Publicat pe

Marea bulgăreală…

Sună clopoțelul care anunță încheierea orei de limba engleză. Intru rapid în clasă și le spun copiilor că va trebui să începem imediat ora de istorie pentru că vreau să îi ascult și avem multe lucruri de discutat despre tema nouă. Proteste. Mormăit în mască. ,,Nu-i corect! Dar, Simo, nu am avut nimic de învățat! Simo, vrem în pauză!”. Le fac semn că trebuie să se liniștească. 

Resemnați, își deschid caietele. Notează data de azi. Între timp, eu deschid un joc pe wordwall și le cer, nominal, să aleagă un număr de pe ecran, fiecare număr ascunde o temă a unui viitor proiect, pe care-l vor pregăti pentru ora următoare de istorie. Cu maximă seriozitate, fiecare copil își notează tema pe caiet. Pot chiar să aud cum scârțâie stiloul pe foaie…

Colega mea, cu care am complotat totul, abia își reține un zâmbet. Eu vreau să par serioasă. Un copil mă vede. Îl aud șoptind ,,E ceva în neregulă!”…

Mă uit la colega mea și îi spun: ,,Cori, poți să pornești piesa!”. Se aud primele acorduri ale melodiei… La auzul versului ,,Hai afară la zăpadă!”, cei din primele bănci sar și țipă. Cei din spate nu știu ce se petrece. Un copil se întoarce și le strigă: ,,Afarăăă!”. 

Observ câteva brațe agitându-se prin fața mea. Total nepregătită pentru acest moment, mă las pradă îmbrățișărilor imprevizibile ale câtorva… Da, știm, nu avem voie, însă cum să-i oprești într-un astfel de moment? 

Un băiețel îmi spune, cu lacrimi în ochi: ,,Ești cea mai tare, Simo!”. Altul simulează o îmbrățișare de la distanță. Pare să mă strângă cu putere. 🥺

O fetiță, care fusese foarte supărată la începutul planului nostru, îmi aruncă un zâmbet: ,,Știam eu că puneți voi ceva la cale!”. 

Copiii de la celelalte clase vin să afle și ei ce se petrece. Ai noștri strigă cât îi țin plămânii: ,,Avem cele mai tari profesoare!”. 

Un alt băiat din clasa noastră ține neapărat să întărească ideea: ,,Chiar și mama mea spune că sunteți cele mai bune profesoare! Mereu îmi spune că, dacă ar fi avut și ea așa profesoare, ar fi mers de drag la școală.”

Nu vă spun ce bulgăreală am tras! O oră de alergat, țipete de bucurie și bulgări de zăpadă zburând care-ncotro… 

Își vor aminti elevii mei, peste ani, în ce lupte au luptat domnitorii noștri și-n ce an au avut loc acestea? Puțin probabil. Însă, cu siguranță, toți își vor aminti cu drag de orele petrecute afară cu profesoarele lor!

Spor la bulgăreală!

Simona

#edumaibine

Publicat pe

Cu toată dragostea înainte!

Din dragoste adevărată s-au născut copiii noștri! 

Cu dragoste pură îi creștem pentru a ajunge OAMENI!

Din dragoste de ei, căutăm cele mai bune metode de a-i educa pentru viitor!

Cu dragoste și blândețe le alinăm durerea și suferința atunci când au nevoie!

Din dragoste pentru frumos, căutăm frumosul în fiecare ființă!

Cu dragoste necondiționată le arătăm copiilor noștri calea cea dreaptă!

Din dragoste pentru țara asta, îi învățăm pe copii s-o ocrotească!

Cu dragoste pentru părinții lor, noi, dascălii dedicați, deschidem calea comunicării eficiente!

Din dragoste pentru meseria aceasta, dedicăm timp prețios pregătirii profesionale!

Cu dragoste pentru copii și părinți, noi, dascălii dedicați, am ales calea #edumaibine!

Ca toată lumea, azi am vorbit și noi la școală despre dragoste. Despre dragostea adevărată pentru toate ființele vii. Pentru locul în care învățăm, creștem și ne dezvoltăm. Pentru planeta noastră și pentru tot ce ne înconjoară. Pentru colegii, părinții și dascălii noștri. Pentru poezie, lectură și scriere creativă.

Azi am făcut cunoștință cu obiceiurile și tradițiile de Dragobete. Azi, copiii l-au cunoscut și apreciat pe miticul june și l-au admirat mai mult decât pe rivalul său mai tânăr și mai comercial.

Azi au scris despre dragoste, au compus acrostihuri despre iubire, au confecționat cutia inimii sau au rezolvat careul zilei.

La final de zi, cu picioarele umflate și bateriile epuizate, am plecat zâmbind spre casă, căci am simțit dragostea lor, a copiilor! Au pus-o în cuvinte, în emoții și îmbrățișări  furate! Și asta-i tot ce contează!

Cu toată dragostea înainte!

Simona

#edumaibine

Publicat pe

Și am început…

Sună alarma la 6:30. După o noapte cu somn agitat, îmi încep ritualul zilnic, cel de dinainte de școala online. Cu emoții în suflet, ridic cu dificultate rucsacul în spate, pornesc motorul mașinii și urmez drumul către școală. Aglomerație mare în trafic, dar nu mă panichez. La radio se difuzează o melodie care mă trezește la viață. Dansez pe scaun și zâmbesc. Un domn încruntat mă privește din mașina de alături… Îmi văd mai departe de drum și de melodie.

La poarta școlii mă așteaptă zâmbind agentul de pază care-mi măsoară, regulamentar, temperatura și mă ghidează către cabinetul unde se fac testările. 

Ajung în clasă. Bea, vizibil emoționată, stă cuminte în banca ei. Îmi mărturisește că nu a dormit bine pentru că aștepta cu nerăbdare ziua aceasta. Pe rând, încep să își facă apariția și ceilalți copii. Bucurie. Zumzet în toată școala. Salut cu cotul sau cu piciorul. Un copil îmi sare în brațe, mai să mă doboare. Constat că le-am rămas mică multora dintre ei. Ne minunăm unii de alții. Ne spunem cu ce gânduri începem noul semestru: unii nu mai vor niciodată școala online, alții încă tânjesc după ea. La unison, toți strigă: fără teme! Mai vor excursii și tabere, ore în aer liber, îmbrățișări și zâmbete fără mască.

Ne facem încălzirea cu niște jocuri în wordwall. Alcătuim enunțuri amuzante. Căutăm pe harta fizică granițe, forme de relief și râuri. Glumim și atmosfera e relaxantă. 

Mergem afară, înghețăm puțin, dar suntem veseli. La ora de teme scriem un Haiku. Nu am mai scris de multă vreme, e timpul să ne reamintim. Și despre ce să scriem, dacă nu despre ziua de azi?

Pentru cine nu știe, Haiku este un tip de poezie japoneză, alcătuită din trei versuri, fiecare vers respectând schema 5-7-5 silabe. 

Iată ce le-a rezultat!

Vouă cum v-a fost ziua?

Simona

#edumaibine

Publicat pe

De prin școli (și grădinițe) adunate… Episodul 6

Aceeași grădiniță de stat… Într-o zi, mă cheamă directoarea în birou să o ajut să așeze niște documente în dosare. Îmi preiau sarcinile și mă retrag cu toate dosarele într-un colț al biroului. Încăperea era cumva în formă de L, iar eu nu mă vedeam dacă intra cineva în birou. Și cum răsfoiam eu hârtiile, aud la un moment dat glasul cristalin al directoarei care o chema pe prietena ei (educatoarea despre v-am vorbit în episodul 5): ,,Vino să facem repartizările alea!”. Și vine, se așază pe scaun și începe spectacolul:

-Pe ăsta îl vrei?

-Ce e tac-su?

-Avocat.

-Ăoleu! Nu-mi da mie d-ăștia!

-Ia, hai să vedem ce sunt părinții lu’ ăsta! A, uite, mă-sa-i florăreasă! Îl vrei?

-Da, da! Mie d-ăștia să îmi dai, nu copii de doctori sau avocați!

Fac ochii mari și nu-mi vine a crede. Deci așa se repartizau copiii la grupe? În naivitatea mea, credeam că altele erau criteriile. În fine, am aflat ulterior de ce își dorea colega mea copii de florărese și muncitori. Se împrietenise repede cu părinții și își permitea să le ceară diverse: de la a-i lua florile primite pentru revânzare la florărie și ei să-i dea banii, până la a le cere drept cadou bijuterii din aur, cu care se lăuda apoi printre colege.

Cele două erau prietene bune și cu inspectoarea de la vremea respectivă și membre ale unui partid ce le susținea și acoperea foarte bine spatele.

Așa se face că, într-o seară, rămânând mult peste program, aveam să văd cât de bune prietene erau cele trei. Șoferul inspectoarei trăsese mașina în ușa grădiniței, astfel încât eu nu mai aveam acces spre ieșire. Toată lumea a rămas blocată. Ei că nu știau ce caut acolo, eu că nu înțelegeam de ce cară în portbagajul mașinii atâtea cutii cu săpun, șervețele și hârtie igienică. Nu, nu le aduceau din portbagaj în grădiniță, ci invers. A doua zi, colega mea mi-a confirmat bănuiala: erau materiale aduse de copii și se făcea acum zeciuiala cu inspectoarea!

Toată lumea se făcea că nu vede ce se întâmplă. Era un firesc să nu te bagi… Așa am fost sfătuită și eu, dar nu am rezistat mult și am plecat, din nou…

Simona

Publicat pe

Aplicațiile și copiii

Am vrut să fiu și eu cool și mi-am făcut cont pe platforma Tik Tok, atât de cunoscută și de accesată de toată lumea, începând cu copiii de-o șchioapă și terminând cu unii adulți… 

Să nu credeți că-mi doream să mă filmez dansând pe mese și apoi să mă amuz de isprăvile mele, deși i-am răspuns cândva mezinei la un Challenge. Nu, voiam doar să aflu de ce este atât de atractiv pentru copii. 

Elevii mei, dar și mezina familiei, se mișcau numai în ritm de dans, iar brațele le plimbau în toate direcțiile de mi-era teamă că vor zbura toate obiectele ce se aflau în preajma lor. Mi-am imaginat că doar astfel de filmulețe văd ei pe Tik-Tok. Și cum mie îmi place tare mult să dansez, am zis că e o ocazie să îmi îmbunătățesc abilitățile de dansatoare. 

Când colo, ce să vezi? După ce mi-am setat eu domeniile de interes, au început să se deruleze, fără voia mea, tot felul de filmulețe care mai de care mai dubioase. De la fete care-și mișcau fesele precum se mișcă piftia-n castron, până la cupluri frustrate care simulau diferite poziții sexuale, extrem de penibili și vulgari, totodată. Ei bine, am rezistat fix 5 minute. Am ieșit, scuipând în sân, cum ieșea bunica mea din casă când se sărutau doi actori într-un film televizat. 

Mi-am întrebat fetele de ce utilizează ele aplicația, ce le place cel mai mult, ce învață de acolo și de ce e așa de la modă.  Adolescenta mi-a explicat că nu am făcut eu setările potrivite și că ea urmărește uneori doar conturi din străinătate, mai mult coreeni…e fan BTS. Mezina s-a speriat că a ajuns din greșeală să vadă niște filmulețe homofobe și rasiste și a renunțat la aplicație pentru un timp. Cu ambele am discutat noi, părinții, despre conținuturile pe care le pot accesa, voit sau din greșeală, pe rețelele de socializare. Am avut dintotdeauna o relație deschisă cu ele și am abordat multe subiecte, mai mult sau mai puțin sensibile. Știm că nu le putem feri de rele, dar preferăm să le explicăm noi din timp cum stau lucrurile, astfel încât să nu fie șocul prea mare.

Dragi părinți, fiți foarte atenți la materialele pe care le urmăresc copiii voștri! Discutați cu ei și, în niciun caz, nu le luați telefoanele sau să le dezinstalați aplicațiile, pentru că ,,Așa vreau eu!”. Ideea aceasta de a confisca telefonul are efect pe termen scurt. Pe termen lung, telefonul tot va ajunge în posesia copilului (știți doar că cedați), dar nu va ști cum să-l folosească, pentru că voi nu ați avut răbdare să le explicați de ce anume să se ferească, ce pagini să acceseze și mai ales, ce informații să utilizeze din cele prezentate pe internet. Ține foarte mult și de educația pe care copilul o primește acasă, dar și de apartenența la grup, de care va ține mai mult cont, de la o vârstă… Însă, rolul părintelui este de a urmări, din umbră, activitatea copilului și grupurile din care face parte și de a interveni cu blândețe atunci când observă derapaje în atitudine sau comportament, de a discuta toate subiectele posibile, pe înțelesul copilului, evident. Dacă nu știți cum sau vă simțiți depășiți de situație, nu ezitați să apelați la ajutorul unor specialiști. 

Să speri că dacă îi iei telefonul vei rezolva toate problemele este o utopie. Copiii de azi așa socializează. Vremurile s-au schimbat și noi trebuie să ținem pasul cu ele. Însă asta nu ne împiedică să fim vigilenți. 

Voi cu ce dificultăți v-ați confruntat de când copilul vostru accesează internetul?

P.S. Pentru părinții care doresc să afle cum să își protejeze cât mai bine copiii de pericolele din mediul online, recomandăm cursurile lui Alex Peneș, pe care l-am avut și noi invitat în dialog despre #maibine.

Protejează-ți Copilul de Pericolele din Mediul Online

Simona

Publicat pe

De prin școli adunate… Episodul 5

Mă transfer la o grădiniță mai aproape de casă. Sunt repartizată la o grupă mixtă, pe care o împart cu o doamnă educatoare cu experiență (eu fiind încă începătoare, chiar dacă aveam deja definitivatul luat), o doamnă extraordinară de care mă leagă și acum o prietenie frumoasă.

La prima ședință a cadrelor didactice, mă orbește aurul de pe pieptul unei colege și-mi asurzește urechile glasul ei strident. Se gudura pe lângă directoare, făcea glume nepotrivite pentru un dascăl și râdea de se zguduiau ferestrele. Aveam să o cunosc pe cea mai bună prietenă a directoarei, mâna dreaptă a acesteia și fostă femeie de serviciu. Tocmai absolvise un colegiu (lumea spunea că la fără frecvență și plătit de soț) și se pregătea să intre la clasă, pentru al doilea an. Anunțul i-l făcuse chiar soțul, pe când aceasta mătura curtea grădiniței: ,,Aruncă mătura, că de azi ești educatoare!”. 

În fine, mi-am zis să nu aplec urechea la povești și să îi acord doamnei o șansă, poate chiar avea har pentru această meserie, dar nu a avut șansa să intre la liceul pedagogic. Mi-a trecut repede când a început să vină tot mai des la mine să o ajut să realizeze proiecte pentru activități, chiar și pe cele pentru examenul de definitivat. Am avut astfel ocazia să constat că notițele ei aveau extrem de multe greșeli gramaticale sau de ortografie. 

Într-o zi, vin eu la serviciu și în fața ochilor îmi apare o imagine pe care nu cred că o voi uita vreodată. Doamna X ținea pe frunte o găină congelată! Mă uit mai bine, poate mă înșel. Nu! Chiar e o găină. Cu picioarele de-o parte și de alta a capului și cu pieptul fix pe frunte. Întreb, înăbușindu-mi un hohot de râs, ce face cu găina congelată pe cap și-mi răspunde că tocmai s-a rostogolit pe scări și și-a pus ceva rece la frunte să nu i se ridice vreun cucui. 🤦🏻‍♀️

……………………………………………………..

Avem ceea ce avem acum în sistem pentru că, mult timp, în colegii a intrat cine a vrut și a ieșit cine a dat bani cui trebuia. Desființarea liceelor pedagogice a fost o mare greșeală, iar acum plătim polițele. 

Bineînțeles, am avut și colege educatoare minunate, absolvente de colegii. Acestea nu și-au ales doar o meserie. Au fost nu doar tolerante cu elevii, ci i-au iubit ca pe propriii copii și le-au fost dascăli model, inspirați, cu vocație.

Așadar, să sperăm la #maibine în educație și la un sistem de formare a cadrelor didactice eficient și corect, dar și la unul de evaluare periodică la clasă, dar care să nu fie doar de ochii lumii, ci să urmărească dacă dascălul are tact pedagogic și este apt din punct de vedere academic și psihologic să se afle în fața copiilor. 

Simona

Publicat pe

De prin școli adunate… Episodul 4

Am reușit să îmi iau titularizarea în București. Cum nu cunoșteam orașul și nici internetul nu era accesibil pe atunci (ca să mă pot orienta în funcție de distanța față de locul unde locuiam), am ales o școală aproape la întâmplare. Îmi amintesc că era o doamnă lângă mine la repartizarea pe posturi și m-a întrebat unde stau, ca să mă poată ajuta. Mi-a arătat o școală pe listă ca fiind pe traseul unui autobuz ce mă lăsa în fața căminului unde locuiam cu iubitul meu, el fiind încă student.

Așa m-am trezit educatoare în cadrul unei școli mici aflată într-un cartier mărginaș al capitalei. Am plâns în prima zi când am vizitat-o. Speram să fiu și eu dascăl în oraș, nu tot la țară. Da, chiar dacă oficial era situat în oraș, acest cartier nu avea străzi asfaltate, iar când ploua afară, aveai nevoie de cizme de cauciuc. 

Clasă mixtă, copii de toate vârstele.  Trebuia să îmi gândesc activitățile astfel încât să îi țin antrenați și pe copiii mici de 3 ani, dar și pe cei de 6 ani. Prima lună mi s-a părut cumplită, copii mulți care plângeau că vor acasă, părinți care voiau să fie doar copilul lor în centrul atenției mele…

Prima serbare de Crăciun. Am gândit un program care să-i cuprindă pe toți copiii și le-am repartizat tuturor roluri în funcție de abilitățile lor, de gradul lor de implicare și de capacitățile de memorare. O fetiță de vreo 4 ani, care pronunța extrem de greu cuvintele și care avea o poezie mai ușoară s-a plâns bunicului ei că își dorea rolul principal din scenetă, pe care îl avea o fetiță de 6 ani. Bunicul, probabil impresionat de lacrimile nepoatei, a venit hotărât la școală să … mă bată! Da, ați înțeles bine, să mă bată! Fără să întrebe de ce, cum și ce aș putea face ca nepoata lui să nu se mai simtă nedreptățită, a intrat vijelios în clasă și a ridicat mâna asupra mea. Evident că am înghețat instantaneu. Norocul meu că în spatele bunicului era tatăl unui elev, care i-a prins mâna imediat și l-a scos afară din clasă. Totul s-a desfășurat în fața copiilor prezenți. Unii au început să plângă. Alții au venit să mă ia în brațe și să mă/se asigure că sunt bine… Nu eram bine, dar am zâmbit pentru ei. 

Mi-am început activitatea cu copiii și mă trezesc, din nou, cu ușa dată de perete și cu bunicul furios în clasă. L-am rugat politicos să iasă din clasă, dar el venea spre mine. Nu știu de unde mi-am găsit puterea de a-l ruga, cu tot calmul din lume, să înceteze. Făcea doi pași spre ușă, unul înapoi spre mine. Când a ajuns în pragul ușii, mi-am adunat puterile și l-am împins în afara clasei, apoi am încuiat ușa. Eram la capătul puterilor. Am sunat o colegă să vină de urgență la mine. Am plâns mult. Am vrut să-mi dau demisia, dar directoarea m-a asigurat că nu se va mai repeta pentru că a făcut solicitare și vom avea pază la intrarea în școală, iar bunicului i s-a interzis să mai intre vreodată în școală. 

Chiar și acum, după atâția ani, mă încearcă aceleași emoții neplăcute când îmi amintesc incidentul. De aceea spun că este foarte importantă comunicarea. L-am înțeles și iertat pe bunicul respectiv, dar oare câți mai sunt ca el? Eu cred că încă sunt…

Simona

Publicat pe

Temă altfel

Aveam tradiția noastră de a ieși afară, în curtea școlii, la prima zăpadă pentru a ne juca cu bulgării sau pentru a crea îngeri pe omătul moale. 

Joi, la prima oră, copiii mă întreabă, cum obișnuiau să facă la școală, ,,Simo, a nins mult! Ieșim afară să ne jucăm?”. 

Un nod în gât mi s-a pus… Toată ora m-am gândit la dorința lor, așa că le-am spus că singura temă pe care o vor avea va fi aceea de a construi un om de zăpadă. Am vorbit cu colega mea și ne-am înțeles să nu aibă nicio altă temă. 

Și ce s-au mai bucurat copiii! La ora de teme mi-au umplut galeria foto cu oameni de zăpadă, care mai de care mai haios. Vă las și pe voi să vedeți câțiva!

Dragi părinți, vă încurajăm, când e o zi cu soare sau a nins frumos și știți că le-ar prinde bine copiilor să petreacă mai mult timp la aer, să învoiți copilul de la orele de teme. E foarte important pentru toți să ne luăm din când în când o pauză…

Voi ce temă altfel ați dat zilele acestea?

Simona

Publicat pe

Nu sunt doar niște copii!

De multe ori, adulții își tratează copiii ca pe ființe fragile, neajutorate, incapabile de a lua o decizie și de a fi responsabile. 

Nimic mai greșit! 

*Copilul de azi nu mai este cel de ieri!

Deși sunt complet distructive aceste obiceiuri, încă există părinți care: îi dau copilului să mănânce și la vârsta de 7-8 ani, îi leagă șireturile de la pantofi și la 14-15 ani, îi face patul și la 20 de ani… 

Nu, nu e vina copilului că s-a ajuns aici, ci a ta, dragă părinte!

Îți amintești când n-avea nici doi ani și îți spunea ,,Eu, veau eu!” și tu nu îi lăsai lingurița în mână de teama să nu îți murdărească bucătăria?

Îți amintești când se străduia să își înnoade singuri șireturile, dar tu nu aveai răbdare pentru că te grăbeai să ieși mai repede din casă?

Îți amintești când așeza doar un colț al pilotei pe pat, iar restul atârna pe jos și tu te enervai că nu era perfect?

*Copilul de azi vrea și poate mai mult decât cel de ieri!

Ieri te uitai la el când renunța repede și devenea frustrat că nu executa bine o literă, că scria în oglindă, că citea cu dificultate… Azi îți demonstrează că a evoluat, trebuie doar să îi remarci progresele. Mici, dar sigure!

*Copilul de azi are nevoie să fie nu doar auzit, ci ascultat!

Da, vii obosit de la serviciu. Încerci să te odihnești. Îți iei un pahar cu vin și te așezi pe canapea. Copilul vine și îți povestește ceva. ,,Mhm!” îi răspunzi tu. Stop! El are nevoie de mai mult de atât! Uită-te în ochii lui și ascultă-l! Privește-l și înțelege-l! 

*Copilul de azi poate și trebuie să fie consultat când se iau decizii în familie!

Un singur exemplu: intrarea la liceu.  Hei, copilul va urma cursurile acelui liceu, nu tu! Lasă copilul să decidă pentru el. Vrei să îl ghidezi? Bine, ascultă-i argumentele, prezintă-i părerea ta, dar nu ți-o impune! 

*Copilul de azi participă la discuțiile familiei și își susține punctul de vedere!

Vacanța în familie. De multe ori, copiii nici nu știu unde merg, dar să mai fie consultați? Dar poate vrea și el să viziteze Roma, să exploreze munții sau să stea doar la piscină, nu să facă numai ce vor părinții…

*Copilul de azi nu este piesă de decor!

În anumite împrejurări, mi-a fost dat să întâlnesc familii cu copii și nelipsita bonă filipineză. Mama și tata se simt bine, vorbesc, râd, glumesc. Bona aleargă după copil. Bona îl ia în brațe când cade și plânge. Bona îi dă să mănânce. 

Mama și tata, copilul are nevoie de voi! Nu e doar un obiect cu care să vă mândriți, dar pe care îl atingeți rar…

*Copilul de azi nu este unealtă în gospodărie!

Da, încă sunt familii unde copilul este supus la munci grele: merge la muncile câmpului, taie lemne, spală, calcă și își crește frații mai mari. Ați putea spune că nu e nimic în neregulă, însă devine deplasat când toate acestea sunt împotriva voinței lui. Da, e chiar recomandat să te ajute la treburi ușoare, dar acestea trebuie să fie stabilite de comun acord.

*Copilul de azi vrea și trebuie să fie independent!

Copilul capătă independență în funcție de cât de mult îi permite părintele. Dacă tu nu îi oferi ocazia de a merge singur la magazinul de la colțul blocului să cumpere o pâine, dacă nu îl încurajezi să își viziteze colegii și ești mereu umbra lui, copilul va deveni dependent de tine. Asta îți dorești pentru el?

*Copilul de azi așteaptă iubire necondiționată!

,,Dacă nu iei notă mare la testul ăsta, nu te mai iubesc!”. De ce trebuie să îi condiționezi iubirea de niște note care reflectă doar nivelul de cunoștințe pe care îl deține la un anumit moment?

Ia-l în brațe și spune-i că îl iubești, mai cu seamă când e supărat! El are nevoie să te știe acolo pentru el, nu pentru notele lui.

*Copilul de azi este oglinda familiei!

Da, copilul va reflecta mereu valorile, principiile și educația primite în familie. De la școală primește informații cu care poate construi un viitor academic, profesional, dar prea puțin vor contribui acestea la dezvoltarea lui personală. 

Familia este cea care își lasă amprenta vizibil asupra viitorului adult! De tine, dragă părinte, depinde dacă va fi un adult respectuos și respectabil, iubitor și iubit, înțelegător și înțeles…

Vă las aici și câteva lucrări de azi…așa gândesc elevii mei despre drepturile copiilor!  

Simona

Publicat pe

Școala ca o poezie

Îmi place la nebunie să ,,le arunc elevilor mei câte o provocare”, din când în când.

Zilele trecute, după ce am discutat despre textul în versuri, le-am dat ,,temă bonus”. Am numit-o așa pentru a nu simți cumva vreo presiune a obligativității îndeplinirii acestei sarcini. Pentru fiecare poezie, mai scurtă sau mai lungă, cu rimă sau fără, au primit cinci +, adică un FB. 

Am înțeles, de-a lungul anilor, că fiecare copil are preocupările lui, că unii copii încă nu se simt confortabil să scrie liber, că au emoții și devin stângaci atunci când sunt nevoiți să aștearnă câteva rânduri pe hârtie. Am înțeles și am acceptat că unii copii au alte abilitați, dar, chiar și așa, dacă tu, ca dascăl, nu le desființezi imediat textul, pe motiv că nu respectă toate criteriile, acei copii prind curaj să scrie…

Așa se face că am primit poezii de la câțiva elevi, dar ce poezii! 

Eu știu că am copii talentați în clasă. Știu și ei asta, dar vreau să aflați și voi. Vă las doar două poezii azi… 😉

   Furnicimea

        de Beatrice Laufer

Cu ochișorii ca mărgica

Trecea grăbită ieri furnica.

Ducea în spate-un bob de mei

La mușuroiul de sub tei.

Acolo nimeni nu stătea,

Iar furnicimea robotea,

De dimineața până seara

Muncea cu drag toată suflarea.

Stânga, dreapta, sus și jos

Toată lumea-i de folos,

Ca să pună în cămară

Tot ce-au strâns din greu în vară.

Iar când frigul va veni

Fericite vor mai fi,

Că toată vara au lucrat 

Și niciun minut n-au stat.

           Bufnița

                 de Maria Niculae

Aseară, pe înserat,

Bufnița s-a arătat.

A-nceput să buhăie,

Lumea ca s-o sperie.

Ce mai zarvă! Ce scandal,

În seara de carnaval!

Șoriceii se-alergau, se jucau și chițăiau,

Bufnița n-o auzeau!

Bufnițoaica bosumflată,

A mai buhăit o dată.

Șoriceii cei hazlii

Se ascund peste câmpii.

Iepurașii cei fricoși 

Se uitau cam curioși

Și cu multă înțelepciune 

Se ascundeau în vizuine.

Vulpea brună și șireată

Dintr-odată se arată

Și poate, din întâmplare,

Se alege cu-o gustare.

După deal, un liliac

Foarte tare a țipat.

Bufnița l-a auzit

Și, din nou, s-a zgribulit.

S-a gândit, s-a răzgândit…

Să atace la-ntâmplare

Sau să mai aștepte oare?

Vulpea a încremenit,

Liliacul s-a oprit,

Iepurașii s-au pitit, 

Șoriceii au fugit.

Ce să mai mănânce oare?

Să meargă ea la culcare

Nemâncată, supărată;

Poate-o șansă mai apare

De o nouă vânătoare!

Așadar, dragi dascăli, cum ar fi dacă uneori ați mai trece peste exercițiile anoste din manual și v-ați mai surprinde elevii cu câte o provocare de genul: hai să fim poeți azi! Acolo, două-trei versuri dacă reușesc să scrie, apreciați-le copiilor efortul și încurajați-i să scrie în continuare. Nu se știe ce viitori poeți sau scriitori aveți în clasă, încă neșlefuiți!😉

Iar voi, dragi părinți, puteți juca acest joc în mașină sau la cină, la cumpărături sau în parc… 

-Ia să vedem, ce rimează cu supă? -Cupă!

-Dar cu școală? 

-Coală!

S-a plictisit de acest joc? Foarte bine, treceți la nivelul următor: compuneți primele versuri împreună, voi un vers, copilul altul.

,,Pe aleea de sub tei,

Veneau mama și Andrei.”

Deci, ce versuri ați compus cu copiii?

Simona