit cu ei doar folosind diminutivele. La finalul lecției, o fetiță mi-a cerut imperativ ,,Simo, gata, e foarte obositor să auzim doar cuvinte alintate! Parcă am fi bebeluși!”. 

Da, dragi părinți, aflați că nu le plac copiilor diminutivele, mai cu seamă când le folosiți excesiv!

Și, haideți să fim serioși, cum vi se pare un bărbat care spune ,,Câți bănuți trebuie să vă dau?” sau o femeie care spune ,,Aș dori și eu o rochiță!”

Ce putem face?

Să trecem peste partea amuzantă și să ne concentrăm pe folosirea cât mai corectă a cuvintelor limbii române. Dacă-l auzi pe copil rostind cu dificultate un cuvânt, te așezi la nivelul lui și îi arăți cum deschizi gura, cum ții limba și cum pronunți un cuvânt pentru ca el să vadă și apoi să imite gesturile tale. 

Vă asigur că este un exercițiu care funcționează foarte bine și care îl motivează pe copil să învețe și mai multe cuvinte. De asemenea, imaginile sunt esențiale în etapa de însușire a vocabularului. Prezintă-i copilului, încă de când a reușit să stea în șezut, imagini cu animale, fructe, legume sau culori și pronunță clar, tare și pe silabe fiecare cuvânt. Chiar dacă ai impresia că vorbești singur/ă, copilul înmagazinează tot, iar când va începe să vorbească o va face fără prea mari dificultăți. Dacă ai o imagine cu o vacă, pronunță clar cuvântul ,,vacă” și nu ,,văcuță”. Foarte mult ajută și onomatopeele. Copiii sunt amuzați de sunetele emise de mama sau tata și astfel rețin imaginea, dar și denumirea obiectului redat. E atât de simplu! 

Renunțați la diminutive, vă rugăm frumos! Lăsați copiii să crească și să folosească vocabularul potrivit vârstei lor!  

Simona

Publicat pe

De ce nu (mai) respectă copiii regulile?

Întrebare ce se află des pe buzele unor adulți…

Când mezina a intrat la școală, m-am trezit că sunt introdusă în alte două grupuri de părinți (în afara celor de la școala mea, fiica cea mare etc): unul cu doamna învățătoare, altul doar cu părinții. Cât credeți că am supraviețuit? Eu, care am toată răbdarea din lume (cine mă cunoaște, știe că pot sta o zi întreagă înșirând mărgele pe o ață, atât de răbdătoare sunt…uneori😉), nu am rezistat decât până la finalul clasei pregătitoare (nu clasa 0, atenție!).

Degeaba le-a cerut doamna, prea politicos, de altfel, să se păstreze grupul doar pentru informări, degeaba am întărit și eu această cerință la o oarecare distanță. Trimitea doamna învățătoare un mesaj, urma șirul de ,,Mulțumesc!”, ,,Mulțumim!”, ,,Mulțumim!”, ,, Cea mai bună doamnă!” și tot așa, până răspundea și penultimul părinte din clasă, eu fiind cea care se abținea.

Bine, bine! Dar până când să te abții? De Crăciun s-a umplut telefonul de brazi, cadouri și artificii virtuale! Punctul culminant a fost atins după vacanța de Paște, când o mămică a scris pe grup că fiul ei nu își găsește un caiet și ne ruga pe noi să verificăm dacă nu cumva a fost luat, din greșeală, de un alt copil. Ei, și începe tirul de replici, care mai de care mai ,,amuzante”: ,,Poate l-a păpat cățelul!”, ,,Să nu fie printre alte cărți, noi așa am pățit!”, ,,Poate i-a căzut în curtea școlii.” Ce să mai, toți aveau câte o soluție sau explicație…

Toleranța mea atinsese nivelul cel mai de jos, așa că am vorbit cu o mămică, cu care aveam o relație bună, să mă informeze și pe mine când se discută ceva important și AM PĂRĂSIT GRUPURILE. A rămas, în schimb, numărul vechi al soțului, număr de telefon ce a fost preluat de mezină mai târziu. Și iată cum s-a trezit fiica mea în grupul de Whats’App al clasei, cel oficial. Am modificat setările, astfel încât să nu fie deranjat copilul, și îmi mai aruncam câte o privire doar când mă anunța cineva de la școală că ,,se discută ceva important pe grup”.

Acum, mezina este clasa a V-a. La rugămintea mea, a dezactivat setările făcute de noi în urmă cu mulți ani, în ideea în care ,,au crescut părinții”, copiii sunt mari și discuțiile sunt serioase și la obiect. Săptămâna trecută mă sună, aproape cu disperare, că ea ,,nu mai poate cu părinții ăștia, sunt mai rău decât copiii!!!”. O rog să părăsească grupul, îi scriu mesaj părintelui administrator și, iată-mă iar în ambele grupuri! Mare greșeală, vă spun! 

De câteva zile se tot discută dacă să vină toți copiii la școală fizic sau nu. Au pus atâta presiune pe dirigintă că aceasta a cedat și a anunțat că ,,pot veni toți acum, că sunt pupitre individuale”, deși decizia inițială a școlii a fost să se învețe în sistem hibrid, alternând grupele la două săptămâni.

Evident că cei care își doresc să se respecte planul inițial sunt minoritari, cei mai mulți negociază cu doamna dirigintă sau încearcă, jignind pe ceilalți, să își impună punctul de vedere: că ,,e o prostie virusul”, că ,,Fiți serioși! Ați văzut vreun copil mort de covid?”, ,,Parcă a luat-o lumea razna cu virusul ăsta!”, ,,Ce mi-e cu 16 copii în clasă, ce mi-e cu 32?”…

Domn’le, nu știam că suntem așa un popor de negociatori! Serios, acum totul se negociază: legi, reguli, ordonanțe…TOT!

Las aici mesajul lansat și pe grup:

,,Înțeleg că sunt părinți care își doresc să trimită copiii la școală din diferite motive, însă ce se întâmplă cu cei care vor să își știe copiii în siguranță? Nu pot să înțeleg de ce se pune o astfel de presiune asupra dascălilor să caute soluții pentru a veni toată lumea la școală, atâta vreme cât există o recomandare pentru împărțirea colectivului, mult prea mare, în două grupe egale. Ne dorim copii care să respecte regulile, însă noi, adulții, suntem primii care le încălcăm. Noi ne dorim ca fiica noastră să fie în siguranță la școală. Cum se va întâmpla asta, dacă vin toți cei 32 de elevi în același timp? Cum vă puteți imagina că vor sta la distanță unii de ceilalți? Nu vreau să îmi imaginez cum va fi la toaletă sau pe hol în pauze…”

Vă întreb și pe voi, e normal ce facem noi, părinții? E normal să intervenim atât în deciziile școlii? E normal ca noi să credem despre ceilalți că sunt ,,spălați pe creier” pentru că au grijă de sănătatea copiilor lor și de a celor din jur?

Țineți-mi pumnii, urmează ședința cu părinții!🤨

Simona

Publicat pe

Invidia…

Știi genul acela de om care, atunci când el sau copilul lui are un eșec, dă vina pe ceilalți? Ba e vina profesorului care l-a pregătit și care s-a dovedit că nu a știut să îl învețe cum trebuie pe copil. Ba e vina profesorului evaluator care este nedrept sau extrem de exigent. Ba a fost prea cald. Ba prea frig și tot așa… Toți ceilalți sunt vinovați, el sau copilul lui, nu!

Dar genul acela de om care, atunci când alții au succes, atribuie succesul conjuncturii? Ba a avut noroc de subiecte ușoare la examen. Ba a avut ziua norocoasă. Ba au fost ceilalți indulgenți. Ba că sunt condițiile sociale cele care au determinat ca factorii decizionali să aibă o altă privire de ansamblu asupra unei evaluări… ș.a

Oricum ai privi lucrurile, este vorba despre neasumare, frustrare, invidie sau, pur și simplu, răutate.

Dragi părinți, acum e șansa voastră să schimbați lumea! Oferiți-le copiilor exemple de bună purtare, învățați-i să se bucure de succesul colegului de bancă, al prietenului sau vecinului și nu îl mai întrebați: ,,Gigel ce notă a luat? El cum a putut? A, copilul X a intrat la liceul ăla pentru că părinții sunt influenți, dar el nu e chiar așa deștept.” ș.a

Puterea e în mâinile voastre! Lucrați la stima de sine a copilului și nu îl comparați cu alții pentru a nu-i alimenta sentimentul de invidie. Invidia e bună doar dacă îl motivează să obținută un succes pe care l-a admirat la cineva. Altfel, e nocivă. E aducătoare de boală. E monstruozitate.

Copilul, odată ajuns adult, va fi genul acela de om care evită să între în contact cu colegul care a înregistrat un succes în viața lui profesională sau familială. Va fi adultul acela care nu va saluta și va evita privirea omului care a muncit pentru a obține niște rezultate. Nu se va gândi cât efort a depus pentru a ajunge la acest succes, câte nopți nedormite a avut, la cât de multe plăceri a renunțat pentru a ajunge acolo unde se află la momentul în care e invidiat. Va fi genul de coleg pe care nimeni nu și-l va dori, genul de om cu energie joasă, genul de om care nu va ști să lucreze într-o echipă pentru că se va gândi că nu are nimic de câștigat etc.

Haideți să construim o lume #maibună fiind mai buni unii cu ceilalți!

Simona

Publicat pe

Oameni buni și mai puțin buni…

Bunicul tău ți-a spus cândva: ,,Fii bun, rău poate fi oricine!”. Nu era om cu multă carte, dar avea câteva vorbe înțelepte ce ți-au rămas bine întipărite în memorie.👴🏻

……………………………………………….

În cercul restrâns al copilăriei tale timpurii, rar ai întâlnit oameni răi, cei mai mulți se ajutau între ei, râdeau și își petreceau timpul liber împreună la clacă sau la diversele munci ale câmpului, primeau copiii vecinilor la masă și aveau grija unii de alții. (Sau așa îi vedeai tu…)Da, erau câteva babe mai urâcioase care vă alungau de pe stradă când deveneați prea gălăgioși, dar vi se părea amuzant vouă, copiilor de-o șchioapă. 🤭

………………………………………………..

Când ai intrat la școală, ai ajuns să te temi de tovarășii profesori ce foloseau nuaiaua pe elevi, căci la sat mulți credeau că ,,bătaia este ruptă din Rai”, iar unii părinți își dădeau acordul… Fie vorba între noi, unii încă mai cred asta!😱

…………………………………………………

Apoi ai crescut și ai pornit spre oraș (la liceu), încrezătoare că îți va merge bine, că lumea va fi bună cu tine, că te va susține și te va încuraja să îți îndeplinești visul de a ajunge mare. În schimb, ai întâlnit profesori care te-au umilit de la prima întâlnire cu afirmații de genul: ,,Hm, uită-te și tu la fetele astea de la oraș: frumoase, elegante…(și ridicau în picioare, spre exemplificare, două colege născute și crescute într-o localitate puțin mai mare decât satul copilăriei tale, dar era oraș, nah…)! Se vede că voi ( eu și alte câteva colege) sunteți de la țară!”. De menționat că profesoara respectivă preda psihologie…?! 🤦🏻‍♀️În primă fază te-a durut, apoi ai lucrat cu tine și ai iertat-o, dar nu ai uitat! Nu, așa ceva nu se uită!🧏🏻‍♀️

Probabil că și alții gândeau ca respectiva doamnă și nu acordau prea mult credit fetei de la țară. Cu toate acestea, nu te-ai lăsat descurajată, ci ai ajuns să îți îndeplinești visul, acela de a ajunge dascăl. 👩🏻‍🏫 Și ți-ai găsit primul post tot la țară, iar aici ai găsit și oameni buni, dar și oameni care te considerau arogantă pentru că nu îți puteai explica cum un copil a ajuns în clasa a IV-a fără să știe măcar a-și scrie numele. ,,Domnișoară, ți s-a pus pata pe copiii ăștia? Nu înțelegi că noi trebuie să îi trecem pe toți clasa, că altfel ne închide școala? Ce vrei, să fac naveta la bătrânețe?”… 🤷🏻‍♀️ Degeaba ai încercat să explici că lucrurile acestea nu îi vor ajuta pe copii și că era nevoie de implicare mai multă din partea dascălilor astfel încât să-i vezi pe copii înflorind, nu trecând ca gâsca prin apă. 🦆 Și da, li s-a închis școala câțiva ani mai târziu, iar tu ți-ai luat zborul spre o lume mai bună, deși te atașasei emoțional de copii și ei de tine. (Întâmplarea a făcut ca o fostă elevă să o întâlnească pe sora mai mică și să îi ceară să îi fie nașă pentru că, îi spuse ea: ,,Semeni cu fosta mea învățătoare.”. Și ai mers la nunta ei…of, chiar nu ești bătrână!🤣)

…………………………………………………

Apoi, cu pași mici, dar siguri, ai ajuns să lucrezi într-o școală particulară. 🔝Nu vă imaginați că aici toată lumea e cu Zen, calmă, bună și pozitivă. O, nu! Cred că cele mai dure lecții le-ai primit aici! Dure lecțiile, dar învățămintele bune! 🙏

Unele te-au întărit, altele te-au dărâmat. Uneori ai plâns și ți-ai scris demisia în gând, alteori te-ai încurajat singură și ți-ai spus că doar ești o luptătoare și nu merită să te consumi atât… 

…………………………………………………

Și da, acum nu te mai lași afectată de răutățile unora, ci îți vezi de drum, cu fruntea sus și încredere că Universul îți aduce doar oamenii de care ai nevoie pentru a te dezvolta. ♥️🙏 

Ai învățat în toți acești ani să spui ce gândești, chiar dacă mulți preferă o minciună frumoasă în locul adevărului dureros și crud. Da, mulți te plac, dar probabil tot atât de mulți te displac. Ideea e că acum ai învățat să te concentrezi asupra celor ce te plac și mai puțin a celorlalți. Și vai, ce bine e!🔊

,,Unii oameni apar în viața ta ca o binecuvântare, alții ca o lecție. (Maica Tereza)

Simona

Publicat pe

De ziua învățătorului

Am făcut școală la țară, în vremuri triste, comuniste… Am avut șase învățători.😏 

1) Prima învățătoare era o domnișoară tânără, sensibilă și calmă. 👩🏻Era atât de sensibilă și de emotivă că a leșinat la deschiderea anului școlar. (Până la acel moment auzisem de la bunica expresia ,,a baldosit”, dar nu aveam idee cum arată un om baldosit sau leșinat…Când am ajuns să iau un dicționar în mână, am aflat că nu există cuvântul ,,baldosit” în limba română, ci ,,baldisit”. 😂 ) Domnișoara învățătoare probabil nu își dorise să lucreze la țară, că s-a transferat la oraș după primul trimestru. 👩🏻‍🏫🏢Am suferit mult atunci…

2) A urmat un domn învățător. Locuia la oraș și el, dar făcea naveta la țară. Domn impunător, serios, cu drag de meserie, dar școlit în sistemul vechi. La orele lui nu mișca nimeni. Îmi amintesc că de la el am luat primele, și ultimele bețe la palmă. Era o zi geroasă de iarnă, cu nămeți uriași, dar noi nu aveam voie afară pentru că intram cu zăpada pe ghete, zăpadă care se topea la intrarea în clasă și strica minunăție de parchet vintage. ❄️Și, nah, ce să facem și noi, copii mici de clasa I, ne căutam tot felul de jocuri pe holul școlii sau în clasă. Și uite așa îi vine ideea unui coleg năstrușnic să lipim bețișoarele pe care le foloseam la matematică pe godinul încins, pentru a le înfrumuseța cu o floricică la capete. 🥢Toate bune și frumoase, dar niciunul dintre noi nu a observat fumul din interior. 💨Numai pe tovarășul învățător l-a deranjat… Și atât de tare l-a supărat că parcă-l și văd, roșu la față de furie, cum îi spune unui coleg să meargă la cel mai rău învățător din școală să îi împrumute o nuia. 😡Doamne, până aici ne-a fost! Învățătorul respectiv era vestit printre elevi ca având cele mai dureroase nuiele…din lemn de nuc…groase…flexibile… Da, și vine colegul nostru, spășit și tremurând de spaimă, cu nuiaua. I-o înmânează, parcă în slow motion, învățătorului nostru, iar acesta începe altoiala… mă trec și acum fiorii!!! 😱Ideea este că, atunci când a ajuns la mine, parcă s-a mai înmuiat puțin…pesemne că îi era milă de mine, că eram copil cuminte și serios, sau poate se gândea că tata îi era prieten. În fine, m-a lovit cu nuiaua aceea mai ușor decât pe alți colegi, dar umilința a fost dureroasă rău de tot! 😥Când ne-am reîntâlnit după mulți ani, i-am spus că nu mi-a plăcut niciodată metoda aceasta și că mi-a lăsat o rană adâncă mult timp… 

Următorii trei învățători au fost suplinitori și nu au stat decât câteva luni fiecare. Nu am amintiri clare cu/despre ei…🤫

Însă, în clasa a IV-a a venit o domnișoară învățătoare titulară. Blândă, calmă, sensibilă. 👩🏼‍🏫Am iubit-o mult, atât de mult că i-am furat mamei un ruj💄 (…din acela verde, dar care, la atingerea buzelor, devenea roz) și un mărțisor mare făcut de tata din fulgi mari de fazan și bibilică, le-am ambalat cum m-am priceput eu mai bine și i le-am oferit cadou de ziua dumneaei, pe 5 martie. 🎁 Deși eram fericită că am putut și eu să îi ofer ceva domnișoarei mele învățătoare, am avut mustrări de conștiință mult timp după întâmplare…

Și atât de drag mi-a fost acest dascăl că atunci am avut primul gând ,,să devin învățătoare când o să mă fac mare”… Și visul mi s-a îndeplinit!🙏

În loc de concluzie: în copilărie, fiecare om cu care interacționăm lasă o amprentă în formarea noastră, ideea este să nu lase cicatrici… 

La mulți ani, dragi dascăli ce modelați viitori adulți! Să fiți mereu buni, calzi și iubitori! Să îi iubiți pe cei mici și să nu uitați să fiți #maibine modele de urmat, nu de evitat!🎉

Simona

Publicat pe

Tabăra

…este ceea ce îți va lipsi cel mai mult în aceasta vară!!!😢

Recunoaște, în momentul în care ai organizat prima tabără cu copiii, ai avut emoții atât de mari că abia ai reușit să dormi noaptea! Îți amintești și acum transpirația rece și scenariile bolnave care îți chinuiau somnul:

-dacă îi trece vreunui copil prin cap să iasă pe balcon și cade?😱

-dacă se îmbolnăvește careva și nu știi ce să îi faci?🤕

-dacă își rupe cineva mâna și nu ai niciun spital aproape?😷

STOP! Tu ești un om norocos de obicei, iar necazurile stau departe de tine! Nah, ce puteai să îți spui altceva? Trebuia să te încurajezi cumva. Dacă nu tu, atunci cine? Soțul (numele lui mic este Precaut) era mai speriat decât tine: ,,E prea mare riscul, ai grijă! Știi în ce te bagi?” etc

În tine se dădea o luptă crâncenă, dar amintirile pe care le purtai din taberele copilăriei tale, puține la număr ce-i drept, erau atât de frumoase!!! De ce să nu se bucure și elevii tăi? Cine să le organizeze tabere, dacă tu nu o faci? Și ți-ai promis că vei merge încrezătoare și cu divinitatea aproape în ceea ce avea să fie prima tabără. 🏡

De atunci ai organizat multe tabere, cu agenții și fără, cu copii puțini sau cu toți elevii de primar din școală.🏕

În urma acestor experiențe, sunt câteva aspecte ce merită evidențiate și pe care ar fi #maibine să le noteze dascălii și părinții care stau pe gânduri, dacă merită sau nu să își lase copiii în tabere:

✅Cele mai reușite tabere sunt cele pe care le organizezi tu cap coadă, cu activități gândite de tine și cu program bine stabilit, nu cu agenție. De ce? Pentru că tu îți cunoști elevii, știi ce le place și astfel le poți organiza ateliere care să îi bucure și pe care să nu le uite niciodată. Implicându-te tu în organizarea lor, creezi o conexiune cu copiii mult mai mare decât atunci când privești de pe margine cum se chinuie câțiva animatori neexperimentați să îi distreze…🤹🏻‍♀️🎭

✅Ajungi să îi cunoști #maibine pe copiii timizi, să povestiți despre pasiunile voastre, să explorați împrejurimile împreună…Unii îți culeg flori parfumate, iar tu legi coronițe delicate din ele spre umirea și încântarea lor. 🌾🌸🌼

✅Rătăciți pe potecile munților împreună pentru a ajunge la stână. Copiii observă la fața locului cum e construită, asistă la mulsul oilor, observă cum câinii adună oile și apoi le păzesc cu grijă…🐑🐏🐕

✅Explorați minunatele peșteri ale țării, muzeele, bisericile, catedralele, sinagogile și mănăstirile. Acum ai ocazia de a le vorbi copiilor despre lucrurile pe care le vedeau în fotografii sau în filmele de pe internet, contribuind astfel la lărgirea orizontului cultural.🏛🕍⛪️💒

✅Îi înveți tot ce știi tu, iar ei se minunează continuu ,,Știi să faci asta? Ce tare!”. Le spui că tu nu te descurci cu înotul, iar ei se oferă bucuroși să-ți fie instructori. Nah, frica de apă nu se vindecă așa ușor! 🏊🏻‍♀️😰

✅Afli despre un elev că nu știe să meargă pe bicicletă și îți spui că el nu trebuie să aștepte ca tine vârsta de 30 de ani pentru a învăța. Iei bicicleta, copilul și porniți pe ulițe: alergi pe lângă el, ții bicicleta, te lovește peste picioare, transpiri și abia mai respiri, dar strigi cuvinte încurajatoare și cu o mână încerci să imortalizezi momentul, iar el vrea să îți demonstreze că poate, că de data asta va reuși, că acum e pregătit. Misiune îndeplinită! Satisfacția ta este mare, dar bucuria lui este peste așteptări. Cu siguranță nu va uita cine l-a învățat să meargă pe bicicletă! A meritat efortul? De mii de ori, da! 🚵🏻

✅Îți retrăiești copilăria alături de elevii tăi, când alergați după fluturi împreună, când mergeți la cules de zmeură, când cântați și dansați împreună, când intrați cu picioarele goale în apa rece a pârâului sau când inventați tot felul de jocuri amuzante…🦋🤾🏻‍♀️

✅Încerci activități ce ți se păreau imposibile cândva: de la călărie la tiroliana dintre stânci ( Vai, ce emoții ai avut! Și cum strigau ei de pe margine ,,Hai, poți! Du-te!”) sau traseele din parcurile de aventură.🧗🏻‍♀️

✅Zâmbești cu subînțeles când vezi cum se leagă idile între elevii mai mari sau cum băieții mai mici încearcă să îi imite și fac gesturi drăguțe pentru colege. Cum să nu îți amintești de băiețelul îndrăgostit de colega de clasă? Cum încerca el toate metodele să îi arate că o place: ,,Vrei să citim împreună pe malul râului?” sau ,,Ce să îți cumpăr de băut?”… Ori când o surprindea cu buchețele mici de flori culese de pe pajiște sau cu suveniruri cumpărate special pentru ea.😍

✅Focul de tabără, deși anunța că aventura voastră este pe final, era momentul cel mai așteptat. Cântecele și dansurile în jurul focului, lansarea de lampioane sau prepararea rapidă a sandvișurilor cu biscuiți, ciocolată și bezele coapte nu ai cum să le uiți vreodată, iar copiii nici atât! Nimic nu poate înlocui sentimentul acela de încântare pe care îl trăiești când îi vezi atât de fericiți și de murdari la gură de bezele sau ciocolată.🔥🍢🍫🧇

✅ Beneficiile pentru copii sunt uriașe. Pe lângă cele mai sus menționate, ei vor deveni mult mai independenți, mai responsabili și mai atenți cu lucrurile proprii, le va crește stima de sine, iar tu vei aduna muuulte amintiri plăcute!👩🏻‍🌾

Voi ce amintiri aveți din tabere?

Simona

Publicat pe

O nouă poveste, un alt povestitor

Știm cu toții că lectura, ca activitate intelectuală, contribuie masiv la dezvoltarea personalității copilului, îmbogățindu-i orizontul cultural, dezvoltându-i gândirea, imaginația dar și capacitate de comunicare. 🧑🏻‍🎓

Deoarece am observat de-a lungul timpului cum lectura a pierdut teren în fața tehnologiei, am inițiat acest proiect cu speranța că le voi stimula elevilor interesul și dragostea pentru lectură.📚&📲

Adolescenta, când a devenit școlăriță, a fost cea care mi-a arătat cât este de important ca sugestiile pentru lectură să vină și de la școală, dar nu cu titlu obligatoriu, ci prezentând poveștile într-o manieră atractivă. Când copilul este transportat în lumea magică a poveștilor de către un bun povestitor, devine tot mai curios, mai avid de cunoaștere, mai dornic să exploreze.🧙🏻‍♀️🎠🎡

Astfel a luat naștere proiectul ,,O nouă poveste, un alt povestitor”, un proiect de suflet început la generația anterioară și care a fost foarte bine primit, atât de către elevi, cât și de către invitați.💓

Ce trebuie să facă mai exact un povestitor care acceptă invitația?

*în primul rând să iubească lectura;✅

*să aleagă o poveste accesibilă copiilor;✅

*în funcție de povestea aleasă, poate să le-o citească elevilor integral sau parțial, urmând ca aceștia să continue lectura individual;✅

*să îi provoace pe copii să gândească critic, să analizeze firul logic al evenimentelor, să argumenteze propriile idei, să adreseze întrebări și să caute răspunsuri, să găsească alternative pentru finalul poveștii.✅

Simona

Publicat pe

Respirația

Ai citit postarea de ieri despre meditație, ți s-a părut interesantă, dar ești prinsă tot în alergătura de zi cu zi, nu? La serviciu ești sub presiune. Toată lumea vrea ceva de la tine, iar tu simți cum te sufoci. Respiri sacadat sau nici nu realizezi cum respiri…

Ia o pauză! Hai să îți spun despre o tehnică ce funcționează! Trezește-te cu jumătate de oră, cum spuneam ieri. Dacă nu ai casa pe plajă sau în inima pădurii, adu tu 🌅 și🏞️ la tine în suflet și minte.

Deschide larg fereastra.

Nu aprinde lumina.

Ia-ți căștile, setează muzica de relaxare și ia loc pe covor.

Acum, așază picioarele sub tine, în stil indian și pune mâinile pe genunchi cu palmele direcționate în sus.

Capul sus, spatele drept și relaxează mușchii!

Acum vine partea cu respirația: inspiră adânc umflând abdomenul și direcționând aerul spre plămâni.

Ține-l câteva secunde!

Acum expiră lent.

Repetă!

Nu-i așa că te simți mai bine?

Dacă simți că nu faci bine, așază mâna stângă sub buric, cu degetele răsfirate și mâna dreaptă pe piept. Repetă pașii de mai sus.

Te năpădesc gândurile? Cum spuneam mai sus, imaginează-ți că ești în natură, creează-ți un loc al tău unde te simți bine și rămâi acolo. La început este puțin mai greu să controlezi gândurile, dar dacă azi ți-a reușit pentru cinci minute, e foarte bine!

Mâine va fi mult #maibine pentru că vei avea experiența zilei de azi.😉 Mărește zilnic timpul de meditație până la jumătate de oră. Ai să vezi rezultatele în curând!

Împărtășește cu copiii tăi sau cei de la clasă. Când îi vezi că au emoții din cauza unui test sau pur și simplu nu se pot concentra la teme, dă-le pauză de respirație. Se vor detensiona astfel, rezultatele lor academice vor fi mult mai bune, iar tu vei fi un dascăl iubit pentru că ÎȚI PASĂ!

Simona

Publicat pe

Trezitul de dimineață

      Sună alarma. Dai să deschizi ochii, dar ei nu vor. Amâni alarma de câteva ori. Realizezi, după vreo zece minute (cel puțin), ce ai făcut și sari ca arcul din pat. Alergi spre baie și îți amintești că nu ai pus de cafea. Faci cale întoarsă spre bucătărie, dar te împiedici de jucării uitate pe podea. Înjuri printre dinți, ridici jucăriile, pornești cafetiera, scoți mâncarea pentru micul dejun și te întorci la baie. Pe repede înainte îți faci toaleta, tragi două linii la ochi, puțin rimel și gata! Alergi acum să trezești copilul. Nu vrea. Ți-e milă și îl mai lași puțin. Între timp, tu pregătești micul dejun. Te uiți la ceas și te ia groaza: în cinci minute ar trebui să plecați și copilul nu s-a dat jos din pat. Îți pierzi calmul și…de aici știi ce urmează.

      Te regăsești? Dacă da, am un sfat: fă-ți timp pentru tine!

      Pune-te pe primul loc! Da, poate suna egoist, dar nu este deloc. Dacă tu te trezești #maibine, vei fi mai veselă, mai organizată și mai calmă, ziua ta va fi mai bună, iar cei din jur vor observa cum radiezi bucurie, calm și bună dispoziție.

      Așadar, #maibine fixezi ceasul cu o jumătate de oră mai devreme, deschizi larg fereastra, îți alegi muzica de relaxare și meditezi. Da, meditezi!

      Meditația este tehnica ce te va ajuta să te regăsești, te va trezi la realitate și te vei putea concentra la lucrurile cu adevărat importante.

      Dacă ești dascăl, cu atât #maibine! Îi poți învăța și pe elevii tăi să mediteze.

      Eu am încercat la clasă și copiii sunt receptivi, le pace sentimentul de după, momentul de introspecție… Poate ți se pare mult, însă ei sunt mult mai deschiși la ce înseamnă starea de bine decât adulții din viața lor.

      De asemenea, poți introduce și un moment scurt de ,,recunoștință”. Eu scriu pe tablă pentru ce sunt recunoscătoare, iar copiii pe caiete, înainte de a scrie orice altceva.

      Da, probabil vor fi profesori care vor spune: ,, Și programa? Manualul? Lecțiile?” Te întreb doar atât: Ce îți amintești tu despre profesorii tăi? Îți amintești ce ți-au predat sau cum te-au făcut să te simți?

      Succes!

      Aștept impresii…😉
      Simona