Publicat pe

Diminutivele…

Nu-i așa că e drăguț când încep copiii să vorbească și stâlcesc cuvintele? Ca părinte, simți cum îți tresaltă inima de bucurie la primul ,,mama” sau ,,tata”, iar când încearcă să pronunțe cuvinte mai grele și i se încurcă limba în gură copilului, tu ești nu numai încântat de eforturile pe care le face, dar și amuzat din cauza pronunției deficitare. Și ce faci? Continui să râzi sau încerci să corectezi pronunția?

În interacțiunile noastre cu părinți cu copii mai mici sau mai mari, am întâlnit ambele tipuri de părinți: părinții care nu se puteau abține să nu le spună copiilor de 6 ani ,,Țe vlea puiul meu să pape? Vlea piureuț cu cărniță sau ciorbiță cu smântânică?” și părinții care rosteau în mod repetat un cuvânt până când copilul reușea să îl pronunțe corect.

Ca dascăl, am întâlnit părinți care se adresau copiilor de zece ani cum o făceau când aceștia erau bebeluși ,,Țe fațe iubita mea? Ți-a fost dol de mami/tati?”. Nimic mai dureros pentru tine, care te chinui la școală să îl faci pe copil să rostească și mai apoi să scrie corect cuvinte precum ,,pâine, farfurie, lapte etc”…

Mulți copii vin în școală cu vocabularul extrem de limitat și sunt contrariați când le ceri un lucru pe care ,,nu l-ai alintat”. Într-o zi, exasperată fiind de atâtea diminutive auzite în jur (caiețel, ghiozdănel, cărticica…), am făcut un exercițiu cu elevii mei și, timp de o oră, am vorbit cu ei doar folosind diminutivele. La finalul lecției, o fetiță mi-a cerut imperativ ,,Simo, gata, e foarte obositor să auzim doar cuvinte alintate! Parcă am fi bebeluși!”. 

Da, dragi părinți, aflați că nu le plac copiilor diminutivele, mai cu seamă când le folosiți excesiv!

Și, haideți să fim serioși, cum vi se pare un bărbat care spune ,,Câți bănuți trebuie să vă dau?” sau o femeie care spune ,,Aș dori și eu o rochiță!”

Ce putem face?

Să trecem peste partea amuzantă și să ne concentrăm pe folosirea cât mai corectă a cuvintelor limbii române. Dacă-l auzi pe copil rostind cu dificultate un cuvânt, te așezi la nivelul lui și îi arăți cum deschizi gura, cum ții limba și cum pronunți un cuvânt pentru ca el să vadă și apoi să imite gesturile tale. 

Vă asigur că este un exercițiu care funcționează foarte bine și care îl motivează pe copil să învețe și mai multe cuvinte. De asemenea, imaginile sunt esențiale în etapa de însușire a vocabularului. Prezintă-i copilului, încă de când a reușit să stea în șezut, imagini cu animale, fructe, legume sau culori și pronunță clar, tare și pe silabe fiecare cuvânt. Chiar dacă ai impresia că vorbești singur/ă, copilul înmagazinează tot, iar când va începe să vorbească o va face fără prea mari dificultăți. Dacă ai o imagine cu o vacă, pronunță clar cuvântul ,,vacă” și nu ,,văcuță”. Foarte mult ajută și onomatopeele. Copiii sunt amuzați de sunetele emise de mama sau tata și astfel rețin imaginea, dar și denumirea obiectului redat. E atât de simplu! 

Renunțați la diminutive, vă rugăm frumos! Lăsați copiii să crească și să folosească vocabularul potrivit vârstei lor!  

Simona

Publicat pe

De ce nu (mai) respectă copiii regulile?

Întrebare ce se află des pe buzele unor adulți…

Când mezina a intrat la școală, m-am trezit că sunt introdusă în alte două grupuri de părinți (în afara celor de la școala mea, fiica cea mare etc): unul cu doamna învățătoare, altul doar cu părinții. Cât credeți că am supraviețuit? Eu, care am toată răbdarea din lume (cine mă cunoaște, știe că pot sta o zi întreagă înșirând mărgele pe o ață, atât de răbdătoare sunt…uneori😉), nu am rezistat decât până la finalul clasei pregătitoare (nu clasa 0, atenție!).

Degeaba le-a cerut doamna, prea politicos, de altfel, să se păstreze grupul doar pentru informări, degeaba am întărit și eu această cerință la o oarecare distanță. Trimitea doamna învățătoare un mesaj, urma șirul de ,,Mulțumesc!”, ,,Mulțumim!”, ,,Mulțumim!”, ,, Cea mai bună doamnă!” și tot așa, până răspundea și penultimul părinte din clasă, eu fiind cea care se abținea.

Bine, bine! Dar până când să te abții? De Crăciun s-a umplut telefonul de brazi, cadouri și artificii virtuale! Punctul culminant a fost atins după vacanța de Paște, când o mămică a scris pe grup că fiul ei nu își găsește un caiet și ne ruga pe noi să verificăm dacă nu cumva a fost luat, din greșeală, de un alt copil. Ei, și începe tirul de replici, care mai de care mai ,,amuzante”: ,,Poate l-a păpat cățelul!”, ,,Să nu fie printre alte cărți, noi așa am pățit!”, ,,Poate i-a căzut în curtea școlii.” Ce să mai, toți aveau câte o soluție sau explicație…

Toleranța mea atinsese nivelul cel mai de jos, așa că am vorbit cu o mămică, cu care aveam o relație bună, să mă informeze și pe mine când se discută ceva important și AM PĂRĂSIT GRUPURILE. A rămas, în schimb, numărul vechi al soțului, număr de telefon ce a fost preluat de mezină mai târziu. Și iată cum s-a trezit fiica mea în grupul de Whats’App al clasei, cel oficial. Am modificat setările, astfel încât să nu fie deranjat copilul, și îmi mai aruncam câte o privire doar când mă anunța cineva de la școală că ,,se discută ceva important pe grup”.

Acum, mezina este clasa a V-a. La rugămintea mea, a dezactivat setările făcute de noi în urmă cu mulți ani, în ideea în care ,,au crescut părinții”, copiii sunt mari și discuțiile sunt serioase și la obiect. Săptămâna trecută mă sună, aproape cu disperare, că ea ,,nu mai poate cu părinții ăștia, sunt mai rău decât copiii!!!”. O rog să părăsească grupul, îi scriu mesaj părintelui administrator și, iată-mă iar în ambele grupuri! Mare greșeală, vă spun! 

De câteva zile se tot discută dacă să vină toți copiii la școală fizic sau nu. Au pus atâta presiune pe dirigintă că aceasta a cedat și a anunțat că ,,pot veni toți acum, că sunt pupitre individuale”, deși decizia inițială a școlii a fost să se învețe în sistem hibrid, alternând grupele la două săptămâni.

Evident că cei care își doresc să se respecte planul inițial sunt minoritari, cei mai mulți negociază cu doamna dirigintă sau încearcă, jignind pe ceilalți, să își impună punctul de vedere: că ,,e o prostie virusul”, că ,,Fiți serioși! Ați văzut vreun copil mort de covid?”, ,,Parcă a luat-o lumea razna cu virusul ăsta!”, ,,Ce mi-e cu 16 copii în clasă, ce mi-e cu 32?”…

Domn’le, nu știam că suntem așa un popor de negociatori! Serios, acum totul se negociază: legi, reguli, ordonanțe…TOT!

Las aici mesajul lansat și pe grup:

,,Înțeleg că sunt părinți care își doresc să trimită copiii la școală din diferite motive, însă ce se întâmplă cu cei care vor să își știe copiii în siguranță? Nu pot să înțeleg de ce se pune o astfel de presiune asupra dascălilor să caute soluții pentru a veni toată lumea la școală, atâta vreme cât există o recomandare pentru împărțirea colectivului, mult prea mare, în două grupe egale. Ne dorim copii care să respecte regulile, însă noi, adulții, suntem primii care le încălcăm. Noi ne dorim ca fiica noastră să fie în siguranță la școală. Cum se va întâmpla asta, dacă vin toți cei 32 de elevi în același timp? Cum vă puteți imagina că vor sta la distanță unii de ceilalți? Nu vreau să îmi imaginez cum va fi la toaletă sau pe hol în pauze…”

Vă întreb și pe voi, e normal ce facem noi, părinții? E normal să intervenim atât în deciziile școlii? E normal ca noi să credem despre ceilalți că sunt ,,spălați pe creier” pentru că au grijă de sănătatea copiilor lor și de a celor din jur?

Țineți-mi pumnii, urmează ședința cu părinții!🤨

Simona

Publicat pe

Invidia…

Știi genul acela de om care, atunci când el sau copilul lui are un eșec, dă vina pe ceilalți? Ba e vina profesorului care l-a pregătit și care s-a dovedit că nu a știut să îl învețe cum trebuie pe copil. Ba e vina profesorului evaluator care este nedrept sau extrem de exigent. Ba a fost prea cald. Ba prea frig și tot așa… Toți ceilalți sunt vinovați, el sau copilul lui, nu!

Dar genul acela de om care, atunci când alții au succes, atribuie succesul conjuncturii? Ba a avut noroc de subiecte ușoare la examen. Ba a avut ziua norocoasă. Ba au fost ceilalți indulgenți. Ba că sunt condițiile sociale cele care au determinat ca factorii decizionali să aibă o altă privire de ansamblu asupra unei evaluări… ș.a

Oricum ai privi lucrurile, este vorba despre neasumare, frustrare, invidie sau, pur și simplu, răutate.

Dragi părinți, acum e șansa voastră să schimbați lumea! Oferiți-le copiilor exemple de bună purtare, învățați-i să se bucure de succesul colegului de bancă, al prietenului sau vecinului și nu îl mai întrebați: ,,Gigel ce notă a luat? El cum a putut? A, copilul X a intrat la liceul ăla pentru că părinții sunt influenți, dar el nu e chiar așa deștept.” ș.a

Puterea e în mâinile voastre! Lucrați la stima de sine a copilului și nu îl comparați cu alții pentru a nu-i alimenta sentimentul de invidie. Invidia e bună doar dacă îl motivează să obținută un succes pe care l-a admirat la cineva. Altfel, e nocivă. E aducătoare de boală. E monstruozitate.

Copilul, odată ajuns adult, va fi genul acela de om care evită să între în contact cu colegul care a înregistrat un succes în viața lui profesională sau familială. Va fi adultul acela care nu va saluta și va evita privirea omului care a muncit pentru a obține niște rezultate. Nu se va gândi cât efort a depus pentru a ajunge la acest succes, câte nopți nedormite a avut, la cât de multe plăceri a renunțat pentru a ajunge acolo unde se află la momentul în care e invidiat. Va fi genul de coleg pe care nimeni nu și-l va dori, genul de om cu energie joasă, genul de om care nu va ști să lucreze într-o echipă pentru că se va gândi că nu are nimic de câștigat etc.

Haideți să construim o lume #maibună fiind mai buni unii cu ceilalți!

Simona

Publicat pe

Ar fi putut fi de vis…

Vă amintiți că v-am povestit despre experiența de la Măcin când am dormit (impropriu spus…) la cort. Atunci mi-am spus că ,,data viitoare” va fi mai îndepărtată, dar nu a fost așa…

Săptămâna trecută ne sună un prieten care ne povestește cât de frumos a fost când a mers el cu cortu’ la mare în weekend. A oferit atât de multe detalii: plaja în rezervație, liberă, oameni puțini și discreți, poze de la fața locului… ce să mai, ne-a convins! ⛺️

Și planificăm cum, la ce oră, ce ne trebuie… Întrebăm fetele dacă vor să experimenteze și tipul ăsta de cazare la mare (ca părinți care țin cont de opiniile copiilor lor). Adolescenta ne răspunde politicos că deja ne-a făcut o favoare mergând cu autorulota la munte și că preferă să rămână acasă. 🤷🏻‍♀️

Mezina nu pare foarte încântată, dar acceptă de dragul nostru. Însă, cu două seri înaintea plecării este invitată să doarmă la prietena ei pe care nu a mai văzut-o de dinainte de starea de urgentă, iar singura noapte negociată s-a transformat în mai multe…

Astfel, ne-am trezit că mergem la mare fără copii. Prietenii ne invidiau deja…

După un drum lung de 4 ore, cu accidente rutiere pe autostradă (la ora 6 dimineața…🤔), ajungem în rezervație și apoi pe plajă. Câteva corturi răzlețe. Bun așa! 👌

Ne bucurăm toată ziua de vremea frumoasă, ne plimbăm pe plajă la apus de soare, facem poze frumoase… Ce să mai? De vis! 🏖

Deschidem o sticlă de Prosseco și ne așezăm confortabil să privim cometa și cerul înstelat. 🍾🌚☄️

Stop cadru! 

În liniștea aceea odihnitoare, deodată răsună într-o boxă ,,Coco Jambo”… Privim nedumeriți în jur și observăm că, la vreo 80-100 m de noi, un grup de vreo zece persoane a aprins un foc pe plajă. Oripilați, ne spunem că nu poate fi adevărat și sperăm să fie doar o melodie, iar focul să nu dureze foarte mult. 😱

Da’ de unde? Se trece rapid de la Coco Jambo la o sârbă, apoi  ,,Ca la 20 de ani”, apoi la manele… Se încinge apoi o horă în jurul focului devenit din ce în ce mai mare, la fel de mare precum creștea și iritarea noastră.🎼

Încercăm să ignorăm, să ne bucurăm de sunetul mării înspumate, să savurăm din licoarea dulceagă și să admirăm cerul împânzit de stele. Așa cer nu am mai văzut de când copilăream în satul natal!🌌

Pe la ora 23:00 se oprește muzica. Ne bucurăm nespus și intrăm la somn. Nu știu dacă am reușit să adorm cinci minute că sunt trezită brusc de sunetul unei manele, din ce în ce mai aproape, mai tare, mai apăsătoare. Și chinul continuă până la ora 3, cu țipete, scăldat în miez de noapte, în apa învolburată precum mintea lor de la aburul alcoolului ingerat. 

Sunt tentată de câteva ori să ies la ei, să îi rog frumos să facă liniște, dar ceva mă oprește… Dimineață i-am văzut și m-am felicitat pentru decizie. Era evident că nu aș fi avut cu cine discuta, din nefericire. 🤷🏻‍♀️ 

(Și nu erau cei care au dansat în jurul focului, ci alții, care erau la mai mult de 200 m de noi, dar care au avut o boxă uriașă și microfon la care strigau dedicații).🤦🏻‍♀️

Și încep să mă gândesc la educație. La noi, părinții și dascălii care ne străduim să le arătăm copiilor că e bine să demonstreze bun simț în orice împrejurare, că nu e frumos să vorbești tare în public, să țipi și să asculți muzică dând volumul la maxim. 🎧

Că trebuie să fii atent și la ceilalți, nu doar la plăcerea ta. Că e bine să te pui și în locul persoanelor din jur și, dacă ție nu îți place să fii deranjat, atunci nici tu să nu deranjezi. 🙅🏻‍♀️

Să te gândești la semnificația cuvântului ,,Rezervație” și să înțelegi că, cei 5 lei pe care i-ai plătit ca să campezi în acel loc, nu îți oferă permisiunea de a face  focul pe plajă, iar boscheții nu sunt nici toalete publice, nici coșuri de gunoi. ❌

Că plaja pe care ti-ai instalat tu cortul, nu este proprietatea ta și nu trebuie să o împrejmuiești ca nimeni să nu îți agite ție nisipul. 🌅

Că în corturile din jur sunt familii cu copii mici, care vor să doarmă, nu să își ,,îmbogățească” vocabularul și să se ,,cultive muzical”. 👼👨‍👩‍👧‍👦

Că acele cupluri care au ales vacanța cu cortul pe o plajă îndepărtată, au ales asta nu pentru că nu și-ar fi permis să meargă la un hotel într-o stațiune, ci pentru că au visat să aibă liniște, să respecte regulile de distanțare socială și să le gâdile urechile doar sunetul valurilor care se sparg la mal. 👩‍❤️‍👨

Dar nu, se pare că încă nu am ajuns să fie #maibine pentru toată lumea. Se pare că legile sunt făcute doar pentru a fi încălcate de unii. Se pare că unii au trecut prin școală ca rața prin apă. Se pare că unora le lipsesc cu desăvârșire cei șapte ani de acasă.🥺

Și când te confrunți cu astfel de situații, parcă uiți să te mai bucuri de natură și de ceilalți oameni care emană inteligență și bun simț. ☹️

Nu îți vine să te întrebi decât ,,Când ne facem #maibine?”.🤔 

Hai, să auzim numai de bine!

Simona

Publicat pe

O noapte cu cortu’

Ei bine, dacă tot nu am cum să mă bucur de o tabără cu elevii mei, mi-am spus că aș putea suplini această nevoie cu alte activități în natură: drumeții montane, campare cu cortul sau autorulota, trasee cu bicicletele ș.a. alături de familie și câțiva prieteni cu copii… 

Astăzi este despre aventura cu cortul…

Vara aceasta am descoperit Munții Măcin și am hotărât să-i explorăm mai mult, să le străbatem potecile înguste, să admirăm necontenit flora și fauna acestora. Astfel că, la fiecare două săptămâni noi suntem pregătiți pentru aventură.⛰ De data aceasta, ne-am propus să și înnoptăm cu cortul o seară, pentru a-i oferi mezinei ocazia să afle cum este să dormi în natură și pentru a stinge dorul de tabără al amândurora. 🏕

Toate bune și frumoase, ajungem la baza muntelui, ne luăm rucsacul în spate și o luăm în sus pe cărare. 🏞Noi cu zâmbetul până la urechi, dorința de explorare și soarele arzător deasupra capului. Mezina, după primii 200 m începe să întrebe când ajungem. Când ajungem unde? Am pornit la drum cu gândul să ne bucurăm de plimbare, nu cu scopul de a ajunge undeva. Nu, nu e bine! Copiilor trebuie să le spui clar care este scopul acțiunii, unde ajungi, ce cauți acolo și când te întorci… Și uite așa am avut parte tot drumul de întrebări de genul: ,,De ce mergem?”, ,,Ce căutam?”, ,,Unde trebuie să ajungem?”, ,, Cât mai avem?” etc. Probabil că dacă se afla în compania colegilor de clasă, altfel ar fi stat situația…🤷🏻‍♀️

Nah, noi am venit la munte să ne conectăm cu natura și cu sunetul insectelor și al păsărilor pădurii, dar ea nu… Încercăm să răspundem cu tot calmul din lume tuturor întrebărilor copilului, îi distragem atenția de la ,,durerea ei” arătându-i fluturașii, formele copacilor și priveliștile extraordinare. Încercăm, că nu ne iese mereu! Căldura înăbușitoare pune capac situației și facem cale întoarsă, spre satisfacția copilului care nu înțelege ce rost au drumețiile când de fapt am plecat la munte cu gândul de a ,,sta cu cortu’ “. 😕 Fiecare cu dorințele lui! 

Entuziasmul tuturor atinge cote maxime la instalarea cortului în care urmează să înnoptăm. Ne bucurăm apoi de grătar, depănăm amintiri în jurul focului de tabără, ne minunăm de cântecul păsărelelor și sunetul insectelor, ne balansăm alene în hamac… 🔥

Moș Ene vine pe la gene. 🌘 După chinul spălatului pe picioare, pe dinți și îmbrăcatul cu pijamaua, luăm cu toții poziția de somn. Mezina adoarme instant, dar eu nu. Eu mă întorc de pe o parte pe cealaltă. Salteaua scârțâie. Soțul sforăie. Îi dau un ghiont în coastă să înceteze, el de ce doarme și eu nu? Aud un foșnet pe lângă cort…șarpe, animalele pădurii, câini…ce o fi asta? 🦔🕷Verific copilul dacă nu e cu spatele lipit de peretele cortului și îl asigur trăgând pilota mult sub el. Mai fac o încercare…în zadar. 🤦🏻‍♀️ 

Ajung să mă rog să treacă noaptea mai repede, dar ea se încăpățânează să mai stea. La prima rază de soare mă ridic și ies afară din cort. 🌞 E timpul să mă odihnesc în hamac. Măcar acum pot și vedea ce se petrece în jurul meu! 🤷🏻‍♀️

În loc de concluzie: e frumos la cort, dar nu să dormi. Degeaba mi-a plăcut cândva, că nu mai am 18 ani, vârsta la care nu îmi puneam atâtea întrebări și nu mă gândeam la atâtea riscuri. Acum sunt la vârsta aceea în care pun în balanță riscuri și beneficii și tind adesea să iau decizii în funcție de primele, chiar dacă mi-ar plăcea să le văd doar pe cele din urmă. 

Copiii însă simt altfel aventura la cort, le place ideea de a dormi altundeva decât într-un pat de hotel, le place să se joace în jurul focului de tabără, să caute lemne și să alerge în voie. La nivel teoretic, și adulților le place…numai că acum țin mai mult la confort. Cu toate acestea, probabil că ne vom mai aventura cu cortul în această vară… de dragul copiilor.🏕

Simona

Publicat pe

Oameni buni și mai puțin buni…

Bunicul tău ți-a spus cândva: ,,Fii bun, rău poate fi oricine!”. Nu era om cu multă carte, dar avea câteva vorbe înțelepte ce ți-au rămas bine întipărite în memorie.👴🏻

……………………………………………….

În cercul restrâns al copilăriei tale timpurii, rar ai întâlnit oameni răi, cei mai mulți se ajutau între ei, râdeau și își petreceau timpul liber împreună la clacă sau la diversele munci ale câmpului, primeau copiii vecinilor la masă și aveau grija unii de alții. (Sau așa îi vedeai tu…)Da, erau câteva babe mai urâcioase care vă alungau de pe stradă când deveneați prea gălăgioși, dar vi se părea amuzant vouă, copiilor de-o șchioapă. 🤭

………………………………………………..

Când ai intrat la școală, ai ajuns să te temi de tovarășii profesori ce foloseau nuaiaua pe elevi, căci la sat mulți credeau că ,,bătaia este ruptă din Rai”, iar unii părinți își dădeau acordul… Fie vorba între noi, unii încă mai cred asta!😱

…………………………………………………

Apoi ai crescut și ai pornit spre oraș (la liceu), încrezătoare că îți va merge bine, că lumea va fi bună cu tine, că te va susține și te va încuraja să îți îndeplinești visul de a ajunge mare. În schimb, ai întâlnit profesori care te-au umilit de la prima întâlnire cu afirmații de genul: ,,Hm, uită-te și tu la fetele astea de la oraș: frumoase, elegante…(și ridicau în picioare, spre exemplificare, două colege născute și crescute într-o localitate puțin mai mare decât satul copilăriei tale, dar era oraș, nah…)! Se vede că voi ( eu și alte câteva colege) sunteți de la țară!”. De menționat că profesoara respectivă preda psihologie…?! 🤦🏻‍♀️În primă fază te-a durut, apoi ai lucrat cu tine și ai iertat-o, dar nu ai uitat! Nu, așa ceva nu se uită!🧏🏻‍♀️

Probabil că și alții gândeau ca respectiva doamnă și nu acordau prea mult credit fetei de la țară. Cu toate acestea, nu te-ai lăsat descurajată, ci ai ajuns să îți îndeplinești visul, acela de a ajunge dascăl. 👩🏻‍🏫 Și ți-ai găsit primul post tot la țară, iar aici ai găsit și oameni buni, dar și oameni care te considerau arogantă pentru că nu îți puteai explica cum un copil a ajuns în clasa a IV-a fără să știe măcar a-și scrie numele. ,,Domnișoară, ți s-a pus pata pe copiii ăștia? Nu înțelegi că noi trebuie să îi trecem pe toți clasa, că altfel ne închide școala? Ce vrei, să fac naveta la bătrânețe?”… 🤷🏻‍♀️ Degeaba ai încercat să explici că lucrurile acestea nu îi vor ajuta pe copii și că era nevoie de implicare mai multă din partea dascălilor astfel încât să-i vezi pe copii înflorind, nu trecând ca gâsca prin apă. 🦆 Și da, li s-a închis școala câțiva ani mai târziu, iar tu ți-ai luat zborul spre o lume mai bună, deși te atașasei emoțional de copii și ei de tine. (Întâmplarea a făcut ca o fostă elevă să o întâlnească pe sora mai mică și să îi ceară să îi fie nașă pentru că, îi spuse ea: ,,Semeni cu fosta mea învățătoare.”. Și ai mers la nunta ei…of, chiar nu ești bătrână!🤣)

…………………………………………………

Apoi, cu pași mici, dar siguri, ai ajuns să lucrezi într-o școală particulară. 🔝Nu vă imaginați că aici toată lumea e cu Zen, calmă, bună și pozitivă. O, nu! Cred că cele mai dure lecții le-ai primit aici! Dure lecțiile, dar învățămintele bune! 🙏

Unele te-au întărit, altele te-au dărâmat. Uneori ai plâns și ți-ai scris demisia în gând, alteori te-ai încurajat singură și ți-ai spus că doar ești o luptătoare și nu merită să te consumi atât… 

…………………………………………………

Și da, acum nu te mai lași afectată de răutățile unora, ci îți vezi de drum, cu fruntea sus și încredere că Universul îți aduce doar oamenii de care ai nevoie pentru a te dezvolta. ♥️🙏 

Ai învățat în toți acești ani să spui ce gândești, chiar dacă mulți preferă o minciună frumoasă în locul adevărului dureros și crud. Da, mulți te plac, dar probabil tot atât de mulți te displac. Ideea e că acum ai învățat să te concentrezi asupra celor ce te plac și mai puțin a celorlalți. Și vai, ce bine e!🔊

,,Unii oameni apar în viața ta ca o binecuvântare, alții ca o lecție. (Maica Tereza)

Simona

Publicat pe

De ziua învățătorului

Am făcut școală la țară, în vremuri triste, comuniste… Am avut șase învățători.😏 

1) Prima învățătoare era o domnișoară tânără, sensibilă și calmă. 👩🏻Era atât de sensibilă și de emotivă că a leșinat la deschiderea anului școlar. (Până la acel moment auzisem de la bunica expresia ,,a baldosit”, dar nu aveam idee cum arată un om baldosit sau leșinat…Când am ajuns să iau un dicționar în mână, am aflat că nu există cuvântul ,,baldosit” în limba română, ci ,,baldisit”. 😂 ) Domnișoara învățătoare probabil nu își dorise să lucreze la țară, că s-a transferat la oraș după primul trimestru. 👩🏻‍🏫🏢Am suferit mult atunci…

2) A urmat un domn învățător. Locuia la oraș și el, dar făcea naveta la țară. Domn impunător, serios, cu drag de meserie, dar școlit în sistemul vechi. La orele lui nu mișca nimeni. Îmi amintesc că de la el am luat primele, și ultimele bețe la palmă. Era o zi geroasă de iarnă, cu nămeți uriași, dar noi nu aveam voie afară pentru că intram cu zăpada pe ghete, zăpadă care se topea la intrarea în clasă și strica minunăție de parchet vintage. ❄️Și, nah, ce să facem și noi, copii mici de clasa I, ne căutam tot felul de jocuri pe holul școlii sau în clasă. Și uite așa îi vine ideea unui coleg năstrușnic să lipim bețișoarele pe care le foloseam la matematică pe godinul încins, pentru a le înfrumuseța cu o floricică la capete. 🥢Toate bune și frumoase, dar niciunul dintre noi nu a observat fumul din interior. 💨Numai pe tovarășul învățător l-a deranjat… Și atât de tare l-a supărat că parcă-l și văd, roșu la față de furie, cum îi spune unui coleg să meargă la cel mai rău învățător din școală să îi împrumute o nuia. 😡Doamne, până aici ne-a fost! Învățătorul respectiv era vestit printre elevi ca având cele mai dureroase nuiele…din lemn de nuc…groase…flexibile… Da, și vine colegul nostru, spășit și tremurând de spaimă, cu nuiaua. I-o înmânează, parcă în slow motion, învățătorului nostru, iar acesta începe altoiala… mă trec și acum fiorii!!! 😱Ideea este că, atunci când a ajuns la mine, parcă s-a mai înmuiat puțin…pesemne că îi era milă de mine, că eram copil cuminte și serios, sau poate se gândea că tata îi era prieten. În fine, m-a lovit cu nuiaua aceea mai ușor decât pe alți colegi, dar umilința a fost dureroasă rău de tot! 😥Când ne-am reîntâlnit după mulți ani, i-am spus că nu mi-a plăcut niciodată metoda aceasta și că mi-a lăsat o rană adâncă mult timp… 

Următorii trei învățători au fost suplinitori și nu au stat decât câteva luni fiecare. Nu am amintiri clare cu/despre ei…🤫

Însă, în clasa a IV-a a venit o domnișoară învățătoare titulară. Blândă, calmă, sensibilă. 👩🏼‍🏫Am iubit-o mult, atât de mult că i-am furat mamei un ruj💄 (…din acela verde, dar care, la atingerea buzelor, devenea roz) și un mărțisor mare făcut de tata din fulgi mari de fazan și bibilică, le-am ambalat cum m-am priceput eu mai bine și i le-am oferit cadou de ziua dumneaei, pe 5 martie. 🎁 Deși eram fericită că am putut și eu să îi ofer ceva domnișoarei mele învățătoare, am avut mustrări de conștiință mult timp după întâmplare…

Și atât de drag mi-a fost acest dascăl că atunci am avut primul gând ,,să devin învățătoare când o să mă fac mare”… Și visul mi s-a îndeplinit!🙏

În loc de concluzie: în copilărie, fiecare om cu care interacționăm lasă o amprentă în formarea noastră, ideea este să nu lase cicatrici… 

La mulți ani, dragi dascăli ce modelați viitori adulți! Să fiți mereu buni, calzi și iubitori! Să îi iubiți pe cei mici și să nu uitați să fiți #maibine modele de urmat, nu de evitat!🎉

Simona

Publicat pe

Gânduri…

Zilele trecute am participat la o conferință cu mai mulți profesori și elevi. Ceea ce este scris mai jos reprezintă gânduri postdezbatere…💭

Altădată se considera că profesorul este cel care trebuie doar să predea, iar elevul să asculte și să învețe. Vremurile s-au schimbat. Mulți dascăli au ales să renunțe la această abordare și să pornească actul educațional din rolul de facilitator. Lecțiile online oferă cadrul perfect pentru acest rol, precum și pentru cel de mediator. Acum se vede măiestria ta, harul tău și relația pe care ai construit-o cu elevii. 💻

Situația actuală cere ca tu să te schimbi, nu doar să te adaptezi la schimbare. Nu e suficient să accepți că școala se face altfel acum, ci e nevoie de mai mult. Este momentul potrivit să te dezvolți, să te autodepășești și să încetezi cu lamentările. Nu te aștepta ca lucrurile să meargă mai bine pentru tine, fără ca tu să ai o contribuție la această schimbare. 💪

Ai întâlnit suficient de mulți oameni fără chemare angajați în învățământ. Aceștia sunt cei ce se tem acum de lecțiile online. Sunt cei ce trimit o fișă de lucru pe WhatsApp și așteaptă rezolvarea din partea elevilor, dar nu oferă în schimb un feedback. Copiii rezolvă sarcinile, dar rămân cu frustrările. Știu că muncesc în zadar, că ,,Oricum, doamna nu verifică!”.😧

Ce s-a schimbat la acești profesori? Nimic, în afară de metoda de transmitere a sarcinii de lucru.👎

La polul opus sunt dascălii dedicați, aceia ce petrec ore în șir pe diferite platforme educaționale pentru a le descoperi uneltele, care se consultă atât cu colegii, cât și cu elevii și le cer sfatul în ceea ce privește utilizarea tehnologiei (doar sunt născuți în era digitală).📲💻 Sunt acei oameni care au renunțat la măști și se arată în fața elevilor ca ființe cu sentimente și emoții.🎭 Sunt acei dascăli care admit că nu le cunosc pe toate, dar sunt dispuși să învețe, inclusiv de la elevi.📝 Sunt acei profesori care pun mâna pe telefon și îl sună pe copilul care nu a reușit să finalizeze o sarcină de lucru și îi oferă ajutor suplimentar.📱 Aceștia sunt și vor rămâne în amintirea copiilor ca dascălii cărora le-a păsat de ei.💞

Atunci când pui copilul pe primul loc, vezi altfel implicarea ta în educația lui. Te interesează să îi fie bine, să se simtă apreciat și implicat în actul educațional. Și, credeți sau nu, copiii pot să vă învețe multe lucruri. 🔝

,,Este mult mai ușor, pentru cei mai mulți dintre profesori, să accepte metode noi de reformare a elevilor sau de schimbare a atmosferei clasei, decât să facă efortul de a se reforma ei înșiși. Cu toate acestea, autotransformarea este singura metodă asupra căreia profesorul deține, singur, controlul.” Profesorul eficient, Thomas Gordon 📖📚

Simona

Publicat pe

Zece tipologii de elevi ai clasei virtuale:

*Cel care niciodată nu te aude bine: ,,Nu te aud! Eu nu te aud…Tu mă auzi?”🙉🎧

*Somnorosul, cel care cască permanent, își freacă ochii și e încă în pijama: ,,Aahh, mi-eee sooomn!”🛌

*Atotștiutorul, cel ce cunoaște toate răspunsurile și îi întrerupe pe toți: ,,Știu eu! Știu eu! Știu eu!” Tot el este cel care e atât de nerăbdător să înceapă ora, că inițiază el întâlnirea.🤓🕵️

*Neatentul, cel ce întreabă imediat după ce ai terminat de oferit explicațiile: ,,Ce trebuie să fac?” Tot el este cel care îi blochează pe ceilalți când sunt numiți să răspundă, le dă microfonul pe mute sau îi scoate din lecție.🤔🎙️

*Întârziatul, cel ce dă join conferinței cu întârziere și/sau predă temele după multiple insistențe: ,,Scuze! Nu am reușit să mă conectez!”🤥

*Lentul, cel ce reacționează greu, e nedumerit permanent și pare că abia atunci aude pentru prima dată ce îi ceri: ,, Ăăă, am rămas în urmă… poți să repeți?”😵🤷

*Tăcutul, e elevul ce nu răspunde la primele solicitări pentru că nu nimerește microfonul sau deschide microfonul, dar tace…taaace până încep ceilalți să își piardă răbdarea.🙊

*Conformistul, cel care stă permanent cu mâna ridicată și așteaptă să îl vezi, deși aplicația permite să vezi doar patru copii pe ecran. El este cel care predă printre primii toate materialele pe care le-a lucrat și solicită mereu suplimentar.🤚✍️

*Invizibilul, cel ce nu se lasă văzut sau auzit până la finalul orei: ,,S-a blocat laptopul, camera, microfonul…”👀👻

*Elevul care are mereu nevoie la toaletă: ,,Pot să merg la baie? Am mâncat supă și știi că supa are multă apă! Ce să fac dacă ora e imediat după masa de prânz?”🙃😰

*Haiosul, elevul care dansează în fața camerei, care are mereu o glumă bună de spus, care e dornic să povestească tuturor câte ture a dat hamsterul lui în cușcă… ,,Stai! Am ceva să spun? Ți-am povestit despre…?”🃏🎭

Simona