Mamă profesor, episodul 1

Școala în vremea pandemiei…

Ca profesor, vă mărturisesc că ,, lecțiile online” nu sunt deloc așa simplu de organizat, cum par la prima vedere. Să vă explic de ce:

* Pregătirea materialelor acasă durează mai mult decât ați crede. La școală te poți folosi cu ușurință de colecția ta de  manuale, culegeri, reviste pentru că ai xerox, decupezi, lipești, multiplici și gata fișa. Pentru lecțiile la distanță nu funcționează lucrurile atât de simplu, ci trebuie să scrii totul la calculator și să te gândești bine cum ceri rezolvarea exercițiilor pentru că nu știi dacă are sau nu copilul imprimantă. Buun, dacă nu are imprimantă, poate să scrie tot ce-ai cerut tu pe caiet? Și scrii, apoi rescrii, te pui în pielea copilului de o mie de ori, te întrebi cât au cerut ceilalți profesori astfel încât să nu suprasoliciți elevul. 

* Întâlnirea virtuală e altă provocare interesantă și solicitantă. Deși ai un orar stabilit cu fiecare lecție, trebuie să fie cel puțin doi elevi care nu răspund invitației la momentul stabilit. Aștepți, trimiți din nou invitație, le scrii mesaj pe WhatsApp că începi lecția, timp în care ceilalți vorbesc între ei. Le iei microfonul. În sfârșit, ajung și întârziații. Începi să prezinți informațiile. Fiecare are ceva de spus. Intervine. Te întrerupe. Le iei iar microfonul și le reamintești regulile. Bun. Reiei predarea. Dai prima sarcină să afli dacă au înțeles copiii despre ce este vorba. Aștepți. Vin întrebările: ,,Aici e bine? Pot să scriu așa sau așa?” etc Te uiți la ceas și realizezi că trebuie să te oprești pentru că intră colegul în curând. Le promiți copiilor că le mai dai indicații pe e-mail sau WhatsApp, dar ei încep cealaltă oră în curând. Cu alt profesor. Care are și el cerințe…

* Verificarea temei… ee, aici e altă poveste. Copiii încurcă solicitările: profesorul X a cerut tema până la ora Y, profesorul Z până la ora Q și așa mai departe. Și uite așa mă trezesc eu cu teme de la altă disciplină. Scriu că a greșit destinatarul, dar săracul copil s-a apucat să lucreze la altceva și nu mai vede mesajul. Și eu aștept tema lui. Iar el o trimite la ora 23:00… 

Când primesc tema, ea trebuie corectată, iar eu trebuie să îi spun copilului ce a făcut bine și ce mai are de îmbunătățit. Îl rog să corecteze și aștept… și vine alt copil, cu altă temă… E, acum înmulțește asta cu câți elevi sunt într-o clasă!!! 

* La finalul zilei trebuie să raportezi superiorului care ți-a fost activitatea, cât ai predat, cât ai corectat, cine a participat la lecție și cine a lipsit, cine a dat tema corectă și cine nu, cine a avut de corectat și dacă a retrimis tema și tot așa…

Buun! Acum, pentru că sunt și părinte, nu doar profesor, iată și provocările de cealaltă parte a baricadei:

* Se trezește mezina familiei. Se uită la ceas și începe să plângă: că ai lăsat-o prea mult să doarmă (Normal, tu te pregăteai pentru lecție!), că are tableta descărcată (Adolescenta familiei s-a uitat la Netflix și a uitat să o bage la încărcat.), că mai are câteva teme de terminat și că azi testează doamna altă platformă (cea de zilele trecute nu e bună…) și nu știe cum să se conecteze. Verifică grupul lor de WhatsApp, citește mesajul doamnei și se panichează: ,,Zice că a trimis codurile pe e-mail? Ce e-mail? Nu am primit nimic pe e-mail?”. Las laptopul meu și mă ridic să liniștesc copilul. Citesc mesajul. Nu mi-e clar. Sunt la fel de confuză ca ea! Aa, stai, poate a trimis pe adresa mea de e-mail. Da, asta e! Deschide, citește, instalează. Mai sunt cinci minute până începe lecția. Baterie 10%!!! ,,Mi-e foame!” Ție îți vine să urli, mai ai de pregătit câte ceva pentru lecția ta.

Gata, se baricadează în camera ei! Te așezi la laptopul tău și continui treaba. Începi lecția on-line…

Închizi. Te doare capul. Îți spui că meriți o scurta pauză, însă vine soțul din dormitor, după ședința lui cu colaboratorii din străinătate, și te lovește cu întrebarea ,,Ce mâncăm?” 

Scrâșnești din dinți și treci la cratiță. Între timp, elevii îți cer detalii pe WhatsApp, mezina te roagă să îi explici o problemă de matematică, adolescenta se trezește și își pregătește, morocănoasă, micul dejun. E ora 14:00. Și ce dacă? Pe ea nu o deranjează niciun profesor cu nicio lecție. No comment!

Concluzii: 

– Dragi profesori, haideți să nu suprasolicităm elevii în această perioadă de teamă că nu vom avea când recupera materia! Mai bine mai puțin, dar concentrat, util și distractiv, dacă se poate.

– Dragi părinți, păstrați-vă calmul! Nu interveniți să le rezolvați temele copiilor, ci susțineți-i din umbră, oferiți sfaturi doar dacă vi se solicită și nu puneți presiune cu teme suplimentare. (Acum cred că este o bună ocazie de a vedea activitatea copilului personal, dar și de a aprecia munca profesorului…)

– Dragi elevi, încercați să vă faceți un program zilnic. Notați orarul într-un carnețel, disciplina și solicitările profesorului, precum și orele de predare a temelor. Și mai ales: nu vă panicați!

Hai, până aici, că nu cred că mai aveți răbdare să mai citiți!

Simona

Olimpiadele școlare

Cui folosesc olimpiadele școlare!

Ce eficiență reală au în dezvoltarea copiilor?

Ce plus valoare aduc sistemului, școlii ca instituție? 

Cum ar fi cazul să reacționăm în situația prezentată mai jos?

Atâtea întrebări și realitatea … următoare:

Dragi colegi profesori,

Mesajul următor este pentru voi!!!

Azi am participat ca supraveghetor la o olimpiadă de limba engleză. 

Cum în sală trebuie să fie doi supraveghetori, am avut ghinionul de a avea alături o doamnă profesor de matematică la un liceu din București. 

Copiii, elevi de clasa a IX-a și a X-a, vizibil emoționați. 

Dar emoția lor am văzut-o doar eu, pentru că distinsa colegă îi trata ca pe obiecte: ,, De ce nu ai buletinul la tine? De la ce liceu ești? Aha, ești eleva doamnei X. Ia că o anunț eu cum ai venit tu la olimpiadă!” 

😱 Copila se înroșește la față și cere îndurare: ,,Doamna, vă rog, nu îi spuneți!”  

UMILINȚĂ!!! 

Se uită la mine și îmi ordonă să nu îi semnez lucrarea până nu cere lămuriri și iese furioasă din sală. O asigur pe copilă că totul va fi bine, dar se uită curios la mine. O văd? Da, o văd!

De ce? De ce, doamne profesoare, vă comportați așa cu copiii? Cum puteți să îi tratați ca pe niște obiecte? Sunt copii! Vă uitați oare vreodată în ochii lor? Le citiți vreodată emoția?

În sală era o fetiță care a ros pe rând, unghia de la degetul mare, cruciulița de la gât, pixul cu care scria când îi veneau ideile. Desena în momente de respiro. O vedeam cum se stresează. Dvs ați văzut-o?  Vă asigur că nu. Nu ați văzut niciun copil, așa cum nu m-ați văzut nici pe mine, colegă de breaslă. Colegă pe care o verificați mai ceva ca pe elevi.

Doamnelor, #maibine vă rezolvați frustrările în altă parte, nu la școală. 

Nu tăiați aripile copiilor noștri! 

Nu vă mai comportați cu ei de parcă nu valorează nimic! 

Nu vă mai atribuiți calități pe care nu le aveți, de mari dascăli! 

Dascăl e cel care vede copilul ca pe o ființă cu emoții și trăiri intense, e cel care ascultă și se face ascultat pentru că are ceva bun de spus, nu pentru că inspiră frică!

Respirația

Ai citit postarea de ieri despre meditație, ți s-a părut interesantă, dar ești prinsă tot în alergătura de zi cu zi, nu? La serviciu ești sub presiune. Toată lumea vrea ceva de la tine, iar tu simți cum te sufoci. Respiri sacadat sau nici nu realizezi cum respiri…

Ia o pauză! Hai să îți spun despre o tehnică ce funcționează! Trezește-te cu jumătate de oră, cum spuneam ieri. Dacă nu ai casa pe plajă sau în inima pădurii, adu tu 🌅 și🏞️ la tine în suflet și minte.

Deschide larg fereastra.

Nu aprinde lumina.

Ia-ți căștile, setează muzica de relaxare și ia loc pe covor.

Acum, așază picioarele sub tine, în stil indian și pune mâinile pe genunchi cu palmele direcționate în sus.

Capul sus, spatele drept și relaxează mușchii!

Acum vine partea cu respirația: inspiră adânc umflând abdomenul și direcționând aerul spre plămâni.

Ține-l câteva secunde!

Acum expiră lent.

Repetă!

Nu-i așa că te simți mai bine?

Dacă simți că nu faci bine, așază mâna stângă sub buric, cu degetele răsfirate și mâna dreaptă pe piept. Repetă pașii de mai sus.

Te năpădesc gândurile? Cum spuneam mai sus, imaginează-ți că ești în natură, creează-ți un loc al tău unde te simți bine și rămâi acolo. La început este puțin mai greu să controlezi gândurile, dar dacă azi ți-a reușit pentru cinci minute, e foarte bine!

Mâine va fi mult #maibine pentru că vei avea experiența zilei de azi.😉 Mărește zilnic timpul de meditație până la jumătate de oră. Ai să vezi rezultatele în curând!

Împărtășește cu copiii tăi sau cei de la clasă. Când îi vezi că au emoții din cauza unui test sau pur și simplu nu se pot concentra la teme, dă-le pauză de respirație. Se vor detensiona astfel, rezultatele lor academice vor fi mult mai bune, iar tu vei fi un dascăl iubit pentru că ÎȚI PASĂ!

Simona

Trezitul de dimineață

      Sună alarma. Dai să deschizi ochii, dar ei nu vor. Amâni alarma de câteva ori. Realizezi, după vreo zece minute (cel puțin), ce ai făcut și sari ca arcul din pat. Alergi spre baie și îți amintești că nu ai pus de cafea. Faci cale întoarsă spre bucătărie, dar te împiedici de jucării uitate pe podea. Înjuri printre dinți, ridici jucăriile, pornești cafetiera, scoți mâncarea pentru micul dejun și te întorci la baie. Pe repede înainte îți faci toaleta, tragi două linii la ochi, puțin rimel și gata! Alergi acum să trezești copilul. Nu vrea. Ți-e milă și îl mai lași puțin. Între timp, tu pregătești micul dejun. Te uiți la ceas și te ia groaza: în cinci minute ar trebui să plecați și copilul nu s-a dat jos din pat. Îți pierzi calmul și…de aici știi ce urmează.

      Te regăsești? Dacă da, am un sfat: fă-ți timp pentru tine!

      Pune-te pe primul loc! Da, poate suna egoist, dar nu este deloc. Dacă tu te trezești #maibine, vei fi mai veselă, mai organizată și mai calmă, ziua ta va fi mai bună, iar cei din jur vor observa cum radiezi bucurie, calm și bună dispoziție.

      Așadar, #maibine fixezi ceasul cu o jumătate de oră mai devreme, deschizi larg fereastra, îți alegi muzica de relaxare și meditezi. Da, meditezi!

      Meditația este tehnica ce te va ajuta să te regăsești, te va trezi la realitate și te vei putea concentra la lucrurile cu adevărat importante.

      Dacă ești dascăl, cu atât #maibine! Îi poți învăța și pe elevii tăi să mediteze.

      Eu am încercat la clasă și copiii sunt receptivi, le pace sentimentul de după, momentul de introspecție… Poate ți se pare mult, însă ei sunt mult mai deschiși la ce înseamnă starea de bine decât adulții din viața lor.

      De asemenea, poți introduce și un moment scurt de ,,recunoștință”. Eu scriu pe tablă pentru ce sunt recunoscătoare, iar copiii pe caiete, înainte de a scrie orice altceva.

      Da, probabil vor fi profesori care vor spune: ,, Și programa? Manualul? Lecțiile?” Te întreb doar atât: Ce îți amintești tu despre profesorii tăi? Îți amintești ce ți-au predat sau cum te-au făcut să te simți?

      Succes!

      Aștept impresii…😉
      Simona