Zi de vis

Știți zilele acelea care încep cu o insomnie și continuă cu nenumărate întâlniri online, telefoane, creat materiale pentru lecții, verificare teste? Ești prinsă ca-ntr-un vortex și te învârți în același timp cu el. O astfel de zi e aceasta…🙋🏻‍♀️

La ora 4 dimineața nu ai somn, dar te încăpățânezi să ții ochii închiși poate se îndură Moș Ene și te vizitează totuși. În zadar! Probabil că el doarme dus și nu te aude!

Te răsucești de câteva ori de pe o parte pe cealaltă și până la urmă cedezi. Ca o stafie umblătoare și rătăcită-n Univers, îți cauți alinarea într-o cană de ceai și un documentar pe BBC. 👻Hai, nu mai spera că vine somnul, că nu ai nicio șansă! Ți-a dovedit-o săptămâna trecută când tot pe la ora 4 rezolvai teste online. 🤦🏻‍♀️

Documentarul se sfârșește și odată cu el și noaptea. Mai scrii câteva gânduri. Unele se leagă, altele nu.

Îți notezi în agendă obiectivele pe termen scurt, dar și unul pe termen lung. Spui o mantră, meditezi câteva minute și transmiți gândul în Univers. Să fie primit!🙏

Cafeaua e aburindă. Deși e decofeinizată, mirosul ei te trezește din visare. E timpul să treci la treabă!☕️💻

Intri în prima conferință cu un părinte vesel, simpatic și cu poftă de vorbă. Te dor obrajii de la cât ai zâmbit! Vai, ce bine îți prind astfel de momente! 🤣

Rămâi cu colega ta în conferință pentru a discuta despre elevi, situații, lecții. Convocați o întâlnire managerul școlii și directorul pentru o urgență… 😰

Între timp, ai nenumărate mesaje pe WhatsApp, Messenger, e-mailuri și inevitabil te încurci în răspunsuri. 🤭Cunoașteți? În general sunt bine cu organizarea, dar azi am încurcat unele borcane. Noroc că lumea mă iubește și îmi acceptă și astfel de zile…sau așa îmi place să cred!🤦🏻‍♀️

Te uiți la ceas! Când s-a făcut ora prânzului? Și noi ce mai mâncăm? (laitmotivul perioadei…) Din nou te declari o norocoasă că ai tăi nu sunt pretențioși și se mulțumesc cu orice. Învârti în cratiță cu aceeași viteza cu care se învârte capul tău. Îți spui că meriți o pauză până la ora 14:15 când începi lecția, dar simți că te-a lovit inspirația și începi să scrii…asta!✍🏻☝🏻
Voi sunteți #maibine? Hai, s-avem o zi cu soare, calm și răbdare!🌝

Simona

Copilul timid…

Îl recunoști imediat după maniera în care se ascunde în spatele mamei când te cunoaște pentru prima dată.

După îmbujorarea care-l cuprinde când i te adresezi.

După lacrimile care îi joacă în privire când îl soliciți să îți ofere un răspuns  sau să desfășoare o activitate nouă.

După neîncrederea pe care o are când e nevoit să demonstreze niște abilitați pe care le are, dar despre care nu vorbește pentru că nu le recunoaște sau consideră că nu sunt suficient de relevante, de importante și de apreciat.

În fine, ce vreau să zic este că tu, ca părinte ai un rol important în încurajarea copilului, fără de care nu se va vedea bun, suficient și nu va progresa. Tot tu, ești primul care ar trebui să îi descoperi talentele și să îl ajuți să și le dezvolte. 

Pictează toată ziua? Dezvoltă-i talentul și înscrie-l la cursuri care să îl ajute să deprindă toate tehnicile pentru a-și desăvârși lucrările. 

Îi place să cânte,  cumpără-i instrumentul acela muzical după care plânge de ceva vreme sau caută-i un profesor bun de canto, dacă face vocalize de dimineața până seara.

Își inventează tot felul de scenete și de roluri pe care le interpretează cu seriozitate? Du-l la teatru! 

Lasă expresiile de genul ,,Arta nu vă pune mâncarea pe masă!” sau ,,De muzică se ocupă doar lăutarii!” sau ,,Actorii mor de foame!”. Încurajează-ți copilul să își urmeze talentele și visurile, chiar dacă nu se mulează pe dorințele tale. Copilul trebuie să își urmeze calea lui, nu să te validezi tu prin rezultatele lui. Nu îl obliga pe copil să fie avocatul care nu ai ajuns tu! Nu va fi niciodată doctorul pe care îl dorești tu, dacă el visează să picteze sau să danseze pe o scenă!

Și, mai presus de toate, renunță la ideea că, pentru a avea succes în viață, trebuie să știe foarte bine matematica, să citească toată ziua și să fie premiantul clasei.

Iar tu, dascăl dedicat, după ce ai observat la ce e talentat fiecare copil din clasa ta, #maibine discută cu fiecare părinte. Spune-i ce copil minunat are! Arată-i cât este de important să îl susțină, să îl încurajeze și să îl lase să-și urmeze visul! Asta îi va asigura copilului împlinirea și succesul, cu siguranță!

…………………………………………………

Îmi amintesc prima săptămână din clasa pregătitoare. Un băiețel brunet, cu ochii negri și lacrimile șiroind, nu voia cu niciun chip să intre in clasă. Cu greu am reușit, eu și colega mea, să îl liniștim. Plângea, se zbătea, ne lovea cu pumnii și picioarele și abia aștepta să se deschidă o ușă pentru ca el să poată fugi spre poartă, în căutarea familiei. Încet-încet, s-a convins că suntem drăguțe, că e în siguranță cu noi, că ne e drag și că nimic rău nu i se va întâmpla la școală. 

Încurajările noastre, aprecierile sincere și discuțiile cu părinții au contribuit (credem noi) la creșterea stimei de sine și a încrederii în abilitățile pe care le are, atât la desen, cât și la scriere creativă. În perioada aceasta de școală online, parcă a prins și mai mult curaj și dorință de a arăta ce poate, iar rezultatele nu au întârziat să apară, premii și concursuri câștigate, o poveste publicată într-o carte și e doar începutul…

David este un caz fericit, pentru că părinții doresc ca el să își urmeze visurile, dar câți părinți sunt ca ai lui? Câți părinți își văd copiii și îi aud? Câți ascultă sfaturile dascălilor? Câți trec peste orgolii și merg la școală pentru a se consulta cu profesorii?

Vă las mai jos o mostră a lucrărilor lui. Eu sunt tare mândră de cum a evoluat până în prezent! Sunt convinsă că va ajunge un nume cunoscut în lumea artelor și nu numai!

Dragi părinți și dascăli, copilul timid înflorește cu încurajări multe, susținute și autentice!

Simona

Lucrările lui David le puteți admira și pe pagina lui de Instagram:

https://instagram.com/po_art11?igshid=1m5t2v0tj5wq5

Descătușarea copilului interior

Descătușarea copilului interior…

Când am debutat în cariera de dascăl, am simțit că trebuia să dovedesc celorlalți că mă pot ridica la înălțimea statului nou câștigat.

Așa se face că, atunci când aveam pornirea de a mă juca cu elevii mei în pauze, striga adultul care lua naștere în mine să mă opresc că sunt ridicolă. Nu știu de unde mi-a venit ideea asta… poate de la privirile cu subînțeles ale colegilor mai în vârstă, poate de la directorul care îmi spunea destul de des: ,,Fii serioasă, domnișoară!”, poate de la părinții mei care mă vedeau cu alți ochi acum și care se întrebau ce e cu mine când veneam obosită de la școală, supărată că mulți mă tratau ca pe o novice și nu îmi luau în seamă ideile… Îmi amintesc că într-o dimineață nu am vrut să mă trezesc pentru a merge la serviciu, nu îmi mai doream să dau ochii cu directorul sau cu părintele care m-a acuzat că ,,Mi s-a ridicat nivelul politic…”-nu am înțeles ce voia să spună cu asta-, pentru că i-am mutat copilul de lângă cel mai bun prieten. Atunci a venit tata la mine și mi-a spus că nu îmi mai permit să mă comport copilărește, să devin responsabilă și serioasă… Și am devenit.

Mult timp s-a dat în mine o luptă interioară: să îi dau voie copilului să se joace sau să las adultul să acționeze? Să dau în mintea copiilor sau să le arăt cine deține autoritatea?

După doi ani de învățământ primar, am ajuns să predau la grădiniță. Ei, aici trebuia să fiu copil, altfel nu aveam niciun succes la prichindei! Greu mi-a fost în primele săptămâni, dar apoi totul a decurs natural.

Acum, chiar dacă surprind uneori priviri înțepătoare, dacă simt și am chef de joacă, mă joc! Mă joc cu copiii personali, mă joc cu copiii mei de la școală, mă joc cu pisica…Mă dau în leagăn sau cu tiroliana, țopăi în trambulină sau…pe balotul de paie și apoi îmi testez articulațiile sărind de la înălțime! Și da, domn’le, acum chiar nu îmi mai pasă de ce cred ceilalți!

Cum ar fi lumea dacă toți adulții și-ar aminti de copilul interior și l-ar bucura din când în când cu câte un joc?

Tu când te-ai jucat ultima dată?

Simona

A te implica sau nu…

Întorcându-mă la viața mea de școlar, nu țin minte să-mi fi văzut părinții prea des pe la școală, la niciun ciclu de învățământ. 

Tata nu s-a implicat foarte mult în educația noastră, nu prea își exprima părerea, se asigura doar că mergem la școală și se interesa de parcursul nostru academic o dată pe an, la ședințele cu părinții, la care doar el participa. 

Mama, deși foarte ocupată cu serviciul, casă, gospodărie, copii (na, ca orice mamă), era preocupată să învățăm bine, să mergem la olimpiade, să fim premiante și să facem facultate (ea a fost nevoită să o abandoneze în anul doi pentru că avea copil mic bolnav de pneumonie…), să citim și să nu ,,pierdem vremea” la joacă, desenând sau făcând lucruri care nu aveau legătură cu școala. 

Nu condamn pe niciunul și nici nu încerc să îi pun într-o lumină nefavorabilă. La vremea și timpurile respective, credeau că aceasta este cea mai bună manieră de a ne ghida drumul în viață. Sunt convinsă că ambii aveau cele mai bune intenții: mama ,,să ajungem departe prin educație”, iar tata să facem ce ne place, dar ,,să plecăm cât mai departe” de viața pe care a trăit-o el. 

Până la urmă, noi am ajuns să ne trăim viața așa cum ne-am dorit-o, însă tind să cred că mamei i s-a îndeplinit visul legat de educația noastră, iar tata, de acolo de sus, ne privește și el cu mândrie. 

De ce vă spun toate acestea? Pentru că vremurile și timpurile s-au schimbat, iar ,,părinții de azi” sunt mai atenți la nevoile copiilor, la trăirile lor, la preocupările lor. De aceea, cred cu tărie că părinții trebuie să meargă dincolo de asigurarea nevoilor de bază ale copilului și să fie mai atenți la ce se întâmplă cu copilul la școală, la relația pe care o dezvoltă cu colegii și dascălii. Cred cu tărie că, pentru a produce o schimbare în sistemul de educație de azi, este nevoie de un parteneriat solid între părinte și dascăl. Fără acest parteneriat, școala nu se va schimba curând. Este nevoie de o cooperare părinte-dascăl în beneficul copilului, pentru că numai împreună îl pot ajuta pe acesta să aibă succes la școală, dar și în viața de adult de mai târziu.

Dar, parteneriatul nu înseamnă că tu, părinte, vei merge la școală să îi spui profesorului cum să își facă treaba, iar tu, dascăl, îl vei trata pe părinte ca pe elevul tău. Nu, în acest parteneriat mergeți împreună umăr la umăr și aveți în centrul preocupării voastre copilul. Amandoi vă focusați pe educația copilului, pe formarea lui ca individ cu tot ce înseamnă provocări în sfera academică, atitudinală, comportamentală sau de relaționare cu cei din jur. 

Haideți #MaiBine să nu ne mai vânăm greșelile reciproc și să pornim cu dreptul în această relație!

Simona

A merge sau nu la școală…

A merge sau nu la școală…

Mi-e dor de copiii mei de la școală! Mi-e dor de colegele mele din școală!

Mi-e dor de întâlnirile cu părinții!

Mi-e dor chiar și de consiliile profesorale!😢

Numai cine nu e dascăl nu poate înțelege ce simțim noi că de atâta vreme stăm departe de școală…😔

Cu tot dorul meu, mă întreb adesea dacă revenirea la școală pe 14 septembrie este cea mai bună soluție pentru noi toți: elevi, părinți, dascăli.🤔

Nu pot să nu mă gândesc la ce va însemna ,,distanțarea socială în clasă”, când noi, eu și copiii mei, ne îmbrățișam de nenumărate ori pe zi.

Cum ne vom abține noi acum? Să le spun: ,,Stop, nu mai avem voie să ne îmbrățișăm!”? Cu siguranță, ei abia așteaptă să reia concursul ,,Cine o îmbrățișează mai strâns pe Simo?”.🤗

Cum își vor da ei seama că le zâmbesc aprobator sau încurajator, dacă nu mi se va vedea zâmbetul?

(Cum mă va atenționa Sofia că nu mai am ruj pe buze?🤣)

Cum îmi voi da seama că un copil a înțeles sau nu anumite explicații, dacă eu nu îi pot vedea mimica? Să stea mai des cu mâna ridicată sau să mă strige mai tare?🖐

Cum vor interacționa între ei în pauze, dacă trebuie să stea la distanță? Ce facem cu jocul lor preferat ,,Mațele încurcate”?🤷🏻‍♀️

Cum vor mânca gustările în pauze? Pe sub mască? Ieșim afară să mâncăm și stăm la 1,5 m? 😷

Cum va proceda părintele dacă vine copilul acasă răcit? Îl va aduce iar cu nurofenul ascuns în ghiozdan și va spune că ,,îi curge puțin nasul de la aerul condiționat, dar nu are febră” sau își va lua concediu medical la fiecare episod de răceală?🤒

Cum va proceda școala dacă se îmbolnăvesc dascălii și nu mai pot veni la școală? Cine îi va înlocui? Și ce impact va avea asta asupra elevilor, în special a celor din clasele mici care se atașează de doamna lor? 🤕

Cum voi proceda eu, dacă fetele mele se îmbolnăvesc și trebuie să stau cu ele? Îmi iau concediu medical, apelez la înțelegerea conducerii școlii să îmi acorde zile libere? Ce vor face elevii mei în cazul acesta?🧏🏻‍♀️

Da, îi pot înțelege și pe părinții care sunt nevoiți să revină la serviciu și nu au cu cine lăsa copiii acasă. Dar dacă se îmbolnăvesc, copiii lor fac o formă ușoară, iar părinții au nevoie de spitalizare? Cu cine rămân copiii?🦠

Nu pot să nu mă gândesc la familiile monoparentale. Ce se întâmplă cu copilul, dacă părintele necesită spitalizare?👀

Nah, sunt doar câteva întrebări pe care mi le adresez în această perioadă și la care nu am găsit încă un răspuns…

Recunosc, mie mi-a plăcut foarte mult școala online și aș putea continua așa până când se vor crea condițiile necesare revenirii în siguranță în clasă. Am învățat, alături de elevii mei, multe lucruri noi. Am descoperit împreună softuri/aplicații educaționale interesante, care ne-au stimulat, provocat și încântat. Dacă se vrea a se învăța, dascălii o pot face (chiar e recomandat) în aceeași măsură și în același timp cu elevii săi. Doar îmbrățișările ne-au lipsit, dar de acestea nu vom avea parte oricum, chiar dacă vom reveni la școala normală… 👍

Cu toate acestea, oricâte griji am avea noi, ca părinți și dascăli, ar fi #maibine să încercăm să îi ținem departe pe copii de ele și să nu le transmitem și lor temerile noastre.

Să ne gândim totuși că ei vor fi la școală, unde vor fi nevoiți să suporte toate regulile noi si schimbările provocate de situația actuală.🙅🏻‍♀️

Așadar, voi cum vedeți revenirea la școală? Aveți emoții sau nu?💁🏻‍♀️

Simona

Te salutăm cu entuziasm!

     Noi, Ioana și Simona, autoarele acestui proiect, lucrăm ca dascăli de mai bine de 20 de ani. Am început activitatea de la o vârstă fragedă, când mulți tineri de vârsta noastră se distrau prin cluburi sau nici nu aveau idee despre ce cariere vor să urmeze în viață.

      Ne-am cunoscut în urmă cu 12 ani, Ioana, director educațional la vremea respectivă, căuta un dascăl dedicat pentru școala unde lucra. Aici intervine Simona.😉

      Astfel, am lucrat împreună câțiva ani, mai întâi în relație de dascăl-director educațional, apoi ca partenere la clasă.

      Ne-am cunoscut din ce în ce mai bine, ne-am apropiat tot mai mult, am petrecut concedii minunate împreună și așa am ajuns să visăm la ,,ceva al nostru”. 

      Credem că ne-am găsit linia pe care dorim să o urmăm, chiar dacă noi avem atât de multe idei că nu știam inițial la care să ne oprim…

      Ce puteam spune cu certitudine despre noi era că suntem creative, dedicate meseriei noastre și dornice să conturăm un proiect care să aducă un aer de #maibine în educație. Astfel a luat naștere proiectul și pagina noastră MaiBine.🙏

      Acesta a fost primul pas! De aici, au început să curgă ideile!

      Credem că mai avem mult de lucru, dar nu ne vom opri aici! Nu atâta vreme cât în noi arde dorința de a schimba ceva în educație.

    Știm că schimbarea poate să existe și considerăm că ea pornește de la noi, dascalii. De aceea, misiunea noastră este de a scoate în evidență cazurile pozitive și tot ce este #maibine și mai bun în sistemul de ducație din țara noastră.

       Ne place atât de mult să credem că și tu îți dorești acest lucru, încât să devii partenerul nostru în schimbare!🔐

Admiterea la liceu… altă bubă a sistemului

Discutând zilele trecute cu foștii elevi despre notele mari obținute la Evaluarea Națională și liceele vizate, am retrăit clipele de stres de anul trecut, când adolescentele noastre au fost în aceeași situație. 😱 

De ce stres? Pentru că, indiferent de cât de pozitiv/ă ești, te afli cam la mâna destinului cu repartizarea computerizată. 🖥 

Nu vă spunem câte Excel-uri am făcut, câte grile de opțiuni am completat până la decizia finală! 🤦🏻‍♀️

Pe de altă parte, în loc să li se vorbească și să fie învățați despre alegerea filierei liceului, mai ales cea vocațională, copiii noștri sunt “instruiți” unitar și deficitar. În loc să li se facă o tranziție psihologică pozitivă de la mentalitatea de elev, la cea de licean, copiii noștri sunt “măsurați” la fel, deși învață în condiții atât de diferite. 📈

În loc să trimită reprezentanți în școli pentru a se prezenta elevilor, fiecare liceu își ascunde propriile neputințe. Unele sunt legate de profesorii “laudați”, dar care, tocmai aceia sunt abuzivi cu elevii , de la “înalțimea” falsului statut. Unii profesori sunt foarte slab pregătiți, alții abia ajung la ore. Așa ajung , #dascăliidedicați să se simtă copleșiți și neputincioși în mijlocul “sistemului”. Alte neputințe sunt legate de motivarea și educarea viitoarelor generații de tineri “cetățeni” (ai acestei țări, ai Europei și ai lumii) pentru a trece un examen al tranziției spre viața de adult ( atât  în plan personal, cât profesional). Așa zisele “elite” sunt de fapt acei copii care reușesc (prin forțe proprii sau sprijiniți de familie) să depășească “sistemul”. 🤔

Mult prea mulți copii frumoși, talentați și speciali fiecare în parte, se pierd între aerul boem al vieții de liceu și perspectiva oarecum seacă de după bacalaureat. Aceasta e doar o frântură din realitatea care îi așteaptă de fapt pe emoționații absolvenți de clasa a VIII- a de anul acesta.😥

Generația 2024 a viitorilor liceeni este o altă generație a unui sistem fără viziune și fără interes pentru formarea completa a individului.🎭

Ce vrem să spunem cu asta…dragi părinți, nu voi ar trebui să decideți liceul la care să meargă copilul dvs, ci el. El, copilul dvs trebuie consultat, iar voi să îl ajutați să ia decizia cea mai bună. Împreună, cot la cot, veți decide ce coduri să alegeți în funcție de abilitățile lui, de direcția pe care dorește să o urmeze în viață și, nu în ultimul rând, de media pe care o are și de ce ați aflat despre liceele respective. 🧏🏻‍♀️

Înainte de a nota liceele unde s-ar integra foarte bine, ne-am interesat la toți cunoscuții noștri: prieteni, colegi de serviciu sau de școală, vecini etc. Apoi, un alt criteriu a fost distanța față de școală. Nu ne doream ca fiicele noastre să stea prea mult în trafic, să se trezească prea devreme și să ajungă târziu în noapte înapoi acasă. Am comparat media lor cu media ultimului admis + sau – un punct și astfel am făcut alegerile. 📈📊

Noi, de exemplu, am evitat din start liceele de top. ❌🔝De ce? Pentru că ne-am dorit ca adolescentele noastre să meargă cu drag la liceu, nu să le tremure stomacul de emoții că nu se vor ridica la înălțimea vreunui profesor exigent. Știm că sunt conștiincioase și ambițioase, dar și sensibile la eșec și atunci am evitat un stres suplimentar… 🙇🏻‍♀️

#MaiBine fiți alături de copilul vostru, dragi părinți, și cautați acel liceu în care să știți că poate regăsi măcar una din pasiunile lui. 🙏

#MaiBine fiți în continuare #inspirație pentru elevii voștri, dragi #dascăli și povestiți-le și despre viață și libertatea alegerilor concretizată în deprinderi, prin care să se poată susține ca adulți.🔝

Și nu uitați de educația aceea sănătoasă, a bunului simț, a fair play-ului, a empatiei, a respectului față de celălalt, a frumosului sub orice formă.🌈

Generații educate sănătos și iubitoare de frumos vor putea construi #maibine viitorul țării și al lumii.🥇

Așadar, dragi părinți și viitor liceeni, vă dorim să faceți alegeri inspirate!

Simona&Ioana

Temeri…

Crescută fiind într-o familie cu mentalitatea că aproape totul e periculos și trebuie să ai mare grijă să nu pățești ceva, te-ai temut toată copilăria (și nu numai…) de două lucruri: mersul pe bicicletă și înotul.🚴🏻‍♀️🏊🏻‍♀️

🚲Să fi avut vreo 9-10 ani când ai văzut-o pe sora ta, mai mică cu vreo doi ani, cum se ostenea să încalece bicicleta bunicului. Deși îi admirai curajul, tresăreai de fiecare dată când o vedeai că se aventura pe uliță cu bicicleta, uriașă pe lângă ea, o puștoaică ce nu ajungea la șa. 👧🏻Ei bine, ea a reușit să deprindă mersul pe bicicletă, tu nu. Nu în copilărie, ci în jurul vârstei de 30 de ani, când ți-ai luat inima în dinți, soțul drept instructor și bicicleta fiicei tale (vă imaginați ce fel de bicicletă era , dacă fiica avea vreo 5-6 ani! Nu că ai fi tu prea înaltă…😂). Evident că locul cel mai bun pentru exersare era tot ulița copilăriei tale, unde altundeva? Acolo era cel mai potrivit loc de înfruntat frica! 🏘

Soțul începe să explice cum stau lucrurile cu pedalele, cum să urci pe șa, cum să ții echilibrul…în fine, teorie! E momentul pentru practică! 🚲

Bun! Urci pe bicicletă, el ține de șa, tu te dezechilibrezi, ai emoții, tremuri și transpiri, dar nu te lași. Și el are emoții, aleargă, transpiră și te încurajează cum a făcut și cu fiica ta. 🥵Și babele se strâng la poartă, iar moșii privesc peste gard. 👵🏻🧓🏼Tu nu ai ochi pentru ei, ci realizezi că ești jucătorul principal de pe terenul lor abia când auzi o vecină că-ți face galerie: ,,Haide, S că poți! Ce dracu’, conduci tu ditamai mașina și nu poți să mergi pe bicicletă?” 🙅🏻‍♀️Domn’le, ce să mai, așa motivată ai fost că ai reușit să înveți mersul pe bicicletă în ziua aia!😂

Cu înotul e altă poveste, nu aveai unde să exersezi pentru că nu exista nicio baltă în apropierea satului, ci doar un canal de irigații unde doar unii copii se aventurau. 🏖Unii învățau, dar alții se înecau, motiv pentru care nu te apropiai de acea apă… ❌ Când și-a pierdut viața o fată din sat în acel canal, nu ai dormit câteva săptămâni… Deci, nici înotul nu era pe lista de priorități a copilăriei tale. 🙈 Mai târziu, tot soțul s-a străduit să te îndrume, dar nu i-a reușit 100%, în sensul că, dacă nu simți nisipul sub picioare, te cam duci la fundul apei…Nah, mai ai timp să înveți, ai doar 40 de ani!💁🏻‍♀️

În loc de concluzie, dragi părinți, încurajați-vă copiii chiar și când pentru voi pare imposibil să reușească! 👏 Deși poți învăța orice la orice vârstă, unele lucruri le înveți cel #maibine și fără teamă în copilărie!
Voi ce temeri v-ați învins?👻

Simona

Absolvire… altfel

Am trăit emoții contradictorii zilele acestea…Pe de o parte am fost extrem de prinsă cu pregătirile pentru finalul de an școlar ca profesor, pe de altă parte, ca mamă, a trebuit să găsesc cuvintele cu care să îmi conving mezina că nu mă pot împarți în două și să o încurajez că viața merge înainte, iar dorul ei de doamna învățătoare se va stinge în timp…sau nu.🤷🏻‍♀️

Cum perioada aceasta nu a permis interacțiunea fizică, fiecare dascăl a gândit momentul de absolvire condiționat de distanțarea socială, de la întâlniri ferite de ochii lumii prin parcuri, la festivitate de absolvire online.👩🏻‍🏫

Mezina a avut întâlnire cu colegii și doamna învățătoare în parc pentru fotografii, iar momentul de rămas bun, la final de clasa a IV-a, pe Zoom. 📲 Știți cât de greu le este mamelor dascăli să se împartă între copiii personali și cei de la școală? Cine a trăit asta, cunoaște sentimentul! Cine nu, află acum un crâmpei… Ei bine, deși îi promisesem că voi fi alături de ea la sesiunea foto, nu am putut participa pentru că aveam lecții online cu elevii. 👩🏻‍💻Lacrimi, jale, muncă de lămurire…evident cu copilul meu, nu cu elevii mei. M-a durut cumplit când am văzut-o că pleacă tristă, cu lacrimi în ochi… (și a trebuit să dau explicații și pentru întârzierea la ședința de catedră…)😢M-am consolat cu gândul că voi putea fi alături de ea la absolvirea de pe Zoom, însă, nici de data asta, nu am putut fi prezentă pentru că, ce crezi?, a coincis cu ultimele mele două întâlniri în online cu elevii. Cum să te împarți? Cum? Eu încă nu am găsit metoda…🤷🏻‍♀️

Da, norocul meu că e copil bun, că poate înțelege rolul meu dublu și că acceptă că nu pot fi mereu alături de ea, deși doare asta cumplit… Dar azi, azi am lăcrimat împreună după ce am închis, în același timp, sesiunile online, fiecare cu clasa ei. Eu pentru că mi-a părut rău că nu i-am fost alături zilele acestea, dar și pentru că îmi va fi dor de elevii mei, iar ea pentru că a fost extrem de emoționantă ceremonia de absolvire a clasei a IV-a și pentru că îi va lipsi foarte mult doamna învățătoare. 😭

Nu, nu am terminat: tot azi am fost invitată să particip la absolvirea 🎓elevilor mei din generația anterioară, elevi pe care i-am iubit foarte mult și care îmi sunt la fel de dragi, copii cu care am amintiri minunate, copii buni, empatici și veseli. Emoțiile și amintirile m-au năpădit atât de tare!!!🙅🏻‍♀️Am retrăit într-o oră pe Zoom momentele amuzante, proiectele în care ne-am implicat împreună, discuțiile lungi din pauze sau din jurul focului de tabără, ori zilele când veneau cu flori și se plângeau că le e greu la gimnaziu, cu atâția profesori…👨🏻‍🔬👩🏻‍💼

Un băiat și-a amintit cum i-am confecționat un trandafir din hârtie prin clasa a II-a, de un Sf. Valentin, când era foarte trist că nu are ce să îi ofere unei fetițe pe care o plăcea… 👩‍❤️‍👨

Nah, cum să nu plângi? Cu vocea sugrumată și lacrimile șiroind, abia am putut articula câteva cuvinte…😭

Concluziile pe care le desprind la finalul acestei zile sunt următoarele:

-rolurile de mama și dascăl nu sunt întotdeauna compatibile;🤦🏻‍♀️

-despărțirile dintre elevi și dascălii dedicați vor rămâne întotdeauna dureroase, indiferent de metoda aleasă;

-absolvirea virtuală, deși emoționantă, nu poate înlocui interacțiunea fizică, îmbrățișarea de la final, lacrimile și emoțiile…

Haideți, să avem o vacanță liniștită!

Simona

Tabăra

…este ceea ce îți va lipsi cel mai mult în aceasta vară!!!😢

Recunoaște, în momentul în care ai organizat prima tabără cu copiii, ai avut emoții atât de mari că abia ai reușit să dormi noaptea! Îți amintești și acum transpirația rece și scenariile bolnave care îți chinuiau somnul:

-dacă îi trece vreunui copil prin cap să iasă pe balcon și cade?😱

-dacă se îmbolnăvește careva și nu știi ce să îi faci?🤕

-dacă își rupe cineva mâna și nu ai niciun spital aproape?😷

STOP! Tu ești un om norocos de obicei, iar necazurile stau departe de tine! Nah, ce puteai să îți spui altceva? Trebuia să te încurajezi cumva. Dacă nu tu, atunci cine? Soțul (numele lui mic este Precaut) era mai speriat decât tine: ,,E prea mare riscul, ai grijă! Știi în ce te bagi?” etc

În tine se dădea o luptă crâncenă, dar amintirile pe care le purtai din taberele copilăriei tale, puține la număr ce-i drept, erau atât de frumoase!!! De ce să nu se bucure și elevii tăi? Cine să le organizeze tabere, dacă tu nu o faci? Și ți-ai promis că vei merge încrezătoare și cu divinitatea aproape în ceea ce avea să fie prima tabără. 🏡

De atunci ai organizat multe tabere, cu agenții și fără, cu copii puțini sau cu toți elevii de primar din școală.🏕

În urma acestor experiențe, sunt câteva aspecte ce merită evidențiate și pe care ar fi #maibine să le noteze dascălii și părinții care stau pe gânduri, dacă merită sau nu să își lase copiii în tabere:

✅Cele mai reușite tabere sunt cele pe care le organizezi tu cap coadă, cu activități gândite de tine și cu program bine stabilit, nu cu agenție. De ce? Pentru că tu îți cunoști elevii, știi ce le place și astfel le poți organiza ateliere care să îi bucure și pe care să nu le uite niciodată. Implicându-te tu în organizarea lor, creezi o conexiune cu copiii mult mai mare decât atunci când privești de pe margine cum se chinuie câțiva animatori neexperimentați să îi distreze…🤹🏻‍♀️🎭

✅Ajungi să îi cunoști #maibine pe copiii timizi, să povestiți despre pasiunile voastre, să explorați împrejurimile împreună…Unii îți culeg flori parfumate, iar tu legi coronițe delicate din ele spre umirea și încântarea lor. 🌾🌸🌼

✅Rătăciți pe potecile munților împreună pentru a ajunge la stână. Copiii observă la fața locului cum e construită, asistă la mulsul oilor, observă cum câinii adună oile și apoi le păzesc cu grijă…🐑🐏🐕

✅Explorați minunatele peșteri ale țării, muzeele, bisericile, catedralele, sinagogile și mănăstirile. Acum ai ocazia de a le vorbi copiilor despre lucrurile pe care le vedeau în fotografii sau în filmele de pe internet, contribuind astfel la lărgirea orizontului cultural.🏛🕍⛪️💒

✅Îi înveți tot ce știi tu, iar ei se minunează continuu ,,Știi să faci asta? Ce tare!”. Le spui că tu nu te descurci cu înotul, iar ei se oferă bucuroși să-ți fie instructori. Nah, frica de apă nu se vindecă așa ușor! 🏊🏻‍♀️😰

✅Afli despre un elev că nu știe să meargă pe bicicletă și îți spui că el nu trebuie să aștepte ca tine vârsta de 30 de ani pentru a învăța. Iei bicicleta, copilul și porniți pe ulițe: alergi pe lângă el, ții bicicleta, te lovește peste picioare, transpiri și abia mai respiri, dar strigi cuvinte încurajatoare și cu o mână încerci să imortalizezi momentul, iar el vrea să îți demonstreze că poate, că de data asta va reuși, că acum e pregătit. Misiune îndeplinită! Satisfacția ta este mare, dar bucuria lui este peste așteptări. Cu siguranță nu va uita cine l-a învățat să meargă pe bicicletă! A meritat efortul? De mii de ori, da! 🚵🏻

✅Îți retrăiești copilăria alături de elevii tăi, când alergați după fluturi împreună, când mergeți la cules de zmeură, când cântați și dansați împreună, când intrați cu picioarele goale în apa rece a pârâului sau când inventați tot felul de jocuri amuzante…🦋🤾🏻‍♀️

✅Încerci activități ce ți se păreau imposibile cândva: de la călărie la tiroliana dintre stânci ( Vai, ce emoții ai avut! Și cum strigau ei de pe margine ,,Hai, poți! Du-te!”) sau traseele din parcurile de aventură.🧗🏻‍♀️

✅Zâmbești cu subînțeles când vezi cum se leagă idile între elevii mai mari sau cum băieții mai mici încearcă să îi imite și fac gesturi drăguțe pentru colege. Cum să nu îți amintești de băiețelul îndrăgostit de colega de clasă? Cum încerca el toate metodele să îi arate că o place: ,,Vrei să citim împreună pe malul râului?” sau ,,Ce să îți cumpăr de băut?”… Ori când o surprindea cu buchețele mici de flori culese de pe pajiște sau cu suveniruri cumpărate special pentru ea.😍

✅Focul de tabără, deși anunța că aventura voastră este pe final, era momentul cel mai așteptat. Cântecele și dansurile în jurul focului, lansarea de lampioane sau prepararea rapidă a sandvișurilor cu biscuiți, ciocolată și bezele coapte nu ai cum să le uiți vreodată, iar copiii nici atât! Nimic nu poate înlocui sentimentul acela de încântare pe care îl trăiești când îi vezi atât de fericiți și de murdari la gură de bezele sau ciocolată.🔥🍢🍫🧇

✅ Beneficiile pentru copii sunt uriașe. Pe lângă cele mai sus menționate, ei vor deveni mult mai independenți, mai responsabili și mai atenți cu lucrurile proprii, le va crește stima de sine, iar tu vei aduna muuulte amintiri plăcute!👩🏻‍🌾

Voi ce amintiri aveți din tabere?

Simona